Peste 650 de mii de familii din Republica Moldova ar putea beneficia de compensații pentru energie în sezonul rece, iar ajutorul financiar ar putea ajunge la maximum 1 000 de lei lunar, în funcție de veniturile și gradul de vulnerabilitate al gospodăriei. Pentru a acoperi aceste cheltuieli, autoritățile estimează că vor avea nevoie de cel puțin 2,5 miliarde de lei.
Anunțul a fost făcut de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei. Potrivit oficialei, Guvernul a prevăzut deja în buget peste 550 de milioane de lei pentru compensațiile aferente lunii noiembrie, bani care urmează să ajungă la beneficiari în decembrie.
Sprijinul financiar ar urma să fie acordat și în primele trei luni ale anului 2027, pentru a ajuta populația să facă față cheltuielilor mai mari din sezonul rece. Totuși, suma primită nu va fi aceeași pentru toate familiile, ci va depinde de situația financiară și de gradul de vulnerabilitate energetică.
„1 000 de lei pentru energie electrică, pentru lemne, pentru gaz, maxim. Dar în funcție de gradul de vulnerabilitate a fiecărei familii”, a declarat Victoria Belous.
Ministra a precizat că autoritățile urmează să identifice resursele financiare necesare pentru acoperirea integrală a programului de compensații.
Stabilirea criteriilor de eligibilitate și identificarea beneficiarilor țin de responsabilitatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Astfel, nu toate gospodăriile vor primi automat suma maximă de 1.000 de lei, aceasta reprezentând plafonul ajutorului financiar luat în calcul de autorități.
În acest context, autoritățile au anunțat că înregistrarea pentru compensațiile aferente sezonului rece 2026–2027 va începe pe 2 noiembrie. Cererile vor putea fi depuse online, prin intermediul platformei compensatii.gov.md, iar persoanele care nu au acces la internet vor putea solicita ajutorul asistenților sociali sau al specialiștilor din centrele unificate de prestare a serviciilor publice.
Amintim că, în sezonul rece 2025–2026, aproximativ 620 de mii de gospodării au beneficiat de compensații la energie. Ajutorul financiar a variat între 500 și 1 000 de lei lunar, în funcție de situația fiecărei familii.
