Energocom dezminte informațiile potrivit cărora ar intenționa să împrumute bani prin emiterea de obligațiuni corporative pentru procurarea gazelor naturale. Compania precizează că memorandumul pe care îl va semna luni, 16 noiembrie, are caracter pregătitor, vizează finanțarea unor proiecte investiționale și nu are impact asupra tarifelor la gaze.
Reacția vine după declarațiile unui deputat, care a susținut că Energocom ar urma să emită obligațiuni pentru a finanța achizițiile de gaze naturale. Compania califică aceste informații drept false.
Potrivit Energocom, Memorandumul de înțelegere privește pregătirea unor emisiuni de obligațiuni corporative, în scopul diversificării surselor de finanțare pentru proiecte investiționale.
„Această inițiativă nu are ca scop finanțarea achizițiilor de gaze naturale. De asemenea, semnarea Memorandumului nu are niciun impact asupra tarifelor la gaze naturale”, precizează compania.
Evenimentul este organizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în cadrul unui proiect de dezvoltare a pieței de capital din Republica Moldova, finanțat de Guvernul Regatului Țărilor de Jos.
Energocom anunță că va prezenta mai multe detalii după semnarea documentului.
Compania de stat Energocom s-ar confrunta cu un deficit de lichidități de peste un miliard de lei pentru achiziția gazelor naturale, motiv pentru care intenționează să atragă finanțare prin emiterea de obligațiuni corporative, a declarat deputatul Ion Chicu, care avertizează că dobânzile aferente împrumuturilor ar putea fi incluse în tarifele achitate de consumatori.
