Producători: Vom exporta doar soiuri târzii de cireșe, cele timpurii au crăpat

09 Iul. 2021, 12:42
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Iul. 2021, 12:42 // Actual //  MD Bani

Producătorii de cireșe au început recoltarea soiurilor târzii și speră că recolta va fi una de calitate, deoarece soiurile timpurii au fost afectate de ploile abundente înregistrate pe parcursul lunilor mai-iunie, scrie Agrobiznes.md.

Pomicultorii au declarat pentru Agrobiznes că instalarea sistemelor antiploaie, antigrindină sunt unica șansă de a produce cireșe de calitate, care corespund solicitărilor din partea cumpărătorilor și exportatorilor.

Ion Tulei, directorul întreprinderii Farm-Prod a menționat că circa 30% din cireșele de soiuri târzii la fel sunt crăpate.

„Până la moment nu am exportat nimic. Astăzi am început recoltarea soiului Kordia și Ferrovia, care sunt soiuri mai târzii. Ceea ce ține de calitate este una medie, avem multă cireașă crăpată, ne străduim să alegem ca să putem comercializa. După ploi, soiurile tardive au avut mult de suferit, calitatea fiind foarte proastă, respectiv nu am dorit să riscăm și să stricăm imaginea companiei. Sperăm că soiurile mai târzii să fie mai calitative și să putem exporta. Conform estimărilor personale circa 30% sunt totuși crăpate, dar la cules le selectăm. Cred că unica soluție ar fi instalarea sistemului antiploaie, deși la umiditatea care s-a înregistrat în anul curent au existat șanse să crape și cele protejate de sistemul antiploaie”.

Denis Vornices, producător din satul Cotiujeni, raionul Briceni a spus că soiurile pe care le cultivă arată destul de bine și speră să recolteze circa 80 de tone de cireșe.

„Nu am început recoltarea cireșelor, cred că undeva pe data de 15 iulie vom începe. Avem speranțe că vom avea o recoltă bună. Soiul Regina a fost puțin afectat de temperaturile scăzute, deși a avut floare, totuși nu a legat destul de bine. O parte din cireșe, circa 40%, au căzut de pe pom cu o lună înainte de recoltare din cauza temperaturilor scăzute. Kordia arată destul de bine și va fi exportată. În total deținem 8 ha de cireșe, cu 2 soiuri Regina și Kordia. 4 hectare au fost plantate în anul 2012 și alte 4 în anul 2019. Suprafața plantată în anul 2012 dispune de sistem antiploaie și antigrindină. Planificăm să instalăm sistemele date de protecție și pentru cealaltă suprafață. Credem că, vom recolta circa 80 de tone de cireșe (ambele soiuri). Datorită sistemului antiploaie am putut proteja recolta”.

Igor Ivanov, producător din satul Mălăiești, raionul Orhei a comunicat că este foarte important ca producătorii să planteze soiuri mai puțin predispuse la crăpare și astfel se vor asigura cu o recoltă mai de calitate.

„Situația nu este una tocmai îmbucurătoare, deoarece primele soiuri practic au crăpat. Un alt soi din cauza insuficienței de temperatură și lipsa soarelui nu a avut calibrul solicitat, astfel că am fost nevoiți să le ducem la prelucrare. Un alt soi care este mai târziu a fost mai bine și l-am exportat. Pe ultimul soi din cauza ploilor s-a dezvoltat monilioza și nu mai putem recolta nimic. Din câte cunosc, în zona noastră practic majoritatea producătorilor sunt în aceeași situație. Am exportat în Federația Rusă. Cred că este important ca producătorii să atragă o atenție deosebită soiurilor pe care le plantează, deoarece soiurile timpurii sunt predispuse la crăpare. În ceea ce privește soiurile medii și tardive nu am avut probleme cu crăpatul”.

Crăparea este un fenomen des întâlnit în țara noastră și aceasta din cauza că perioada de coacere a soiurilor timpurii coincide cu perioada în care se înregistrează un exces de umiditate.

20 Iul. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Iul. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Comisia Europeană a aplicat platformei de comerț online AliExpress o amendă record de 550 de milioane de euro (circa 629 de milioane de dolari) pentru că nu a luat măsuri suficiente împotriva vânzării de produse ilegale, contrafăcute și periculoase, scrie REUTERS.

Sancțiunea este cea mai mare aplicată până acum în baza Digital Services Act (DSA), legislația europeană care obligă marile platforme online să combată conținutul și produsele ilegale.

Potrivit Comisiei Europene, AliExpress nu a evaluat corect riscurile privind comercializarea produselor ilegale și a supraestimat eficiența propriilor sisteme de detectare și eliminare a acestora. În consecință, pe platformă au rămas disponibile săptămâni întregi produse contrafăcute, jucării nesigure și cosmetice considerate periculoase pentru consumatori.

Executivul european a criticat și sistemul de recomandare și publicitate al platformei, despre care susține că a favorizat răspândirea produselor ilegale. Totodată, sistemul de verificare a mărcilor comerciale, creat pentru combaterea contrafacerilor, a fost calificat drept ineficient și insuficient dotat cu personal, fiind ușor de ocolit de comercianții care vând produse false.

„Acest lucru este foarte periculos pentru consumatori și incorect față de companiile care respectă regulile”, a declarat comisarul european pentru tehnologie, Henna Virkkunen.

Potrivit datelor prezentate de Comisie, AliExpress a avut anul trecut 193 de milioane de utilizatori în Uniunea Europeană, depășind platformele Shein (156 de milioane) și Temu (130 de milioane). Atât Temu, cât și platforma X a lui Elon Musk au fost sancționate anterior în baza DSA, însă cu amenzi mult mai mici – 200 de milioane de euro, respectiv 120 de milioane de euro.

AliExpress a respins sancțiunea, calificând-o drept „disproporționată”, și a anunțat că analizează decizia și toate opțiunile legale disponibile.

Compania riscă și noi sancțiuni dacă măsurile de remediere pe care le va propune autorităților europene nu vor fi considerate suficiente pentru respectarea legislației privind serviciile digitale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!