Duș rece pentru Bezos și Branson: Guvernul american înăsprește regulile și spune că nu pot fi numiți încă „astronauți”

26 Iul. 2021, 10:43
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
26 Iul. 2021, 10:43 // Au Bani //  MD Bani

La scurt timp după ce Richard Branson și Jeff Bezos au zburat până la limita spațiului cosmic, iar la întoarcere au primit insigna cu aripi stilizate ce se acordă tuturor celor care ajung în spațiu, Guvernul Statelor Unite a modificat definiția statutului de „astronaut”, o măsură ce vine ca un duș rece pentru cei câțiva miliardari care se visează exploratori spațiali, scrie BBC.

Potrivit noilor reguli ale Administrației Federale a Aviației (FAA), aspiranții la statutul de astronaut trebuie să facă parte din echipajul de zbor și să contribuie la siguranța zborului spațial. Astfel, în viziunea guvernului american, Jeff Bezos și Sir Richard Branson, care au fost doar pasageri, nu pot fi numiți încă astronauți.

Sunt primele modificări aduse programului „civil” al FAA pentru cei care zboară în spațiu, program ce datează din 2004. Actualizările programului „Commercial Astronaut Wings” au fost anunțate chiar în aceeași zi în care Jeff Bezos de la Amazon a zburat la bordul rachetei sale Blue Origin către marginea spațiului.

Potrivit noilor reguli, pentru a fi considerați astronauți, cei care merg în spațiu trebuie să ajungă la 80 km deasupra suprafeței Pământului, lucru pe care atât Jeff Bezos, cât și Richard Branson l-au realizat. Dar dincolo de altitudine, agenția americană spune acum că viitorii astronauți trebuie, de asemenea, să fi „demonstrat activități în timpul zborului care au fost esențiale pentru siguranța publică sau au contribuit la siguranța zborurilor spațiale umane”.

Care sunt aceste activități rămâne să stabilească oficialii FAA.

Într-o declarație, FAA a declarat că aceste modificări adaptează mai bine rolul programului de a proteja siguranța publică în timpul zborurilor spațiale comerciale.

În SUA, există alte două posibilități de a obține insigna cu aripi pe care o primește un astronaut – prin intermediul armatei sau al NASA.

Aripile primite de Jeff Bezos și de Richard Branson, în urma călătoriei lor până la marginea spațiului, au fost insigne personalizate de către propriile companii.

La 11 iulie, Sir Richard Branson a zburat la bordul navei SpaceShipTwo a companiei sale Virgin Galactic până la limita spațiului. Zbordul s-a dorit a fi un test înainte de a le permite clienților să urce la bord, anul viitor, pentru astfel de escapade până la marginea lumii. Avionul a avut piloți.

În schimb, Jeff Bezos și ceilalți trei membri ai echipajului care au zburat la bordul navetei spațiale Blue Origin, ar putea emite mai puține pretenții la râvnitul titlu de astronaut, pentru că ei au fost într-un vehicul autonom. Chiar înaintea lansării,  de altfel, directorul general al Blue Origin, Bob Smith, spunea că „nu există cu adevărat nimic de făcut pentru un membru al echipajului” pe un vehicul autonom.

Cu toate acestea, rămâne un licăr de speranță pentru Richard Branson, Jeff Bezos și orice alt viitor privitor de stele care speră să fie recunoscut ca astronaut. Noul ordin al FAA menționează că distincțiile onorifice pot fi acordate pe baza meritelor – adică la discreția administratorului asociat al FAA.

„Aripile de astronaut” au fost acordate pentru prima dată astronauților Alan Shepard Jr. și Virgil Grissom la începutul anilor 1960 pentru participarea lor la programul Mercury Seven.

02 Iul. 2026, 17:28
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
02 Iul. 2026, 17:28 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Profitul net al companiilor de asigurări aproape s-a dublat în primul trimestru, în timp ce activele, capitalul și rezervele tehnice au continuat să crească. În același timp, șoferii au plătit polițe RCA mai scumpe, iar despăgubirile achitate au avansat într-un ritm chiar mai accelerat decât încasările din prime.

Potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei, cele nouă societăți de asigurare active pe piață au înregistrat un profit net cumulat de 68,7 milioane de lei în primele trei luni ale anului, cu 83,6% mai mult decât în perioada similară din 2025. Opt companii au raportat profit, iar doar una a încheiat trimestrul pe pierdere.

Activele totale ale sectorului au urcat la 6,1 miliarde de lei, în creștere cu 3,4% față de sfârșitul anului trecut, iar fondurile proprii au depășit 1,46 miliarde de lei. Toate companiile au respectat cerințele de solvabilitate și lichiditate impuse de autoritatea de supraveghere.

Un detaliu important este că peste două treimi din activele utilizate pentru acoperirea rezervelor tehnice și a cerințelor de capital sunt investite în valori mobiliare de stat. Asigurătorii dețineau la sfârșitul lunii martie titluri de stat în valoare de peste 3,2 miliarde de lei, echivalentul a 68,3% din totalul activelor admise pentru acoperirea obligațiilor.

Piața a încasat prime brute de 820,2 milioane de lei în primul trimestru, cu 10,8% peste nivelul de anul trecut. Totuși, despăgubirile au crescut într-un ritm mult mai alert, cu 24,1%, până la 386,2 milioane de lei. Acest lucru a împins rata daunelor pentru asigurările generale la 46,3%, cu 4,7 puncte procentuale peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.

Asigurările auto continuă să domine categoric piața, reprezentând peste 65% din toate primele subscrise. În același timp, prima medie pentru polițele RCA interne a crescut la 1.407 lei, cu 7,1% mai mult decât în primul trimestru din 2025, iar dauna medie a urcat la peste 22.400 de lei, în creștere cu aproape 10%. Pentru polițele Carte Verde, dauna medie a depășit 93.600 de lei.

Totodată, rentabilitatea capitalului (ROE) a urcat la 14,3%, iar rentabilitatea activelor (ROA) la 4,5%, ambele în creștere semnificativă față de anul precedent. Totodată, rata operațională combinată a coborât la 98,6%, sub pragul de 100%, ceea ce indică faptul că activitatea de bază a industriei a rămas profitabilă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!