A fost depistat un focar de pestă porcină africană. A fost instituit regim de carantină în comuna Hănăsenii Noi

16 Aug. 2021, 09:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Aug. 2021, 09:38 // Actual //  MD Bani

La data de 14 august 2021, Direcţia Raională pentru Siguranţa Alimentelor Cantemir (cu raza de acoperire Leova), a confirmat un focar de Pestă Porcină Africană, în comuna Hănăsenii Noi, raionul Leova.

Potrivit Consiliului Raional Leova, la data de 14 august 2021, în cadrul unei ședințe convocate de urgență, Comisia Raională petru Situații Excepționale a decis instituirea regimului de carantină în comuna Hănăsenii Noi pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 14 august 2021, cu posibilitatea prelungirii acestui termen în cazul apariției altor focare.

În acest context, au fost create două filtre de dezinfectare și control la intrarea și ieșirea din localitatea Hănăsenii Noi, sub controlul Inspectoratului de Poliţie Leova. Iar pe perioada carantinei, este interzisă comercializarea cărnii de porc și scoaterea ei de pe teritoriul comunei. Sacrificarea porcilor pentru uz personal este interzisă pe o perioadă de 14 zile.
De asemenea, este sistată comercializarea cărnii de porc în piața din or. Leova pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14 august.

dispozi__ia_nr_07_din_02_08_2021_5761530 by Realitatea.md on Scribd

05 Mai 2026, 17:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Mai 2026, 17:09 // Actual //  Grîu Tatiana

În aprilie, S.A. „Energocom” a cumpărat 333 493 MWh de energie electrică, cu aproximativ 12,6% mai puțin decât în luna martie, când volumul a fost de 381 513 MWh.

În același timp, prețul mediu ponderat a scăzut considerabil: de la 130,75 euro/MWh în martie la 110,85 euro/MWh în aprilie. Asta înseamnă o reducere de aproape 20 euro pentru fiecare MWh, sau circa 15%.

Structura achizițiilor arată o creștere a dependenței de importuri. În aprilie, 62,82% din energia cumpărată a venit din exterior, comparativ cu 51,76% în martie. Prin urmare, producția internă a acoperit 37,18% din necesar, în scădere față de 48,24% în luna precedentă.

Din totalul importurilor din aprilie, 37,45% au fost realizate prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, iar 25,37% prin intermediul burselor de energie OPCOM și BRM de pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU). În martie, cea mai mare parte a importurilor, 46,33%, a fost achiziționată prin contracte directe, iar doar 5,43% de pe PZU.

Pe partea de producție locală, în aprilie, centralele CET-Nord și Termoelectrica au asigurat 14,05% din totalul energiei, iar sursele regenerabile, parcuri eoliene și fotovoltaice, au contribuit cu 23,13%.

Reprezentanții companiei precizează că prețurile de achiziție nu includ costurile suplimentare pentru transport, rezervarea capacităților sau alte cheltuieli logistice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!