VIDEO Surpriză de la Dacia! Astăzi a prezentat modelul „Jogger”, primul hibrid al mărcii. Cel mai scump de până acum

03 Sept. 2021, 17:16
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
03 Sept. 2021, 17:16 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Astăzi, 3 septembrie 2021, Dacia a prezentat primul hibrid din istoria companiei. Este vorba despre modelul „Jogger” care vine să readucă marca mai aproape de „esenţa” a ce se dorea a fi în 2004, atunci când a fost relansată de Grupul Renault. Noul model va fi cel mai scum și cel mai lung din gama Dacia.

Jogger va fi primul hibrid din gama Dacia şi va fi produs începând cu finalul acestui an la Mioveni alături de Duster, Logan şi Sandero Stepway.

Preţul său de pornire va fi de 15.000 de euro cu TVA şi va fi cel mai scump model Dacia de până acum.

Oficialii francezi spun că Jogger este un model de segment compact – prin prisma lungimii, dar şi spaţiului interior. Partea sa din faţă este una identică cu Sandero Stepway. Segmentul compact reprezintă aproape 40% din piaţa europeană, iar SUV-urile compacte au mai bine de jumătate din acest segment pe care Jogger a fost lansat.

Jogger va fi cel mai lung model Dacia, cu o lungime de 4,55 metri. De asemenea, va avea și cel mai mare ampatament – 2,9 metri şi o gardă la sol de 20 cm.

Jogger vine cu bare de plafon care se pot roti pentru a permite transportul obiectelor şi vine cu bandouri pe portiere sub forma unui autocolant mai gros – decizie luată pentru a nu afecta aerodinamicitatea – faţă de cele groase din plastic sau greutatea.

În partea din spate sunt amplasate stopuri verticale pentru a avea un hayon cât mai lat – dacă primul MCV apela la două uşi pentru portbagaj, acum Jogger vine cu un hayon, soluţie considerată mai practică.

Cu noul model vor putea fi transportați cu ușurință șapte pasageri. Mașina are un portbagaj 160 de litri. În format cu 5 locuri capacitatea urcă la 708 litri, iar în cea cu două, 1.819 de litri. La acestea se adaugă 24 de litri spaţii de depozitare.

Jogger va dispune de două linii de echipare – Essential şi Comfort alături de una „limitată” – acesata fiind Extreme din 2022, momentul lansării.

Spre deosebire de primul MCV, Jogger va fi disponibil doar în această versiune, fără van sau pickup.

Pentru Jogger oficialii Renault se aşteaptă la un rezultat similar cu al gamei Logan&Sandero la testele de siguranţă, având în vedere platforma.

Vânzările vor demara în februarie 2022, iar comenzile vor fi preluate din luna noiembrie.

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.