Sectorul TIC din Moldova: cel mai mare exportator de servicii din anul trecut. Avem 2.397 de companii TIC

22 Sept. 2021, 12:36
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Sept. 2021, 12:36 // Actual //  MD Bani

În anul 2020, sectorul TIC din Moldova a fost cel mai mare exportator de servicii. În ultimii ani, în special în perioada pandemică, se constată importanța acestui sector pentru dezvoltarea economiei țării.

Tehnologiile au câștigat tot mai multă influență în ultimul an, iar în noua realitate, reconfigurată din cauza pandemiei COVID-19, au demonstrat că pot contribui la dezvoltarea unei economii digitale eficiente și pot asigura accesul cetățenilor la serviciile de care au nevoie. Astfel, în 2020, un an dificil pentru toată economia, sectorul IT și-a reconfirmat reziliența și importanța strategică, înregistrând o creștere, care a fost posibilă datorită celor aproximativ 30.000 de angajați în 2397 de companii, care au generat servicii și produse cu o valoare de export de 304 milioane $.

Veaceslav Cunev, președinte, Asociația Națională a Companiilor  din Domeniul TIC (ATIC): „Trăim într-o lume în care domeniul tehnologiilor informaționale este unul crucial și nu există nimic altceva fără IT. De aceea, mi-aș dori ca toți să conștientizeze acest lucru și să-i înțeleagă importanța. Îmi doresc să ne implicăm cu toții și să depunem eforturi pentru ca sectorul IT să fie o locomotivă a creșterii economice, care să dezvolte și celelalte industrii tradiționale ale țării.  Succesele înregistrate de industria IT ne motivează pe noi, reprezentanții ATIC, să promovăm dezvoltarea sectorului și a capitalului uman necesar, competitivitatea regională a sectorului IT, să ne implicăm și mai mult pentru a susține digitalizarea la nivel național și că consolidăm ponderea PIB-ului industriei.”

Odată cu creșterea popularității sectorului IT și a integrării soluțiilor tehnice în mai multe sfere, în ultimii 5 ani, s-au majorat și veniturile, volumul exporturilor, a numărului de companii și a locurilor de muncă oferite de acestea.

Viitorul industriei și a domeniului digital a devenit subiectul principal pe agenda celei de-a zecea ediție a forumului Moldova ICT Summit, care va avea loc pe 23 septembrie. Evenimentul va fi dedicat transformării digitale, iar invitații vor discuta despre cele mai recente tendințe, oportunități și soluții IT, care pot fi valorificate în beneficiul dezvoltării mediului de afaceri, fortificării altor sectoare ale economiei și societății în general, dar și a digitalizării serviciilor publice.

15 Sept. 2026, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 18:00 // Actual //  Grîu Tatiana

O nouă instituție publică ar urma să gestioneze proiectele strategice de infrastructură ale Republicii Moldova, iar funcționarea acesteia este estimată la 46,5 milioane de lei anual, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului.

Instituția va purta denumirea de Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională și va concentra într-o singură structură activități care sunt în prezent realizate de mai multe entități. Proiectul de hotărâre a Guvernului prevede absorbția de către noua structură a Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, a Unității de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății și a Unității de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău.

Noua structură va avea 26 de angajați – un director, un director adjunct, cinci șefi de servicii și 19 specialiști. Aceștia vor activa în cinci servicii responsabile de achiziții și managementul contractelor, proiectare și supervizare tehnică, implementarea și monitorizarea proiectelor, finanțe și contabilitate, precum și domeniul juridic, resurse umane și managementul documentelor.

Cea mai mare parte a cheltuielilor estimate pentru funcționarea Oficiului este destinată salariilor. 38,5 milioane de lei anual sunt prevăzute pentru fondul de salarizare. Alte 5 milioane de lei ar urma să fie cheltuite pentru sediu, tehnologia informației și transport, iar 3 milioane de lei pentru asistență tehnică externă, prin subcontractarea unor echipe internaționale specializate.

Documentul prevede și posibilitatea acordării unui salariu suplimentar de până la 150% din salariul de funcție pentru personalul care realizează activități de implementare a proiectelor strategice de infrastructură națională din cadrul Oficiului.

Potrivit notei informative, reorganizarea este propusă în contextul creșterii numărului și complexității proiectelor strategice aflate în pregătire și implementare. Autorii proiectului susțin că actuala configurație instituțională nu dispune de suficientă capacitate pentru gestionarea portofoliului existent și că proiectele sunt administrate de entități diferite.

Oficiul va prelua funcțiile, atribuțiile și drepturile celor trei entități în ceea ce privește implementarea, coordonarea, monitorizarea și raportarea proiectelor. Vor fi preluate inclusiv drepturile și obligațiile din acordurile de împrumut și grant, contractele aflate în executare, patrimoniul, mijloacele financiare, evidența contabilă, arhiva și documentația proiectelor.

În același timp, administrarea resurselor liniilor de credit investiționale și atribuțiile de recreditare vor fi transferate către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Proiectul mai prevede că cele trei entități reorganizate își vor continua activitatea până la înregistrarea reorganizării. În această perioadă nu va fi întreruptă implementarea proiectelor aflate în derulare, precum și plățile și debursările aferente acestora.

Fondatorul noii instituții va fi Cancelaria de Stat, care va exercita această funcție în numele statului. Directorul Oficiului va fi numit pentru un mandat de patru ani prin ordinul secretarului general al Guvernului.