O companie aeriană se pregăteşte să concedieze aproape 600 de angajaţi nevaccinaţi. 99% din total au ales imunizarea

30 Sept. 2021, 14:55
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Sept. 2021, 14:55 // Actual //  MD Bani

Compania americană United Airlines, care a cerut la începutul lunii august angajaţilor săi să se vaccineze împotriva COVID-19, a anunţat că se pregăteşte să concedieze 593 de persoane care nu au prezentat dovada vaccinării.

Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, adică aproximativ 2.000, au solicitat o scutire medicală sau religioasă. Din restul angajaţilor, peste 99% au ales să se vaccineze, scrie Agerpres.

„Am solicitat vaccinarea pentru toţi angajaţii United Airlines din Statele Unite dintr-un motiv simplu: să asigurăm siguranţa angajaţilor noştri”, au precizat, într-un mesaj public, CEO-ul companiei, Scott Kirby, şi directorul pentru afaceri publice, Brett Hart.

„Iar adevărul este că toată lumea este mai în siguranţă atunci când toţi sunt vaccinaţi şi a cere vaccinarea funcţioneze”, au adăugat ei.

În cazul celor 593 de angajaţi care nu au furnizat dovada vaccinării, compania va iniţia un proces de concediere în conformitate cu o procedură negociată cu sindicatele.

„A fost o decizie incredibil de dificilă, dar asigurarea siguranţei echipei noastre a fost întotdeauna prioritatea noastră principală”, arată sursa citată.

Kirby anunţase încă din ianuarie că are în vedere să impună vaccinarea tuturor angajaţilor companiei de pe teritoriul SUA.

Angajatorii au dreptul să solicite vaccinarea angajaţilor care se deplasează la locul de muncă, cu excepţia cazurilor în care sunt prezentate motivaţii medicale sau obiecţii de natură religioasă”, potrivit agenţiei federale americane pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC).

United Airlines prevăzuse iniţial să-i treacă în concediu fără plată, începând cu 2 octombrie, pe angajaţii cărora li s-a acordat scutiri. Însă deoarece se află în desfăşurare o procedură judiciară iniţiată de angajaţii cărora li s-a refuzat scutirea, aceştia rămân deocamdată în cadrul companiei până pe 15 octombrie, în aşteptarea unei decizii.

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.