Primul Laborator de Inovații în Agricultură! Când va fi organizat și cine poate participa

26 Oct. 2021, 17:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
26 Oct. 2021, 17:01 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Digitalizarea și implementarea inovațiilor tehnologice în agricultură nu mai este o noutate. Pentru a conecta acest domeniu cu soluțiile inovatoare, Technovar în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație în Republica Moldova (FAO) și proiectul „Tekwill” lansează „Laboratorul de inovații AgTech” – un program care vine să susțină accelerarea procesului de digitalizare a agriculturii, prin combinarea instrumentelor digitale în ramura agricolă, pentru a crește eficiența și pentru a spori competitivitatea sectorului. „Laboratorul de inovații AgTech” va fi implementat în perioada noiembrie 2021- aprilie 2022.

Agricultura inovatoare are potențialul de a contribui la dezvoltarea unei economii durabile, motiv pentru care digitalizarea sectorului devine o necesitate stringentă pentru propulsarea afacerilor. Chiar dacă inovația agricolă aduce multe beneficii și o serie de acțiuni și instrumente sunt deja puse în aplicare, există multe bariere în calea explorării întregului său potențial.

În acest sens, în perioada decembrie 2021- aprilie 2022, în regim online se va desfășura Laboratorul de Inovații în Agricultură.

Programul va aduna circa 100 de participanți din tehnologii și din agricultură, cu implicarea a peste 30 de mentori și experți naționali și internaționali, care vor contribui la accelerarea inovației în agricultură și industrie alimentară, prin combinarea instrumentelor IT în ramura agricolă, în vederea creșterii eficienței și a sporirii competitivității.

Cum se va desfășura „AgTech Innovation Lab”?

„AgTech Innovation Lab” se va desfășura în cinci etape: Definirea provocărilor, Identificarea participanților, Formarea echipelor, Hackathonul și Acceleratorul AgTech.

Definirea provocărilor. Pentru asigurarea unor soluții inovatoare, care să fie aplicate în industrie, am identificat parteneri care vor participa în program cu provocările nișelor din care fac parte, cât și cu prezentarea expertizei necesare pentru dezvoltarea produselor în decursul celor 4 luni. Printre reprezentanții care își vor etala provocările sunt: Ganea Group, FAO, Vladimir Balaban, Institutul de Microbiologie și Biotehnologie, Kvazar-Micro.

Identificarea participanților. În program pot aplica participanți din domeniul IT, experți în agricultură, antreprenori, experți în marketing și alți entuziaști care doresc să contribuie la implementarea noilor tehnologii în agricultură.

Formarea echipelor va avea loc înainte de Hackathon, prin intermediul unei platforme online. Persoanele selectate vor forma echipe, pentru a comunica în grup și pentru a-și defini ideile de dezvoltare a afacerii. De asemenea, pot participa echipe deja create.

Hackathonul AgTech. Evenimentul se va desfășura timp de trei zile, perioadă în care experți în agricultură, specialiști în tehnologii informaționale și reprezentanți ai industriei agricole vor identifica soluții la provocările propuse și vor dezvolta produse în acest sens. Ideile inovatoare trebuie să fie viabile din punct de vedere comercial, sectorial, durabil, să integreze tehnologiile IT, să încurajeze colaborarea și să urmărească rezolvarea uneia dintre problemele cu care se confruntă agricultorii.

Acceleratorul AgTech. Timp de 12 săptămâni,  finaliștii Hackathonului vor avea acces la o platformă educațională cu materiale video și teste care abordează subiectele principale de dezvoltare a unui startup: module de afaceri, identificarea clienților, analiza pieței și pregătirea pentru susținerea pitch-urilor în fața potențialilor parteneri. Echipele participante în cadrul acceleratorului vor avea posibilitatea să colaboreze cu 2-3 companii private din industria agricolă, pentru a putea testa produsele programului, prin identificarea potențialilor clienți și a nevoilor reale ale acestora.

Bilete pentru participare pot fi găsite AICI.

Technovator este o platformă prin intermediul căreia talentele își pot dezvolta potențialul de a crea lucruri importante și de a avea un impact pozitiv în societate. Misiunea Technovator este de a extinde frontierele inovației, de a facilita dezvoltarea tehnologică și de a oferi avantaje competitive decisive pentru economie și societate, de a asigura prosperitate și durabilitate piețelor emergente. Platforma se axează pe dezvoltarea verticalelor FinTech, HealthTech, AgTech, PowerTech și CleanTech.

„AgTech Innovation Lab” este implementat de către Technovator, cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională USAID și Suediei, în cadrul proiectului Tekwill și Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație în Republica Moldova (FAO), în parteneriat cu „Startup Moldova” Portalul Agrobiznes.ro.

06 Nov. 2026, 17:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Campania culturală „Săptămâna Loteanu în Moldova”, dedicată vieții și creației marelui regizor Emil Loteanu, a fost lansată astăzi, 6 noiembrie, la Chișinău, în ziua în care cineastul ar fi împlinit 90 de ani de la naștere. Evenimentul de lansare are loc la Cineplex Loteanu, fiind organizat de Grupul Media Realitatea.

Lansarea campaniei poate fi urmărită pe RLIVE.MD, unde a fost transmis evenimentul de la Cineplex Loteanu.

Fondatorul Grupului Media Realitatea, Dumitru Țîra, a vorbit despre importanța readucerii în atenția publicului a moștenirii culturale lăsate de Emil Loteanu.

Totodată, el a subliniat rolul campaniei lansate de Grupul Media Realitatea în promovarea valorilor cinematografiei moldovenești.

„În primul rând, chiar azi este aniversarea de 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, care este o mare valoare națională și, de fapt, inițiativa noastră este născută din, cred că, trei porniri sau trei sentimente. Este sentimentul de mândrie pentru Emil Loteanu a făcut Moldova cunoscută în toată lumea, este sentimentul de apartenență pentru că este moldovean și a fost concetățean cu noi și deja de partea noastră este responsabilitatea pentru a-l readuce înapoi în țară, spiritual, pentru a face ca și generația tânără să-l cunoască, să-i cunoască creația”, a declarat Dumitru Țîra.

În cadrul evenimentului, publicul are ocazia să urmărească documentarul „Viața lui Loteanu”, realizat în regia lui Max T. Ciorbă, precum și pelicula „Lăutarii”, una dintre cele mai cunoscute creații ale regizorului.

Regizorul Max Ciorbă, autorul documentarului „Viața lui Loteanu”, a vorbit despre procesul de realizare a filmului și despre importanța păstrării memoriei marelui cineast.

Acesta a subliniat că Emil Loteanu reprezintă o figură fundamentală pentru cinematografia națională, a cărei operă merită redescoperită de public.

„Loteanu este un pilon al cinematografiei moldovenești pe care trebuie să-l vedem”, a conchis regizorul.

Programul mai include lansarea unei cărți-album dedicate vieții și operei lui Emil Loteanu, dar și prezentarea unei monede comemorative.

Campania va continua în următoarele zile printr-o serie de proiecții televizate. Astfel, Realitatea TV va difuza, în fiecare seară, de la ora 21:00, patru filme emblematice semnate de Emil Loteanu: „Lăutarii”, „Tandra și gingașa mea fiară”, „Șatra” și „Ana Pavlova”.

Prin acest proiect, Grupul Media Realitatea își propune să readucă în atenția publicului moștenirea artistică a lui Emil Loteanu și să ofere noilor generații ocazia de a descoperi opera regizorului care a dus cinematografia moldovenească pe marile ecrane ale lumii.