Cu grave încălcări, Moldova permite KEC International construcția liniei de interconectare Vulcănești-Chișinău

28 Oct. 2021, 13:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Oct. 2021, 13:43 // Actual //  bani.md

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, anunța în luna august curent că în scurt timp urmau să înceapă lucrările de construcție ale Liniei Electrice Aeriene (LEA) Vulcănești – Chișinău de 400 kV. În general, conform planului inițial, aceasta linie trebuia dată în exploatare până la finele anului 2019. Astăzi suntem deja în 2021, iar construcția nici nu a început. Mai mult, Spînu declara că proiectul ar urma să fie dat în exploatare până în luna august 2024 și va costa 260,9 milioane de euro, scrie realitatea.md.

Potrivit fostului director ANRE  și expert în domeniul energetic, Victor Parlicov, încă la începutul lunii noiembrie 2020 au fost depuse dosarele. Au participat mai multe companii cu portofoliu și experiență solidă – inclusiv din India, România, Turcia, etc. Deci erau suficiente oferte din care să aleagă.

Ulterior, câștigătoare a fost desemnată KEC International. Potrivit surselor, compania din India este cu un istoric dubios și multiple derogări de la caietul de sarcini.

Potrivit caietului de sarcini, greutatea stâlpilor, propusă de companie, nu este sigură, aceștia fiind mai ușori față de cât prevede documentul. Chiar și designul stâlpilor este făcut fără a lua în considerare viteza vântului. La fel și fundația stâlpilor nu corespunde cerințelor.

Nu corespunde cerințelor tehnice nici sârma prevăzută să reziste la chiciură. Conform cerințelor, sârma trebuie să reziste la chiciură de 30 mm, iar KEC oferă sârma care rezistă la 10 mm chiciură. Prin urmare, acest lucru nu oferă calitate și siguranță liniei electrice, care urmează a fi construită.

Chiar și la nivel de ofertă comercială, linia de cheltuială pe metal la KEC este mult mai mică decât la ceilalți ofertanți. Asta a trezit nedumerire la comitetul de evaluare a ofertelor depuse.

Totodată, sursele apropiate licitației susțin că KEC International economisește bani la construcția liniei electrice. Ba mai mult, nu dispun de tehnica necesară. Deși spun că au macarale a câte 1 mil. de euro, ei nu dispun de ele, dar nici bani nu au.

„Linia Vulcănești-Chișinău, trebuie să construită astfel încât, împreună cu cea de la Novodnestrovsk, să asigure astăzi și în perspectivă de cel puțin următorii 10 ani, volumul de energie necesar pentru întreaga țară”, menționa Victor Parlicov într-un interviu pentru Bani.md.

Redacția Timpul.md, a publicat în luna iulie o investigație în care prezintă mai multe scheme de corupție în domeniul energetic.

„Repercusiunile realizării acestei licitații suspecte vor avea un impact fundamental asupra securității energetice a Statului, precum și asupra imaginii reputaționale a Republicii Moldova pe plan internațional”, se arăta în investigație.

Mai mult, referitor la compania KEC International, sursele mai spun că aceasta ar avea două proiecte similare în Kârgâzstan și nici măcar unul nu l-au dus la bun sfârșit din cauza problemelor cu exproprierea terenurilor. Asemenea probleme cu siguranță vor fi și în Republica Moldova, respectiv durata proiectului va fi tergiversată cu unu, doi ani. Activitatea companiei ridică multe semne de întrebare în condițiile în care are doar două proiecte în portofoliu.

De menționat că, Andrei Spînu declara că în doi ani, către 2024, linia de interconectare cu România Vulcănești – Chișinău va fi dată în exploatare.

Doar că, încălcările cu care a fost admisă compania KEC International îl face responsabil pe ministru pentru ducerea la bun sfârșit a acestui proiect, în contextul în care pe timpul lui Spînu s-a evaluat, selectat și semnat contractul cu compania respectivă.

Amintim că, potrivit proiectului, linia aeriană de transport de energie electrică va traversa teritoriul a 35 localități din nouă regiuni ale țării, inclusiv UTA Găgăuzia și municipiul  Chișinău. Totodată, vor fi modernizate și extinse stațiile electrice SE Chișinău 330 kV și SE Vulcănești 400 kV.

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.