Primarii sunt îngrijorați cum vor achita facturile la gaz pentru încălzirea grădinițelor. Solicită ajutorul Guvernului

16 Nov. 2021, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Nov. 2021, 17:02 // Actual //  MD Bani

Mai mulți primari sunt îngrijorați de faptul că, din cauza scumpirii gazului, nu vor putea achita facturile la utilități pentru grădinițe și alte instituții aflate în subordinea primăriilor.

Valentina Casian, primarul municipiului Strășeni, a declarat pentru IPN că împărtășește îngrijorarea colegilor din administrația publică locală.

„Economista primăriei face acum calculele și vom solicita Guvernului să achite diferența din facturi”, a menționat Valentina Casian.

Solicitată de IPN să comenteze situația legată de majorarea tarifului la gaze și consecințele asupra grădinițelor, Lilia Corjița, directoarea grădiniței nr. 4 din Strășeni, a spus că speră Guvernul să găsească resursele necesare pentru ca grădinițele să nu fie închise pe perioada iernii, „așa încât să nu sufere nici copii, nici părinții”.

La rândul său, primarul comunei Colicăuți din raionul Briceni, Lilian Țapu, a declarat pentru IPN că finanțarea grădinițelor se face din resurse care parvin în primării din bugetul central. Până la sfârșitul anului, Primăria va onora către Moldovagaz prin redirecționarea altor resurse economisite. Primarul speră că, din luna ianuarie, autoritățile publice centrale vor aloca resursele prevăzute pentru grădinițe ținând cont și de noul tarif la gaze, cu compensarea eventualelor pierderi ale primăriilor, care se vor înregistra până la sfârșitul anului din cauza tarifului majorat.

Primarul orașului Rezina, Simion Tatarov, a declarat pentru IPN că până în prezent există un deficit de 1,5 milioane de lei la finanțarea personalului a patru grădinițe din orașul Rezina.

„Pentru noiembrie și decembrie nu avem resursele necesare pentru a asigura salarizarea în cele patru unități preșcolare”, a spus Simion Tatarov.

Achitarea facturilor la utilități pentru grădinițe se face din transferurile cu destinație specială din bugetul central.

„Ceea ce am primit reprezintă o sumă care s-a constituit în funcție de vechiul tarif”, a specificat primarul de Rezina. „Guvernul nu că ar trebui, dar este obligat să asigure finanțarea cheltuielilor suplimentare la întreținerea grădinițelor, deoarece este responsabilitatea Guvernului. În raioanele și localitățile din Republica Moldova nu există descentralizare și autonomie locală veridică. Acestea ar determina autoritățile locale să ia asupra lor responsabilitatea la acest capitol”, a explicat Simion Tatarov.

Ieri, într-o conferință de presă, Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, a declarat cu privire la problema încălzirii grădinițelor în condițiile majorării tarifului la gaze că este la curent cu situația.

„Și așa cum au fost probleme cu plata salariilor la grădinițe – câteva săptămâni în urmă – și Ministerul Finanțelor a venit cu un proiect care să ajute, exact așa vom face și cu instituțiile publice (preșcolare). Vom analiza exact de ce intervenție este nevoie și cu siguranță acolo unde va fi nevoie vom interveni. Ministerul Finanțelor este responsabil de analiza necesităților de finanțare”, a specificat oficialul.

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.