(VIDEO) În Republica Moldova campania „Contrabanda e boală grea!”. DETALII

19 Nov. 2021, 11:04
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Nov. 2021, 11:04 // Actual //  MD Bani

Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră își unesc eforturile în cadrul unei campanii naționale care urmărește informarea publicului privind efectele negative ale contrabandei asupra economiei și societății. Campania „Contrabanda e boală grea! ” a fost lansată inițial în România, iar de astăzi, 19 noiembrie 2021, este demarată și în Republica Moldova. În cadrul campaniei vor fi publicate afișe stradale, se vor desfășura spoturi de sensibilizare și roll-up-uri.

Prevenirea și combaterea contrabandei reprezintă una din prioritățile ambelor autorități cu competențe la frontieră. Astfel, în vederea securizării frontierelor, asigurării securității economice și îmbunătățirii climatului de legalitate a mediului de afaceri, Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră derulează continuu măsuri de prevenție și contracarare a fenomenului la nivel național și regional, în colaborare cu alte autorități de aplicare a legii, agenții internaționale, reprezentanți ai mediului privat etc., se arată într-un comunicat de presă.

Ce este contrabanda?

Responsabilii informează că, contrabanda este o infracțiune care constă în introducerea sau scoaterea în/din țară a mărfurilor, prin locurile stabilite pentru control vamal (prin tăinuire, ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică a bunurilor sau mărfurilor) și prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal. Infracțiunea de contrabandă se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de până la 10 ani.

Produsele de contrabandă sunt cele introduse în țară fără plata vreunei taxe. Asta înseamnă mai puțini bani la bugetul de stat și mai puțini bani pentru lucrurile vitale: sănătate, educație, asistență socială, infrastructură.

Mai mult, proveniența produselor de contrabandă este întotdeauna îndoielnică, întrucât acestea nu sunt supuse verificărilor în vederea asigurării respectării normelor de igienă sau de calitate.

Prin urmare, este necesar de a acționa în comun pentru a eradica fenomenul contrabandei, prin sporirea conștientizării publice privind urmările negative ale acestui fenomen, dar și prin aportul cetățenilor și al tuturor instituțiilor statului cu atribuții în domeniu.

Campania va fi susținută prin afișaje stradale în apropierea mai multor puncte de trecere a frontierei, spoturi de sensibilizare și roll-up-uri în diferite locuri publice din localitățile de frontieră.

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.