Câți bani va aloca Ministerul Culturii pentru organizarea sărbătorilor de iarnă? Ce evenimente vor avea loc

08 Dec. 2021, 17:16
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Dec. 2021, 17:16 // Actual //  MD Bani

În condițiile în care rata incidențelor de Covid-19 a scăzut considerabil, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a venit cu propunerea, în cadrul ședinței de Guvern, pentru a permite organizarea sărbătorilor de iarnă, atât în capitală cât și în alte orașe ale Republicii. Această decizie a fost luată în baza hotărârii luate de Comisia Națională de Sănătate Publică, din data de 5 decembrie, de a micșora codul de alertă de la roșu la galben, scrie Realitatea.md.

Potrivit informațiilor, pentru organizarea sărbătorilor de iarnă Ministerul Agriculturii vor fi alocate 8,5 milioane de lei. Banii vor folosiți atât pentru organizarea Târgului de Crăciun cât și pentru alte evenimente cu participarea interpreților.

„Această decizie ne-a umplut de optimism și ne-a îndemnat să venim cu această inițiativă. Ministerul Culturii își asumă responsabilitatea să  organizeze la cel mai înalt nivel aceste sărbători, reducându-se nu doar la organizarea Târgului de Crăciun, ci și la anumite evenimente care urmează a fi organizate și în localități din țară. Vor fi invitați mai mulți interpreți populari să colinde să-și expună talentul. Meșteri populari își vor expune mărfurile în căsuțele din târg”, a spus Sergiu Prodan. 

Odată cu luarea acestei decizii, ministra Sănătății, Ala Nemerenco a îndemnat ca toți cei care vor participa la târg să se vaccineze.

„Mă bucur că putem să sărbătorim Crăciunul și toate sărbătorile. Vreau să adresez un mesaj toate aceste activități să aibă loc cu respectarea tuturor măsurilor de precauție. Neapărat toți participanții și persoanele active îi invităm absolut pe toți să se vaccineze” a declarat Ala Nemerenco

În același context, prim-ministra Natalia Gavrilița a spus că membrii CNESP se vor întruni în ședință pentru a emite un ghid cu respectarea măsurilor de protecție.

12 Iun. 2026, 17:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Iun. 2026, 17:16 // Actual //  Ursu Victor

Facebook şi Instragram se confruntă vineri cu probleme de funcţionare, după ce utilizatori din mai multe ţări au raportat că nu pot accesa platforma, nu se pot autentifica sau primesc mesaje de eroare.

Potrivit serviciului Down for Everyone or Just Me, problemele au fost apărut recent, iar raportările venite de la utilizatori indicau dificultăţi în România, Canada, Regatul Unit, Statele Unite, Filipine, Bulgaria, Polonia şi Emiratele Arabe Unite. Cele mai multe sesizări vizau imposibilitatea de a accesa Facebook, erori la încărcarea paginii şi probleme de autentificare.

În paralel, utilizatorii au început să semnaleze pana pe alte reţele sociale, unde hashtag-uri precum #facebookdown au adunat rapid mesaje despre dificultăţile întâmpinate.

Până la momentul redactării, Meta nu anunţase public cauza exactă a incidentului şi nici un termen estimat pentru revenirea completă a serviciului. Pagina Meta dedicată statusului produselor business afişa anterior că principalele instrumente de business ale companiei nu aveau probleme cunoscute, însă astfel de pagini nu reflectă întotdeauna imediat toate problemele resimţite de utilizatorii platformei principale.

Incidentul vine după o altă întrerupere notabilă, în martie 2026, când Facebook a fost afectat timp scurt, iar Downdetector a înregistrat peste 11.000 de raportări la vârful problemelor.

Deocamdată nu este clar dacă pana actuală afectează doar Facebook sau şi alte servicii ale Meta, precum Instagram, Messenger, WhatsApp ori instrumentele pentru publicitate. Utilizatorii care întâmpină probleme sunt sfătuiţi să verifice periodic aplicaţia sau versiunea web şi să urmărească eventualele comunicări oficiale ale Meta.