Finanțele „și-au pregătit sacii”, dar băncile își țin banii sub șapte lacăte. Care este cauza

18 Dec. 2021, 14:19
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
18 Dec. 2021, 14:19 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Ministerul Finanțelor nu a reușit să împrumute suficienți bani de la bănci, în condițiile în care instituțiile financiare au cumpărat obligațiuni de doar 450 mii de lei față de 30 mil. de lei cât a vrut ministerul.

Randamentul mediu ponderat al obligațiunilor cu scadență în 24, 36 și de 60 de luni a fost de 6,61%, 7,12% și, respectiv, 7,64%.

Pentru obligațiunile plasate pentru o perioadă de doi ani în sumă de 10 mil. de lei, Ministrul Finanțelor a reușit să atragă doar 150 mii de lei. Pentru obligațiunile de trei ani, la fel, în sumă de 10 mil. de lei, finanțele au reușit să atragă doar 150 mii de lei. Valorile mobiliare cu scadența de 4,93 ani, al căror volum a fost de 10 milioane lei, au fost achiziționate cu 150 mii lei.

Experții susțin că băncile sunt rezervare în a credita statul pe fundalul inflației mari, care în luna noiembrie a fost de 12,4%. Or, bonificația propusă de Ministerul Finanțelor este de 7-8%.

Datele Ministerului Finanțelor arată că, la 30 noiembrie 2021, datoria de stat internă s-a majorat cu 4,2 miliarde de lei, la 33,4 miliarde de lei față de începutul anului. Modificarea datoriei de stat interne s-a produs preponderent din contul majorării emisiunii VMS pe piața primară cu 4,4 miliarde de lei la valoarea nominală sau 4,2 miliarde de lei la preț de cumpărare și răscumpărării VMS emise pentru executarea obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat în sumă de 260,0 mil. lei.

 

20 Sept. 2026, 12:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 12:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovagaz ar putea să-și extindă activitatea dincolo de sectorul gazelor naturale și să investească inclusiv în producerea energiei electrice. Directorul companiei, Vadim Ceban, susține că Moldovagaz trebuie să rămână o companie infrastructurală, dar să se transforme treptat într-un jucător energetic cu activități mai diversificate.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu cu Veaceslav Kunev.

„Moldovagaz va rămâne și trebuie să fie o companie infrastructurală. Trebuie să obținem rețele. Moldovagaz poate să fie o companie energetică, să investească în generația de electroenergie”, a declarat Ceban.

Potrivit acestuia, Moldovagaz are deja proiecte în domeniul energiei regenerabile și examinează posibilitatea dezvoltării unor capacități de producere a energiei electrice pe bază de gaze naturale. Astfel de centrale ar putea fi utilizate inclusiv pentru echilibrarea sistemului electroenergetic, într-un context în care ponderea surselor regenerabile este în creștere.

O altă direcție vizată de companie este modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor. Moldovagaz intenționează să extindă utilizarea sistemelor de telemetrie și telemecanică, precum și a tehnologiilor de tip „Smart Energy”.

Unul dintre proiecte presupune instalarea unor module radio la contoarele de gaze. Acestea ar permite transmiterea automată a datelor privind consumul către sistemul de evidență, eliminând necesitatea citirii manuale și a accesului controlorilor în locuințele consumatorilor.

Ceban afirmă că dezvoltarea acestui sistem a impulsionat inclusiv producția locală. Dacă anterior modulele electronice erau importate, în prezent o parte dintre componente sunt produse și asamblate în Republica Moldova. Directorul Moldovagaz consideră că există potențial inclusiv pentru exportul acestor echipamente.

Compania intenționează să extindă utilizarea modulelor radio în municipiul Chișinău pe parcursul următorilor aproximativ trei ani. Realizarea proiectului va depinde însă de obținerea aprobărilor necesare din partea acționarilor și a autorității de reglementare.

Digitalizarea contoarelor ar putea deveni importantă și în contextul discuțiilor privind aplicarea unor cote diferențiate de TVA la gazele naturale, în funcție de volumul consumat. Potrivit lui Ceban, transmiterea automată a indicilor ar permite stabilirea exactă a consumului pentru fiecare lună și, implicit, aplicarea corectă a eventualelor facilități fiscale.