Gavrilița promite că în maxim un an artizanii jafului bancar vor ajunge la răcoare

30 Dec. 2021, 20:59
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
30 Dec. 2021, 20:59 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Sunt încrezătoare că în șase luni un an vom vedea și persoane extrădate, dar și progrese semnificative în recuperarea unor active, a declarat premierul Natalia Gavrilița la emsiunea „Moldova în Direct” de la Moldova 1.

Ducem o diplomație activă pentru ca aceste persoane să ajungă în căutare internațională. Am vrut să ne asigurăm că în comisa de la Interpol nu mai este domnul Pârlog care întârzia anumite dosare. Or, Guvernul poate susține ajuta, informa. Și vom continua această activitate pentru a întoarce banii înapoi după modelul cum au fost confiscați banii de la Luca Filat, fiul ex premierului Vlad Filat”, a menționat Gavrilița.

Premierul a spus că urgentarea aducerii persoanelor vizate în furtul miliardului nu depinde doar de Chișinău, în condițiile în care anumite persoane au plecat din țară.

În anul 2014 Republica Moldova a fost zguduită de cel mai mare jaf din istorie. Banca de Economii, Unibank și Banca Socială au fost furate de 1 miliard USD, iar până în prezent nu s-a reușit recuperarea niciunui leu. Ilan Șor unul din figuranții raportului Kroll a fost condamnat în primă instanță, iar dosarul s-a împotmolit la Curtea de Apel. Vlad Plahotniuc care, la fel, figurează în raportul Kroll drept beneficiar al furtului miliardului a părăsit țara în luna iunie a anului 2019.

Ultimele date al Băncii Naționale a Moldovei relevă că până la 30 septembrie s-a reușit recuperarea a 2,6 miliarde de lei din comercializarea activelor celor trei bănci aflate în proces de lichidare.

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!