Furia kazahilor de nestăvilit. Protestele continuă, deși guvernul a demisionat

05 Ian. 2022, 15:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Ian. 2022, 15:05 // Actual //  bani.md

Mii de oameni continuă să protesteze în Kazahstan, după ce președintele Qasym-Zhomart Toqaev a demis guvernul și a declarat stare urgență pentru două săptămâni în anumite regiuni, în încercarea de a limita extinderea tulburărilor violente, declanșate de o creștere abruptă a prețului la energie.

Zeci de răniți au fost raportați în timpul protestelor, care au izbucnit în regiunea de vest Mangystau pe 2 ianuarie.

Protestele s-au extins apoi și în alte orașe, în semn de solidaritate cu manifestațiile din Mangystay. S-au înmulțit însă și motivele, oamenii protestând împotriva corupției, șomajului și a salariile mici.

Protestele au devenit violente în mai multe zone din țară la sfârșitul zilei de 4 ianuarie, inclusiv în Almaty, cel mai mare oraș al țării, unde poliția a folosit gaze lacrimogene, a tras gloanțe de cauciuc și a folosit grenade paralizante pentru a dispersa mulțimea care scanda lozinci antiguvernamentale și incendia vehicule. .

În total, peste 200 de persoane au fost reținute în timpul protestelor, iar 95 de polițiști au fost răniți în cursul ciocnirilor cu manifestanții, a informat Ministerul de Interne.

Un decret publicat pe site-ul prezidenţial în dimineaţa zilei de 5 ianuarie spunea că Toqaev a acceptat demisia cabinetului condus de prim-ministrul Asqar Mamin, în conformitate cu constituţia.

Prim-vicepremierul Alikhan Smailov a fost numit prim-ministru interimar, iar actualii membri ai guvernului rămân în funcții până la formarea unui nou cabinet.

13 Iun. 2026, 10:23
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
13 Iun. 2026, 10:23 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Consiliul de administrație al maib propune acționarilor aprobarea distribuirii dividendelor pentru anul 2025 în valoare de 3,88 lei pentru fiecare acțiune cu valoarea nominală de 2 lei.

Decizia urmează să fie examinată la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor, programată pentru data de 25 iunie. Potrivit propunerii înaintate de conducerea băncii, suma totală destinată plății dividendelor se ridică la 401,9 milioane de lei, notează infotag.md.

În anul 2025, maib a înregistrat un profit net de 1,99 miliarde de lei. Din această sumă, aproximativ 20,5% urmează să fie distribuită acționarilor sub formă de dividende, iar restul de 1,557 miliarde de lei va rămâne în bancă sub formă de profit nerepartizat și va fi inclus în capitalul instituției.

Banca a anunțat că data de înregistrare pentru stabilirea dreptului de a primi dividende este 25 iunie 2026. Astfel, acționarii care figurează în registrul acționarilor la această dată vor beneficia de plata dividendelor.

Rezultatele financiare ale băncii indică o îmbunătățire semnificativă a indicatorilor de performanță. Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a ajuns la 22,8% în 2025, comparativ cu 18% în anul precedent.

Totodată, portofoliul de credite al băncii a crescut cu 27,4% față de 2024, ajungând la aproximativ 6 miliarde de lei.

În același timp, indicatorul costuri-venituri s-a îmbunătățit semnificativ, coborând la 44,2%, față de 52,3% în anul anterior, pe fondul unei creșteri mai rapide a veniturilor comparativ cu cheltuielile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!