Şeful diplomaţiei austriece vrea ca livrările de gaz rusesc să fie excluse de la sancţiunile împotriva Moscovei

23 Ian. 2022, 22:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Ian. 2022, 22:53 // Actual //  bani.md

Livrările de gaz rusesc nu ar trebui supuse sancţiunilor Uniunii Europene în criza privind Ucraina, consideră ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, potrivit DPA.

Gazoductul Nord Stream 2 din Marea Baltică ar trebui de asemenea exclus, a subliniat politicianul conservator în ediţia de duminică a ziarului Die Presse.

Schallenberg a precizat pentru cotidianul austriac că Nord Stream 2 nu este încă funcţional, prin urmare acest gazoduct nu ar putea fi folosit ca ameninţare.

„Noi, în Europa, suntem într-o anume măsură dependenţi de energia din Rusia”, a spus şeful diplomaţiei austriece.
„Nu vom putea să schimbăm acest lucru peste noapte, dacă vrem căldură şi electricitate”, a adăugat el.

Ministrul a subliniat totuşi că se lucrează intens la pregătirea de sancţiuni economice şi financiare ale Uniunii Europene în cazul unei invazii a Rusiei în Ucraina.

„Va exista un răspuns clar, fără echivoc şi rapid în cazul unei escaladări”, a spus Schallenberg, care nu a exclus o suspendare a Rusiei din sistemul bancar de plăţi SWIFT.
Austria încearcă în mod tradiţional să aibă relaţii bune cu Rusia. Unul dintre motivele principale îl reprezintă energia, în contextul în care compania austriacă de petrol şi gaze OMV este unul dintre investitorii de la Nord Stream 2.

Un important centru de gaze naturale care distribuie gaz rusesc către ţările europene este de asemenea localizat în apropiere de Viena.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.