Maia Sandu și reprezentanții Elveției, în discuții privind situația sanitară din Moldova

23 Mart. 2021, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Mart. 2021, 17:49 // Actual //  MD Bani

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și Caroline Tissot, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției au avut astăzi o întrevedere în urma suportului pe care l-a primit țara noastră în combaterea pandemiei de COVID-19. Subiectele abordate în cadrul discuției au vizat situația curentă din țara noastră în plan politic, economic și sanitar, eforturile pe care le face Președinția pentru a asigura oamenii cu vaccin și cooperarea bilaterală.

„Am subliniat și faptul că Elveția este unul dintre partenerii noștri de nădejde, în special în realizarea proiectelor sociale și de dezvoltare locală. Astfel, de ani buni, în satele noastre se modernizează rețelele de aprovizionare cu apă și sanitație, sunt îmbunătățite serviciile comunitare, iar diaspora este din ce în ce mai implicată prin asociațiile de băștinași. Am exprimat recunoștința noastră și pentru asistența semnificativă oferită în domeniul culturii”, a spus Maia Sandu.

Realitatea.md amintește că Elveția a oferit susținere Republicii Moldova în combaterea pandemiei de COVID-19, prin livrare de echipamente medicale, de protecție individuală și de laborator.

Realitatea Live

03 Iul. 2025, 18:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Iul. 2025, 18:51 // Actual //  Ursu Victor

Moldova devine tot mai atractivă pentru companiile internaționale aflate în căutarea unor oportunități strategice de extindere, datorită parcursului său de aderare la Uniunea Europeană, transformării digitale accelerate și poziției logistice cheie în regiune. Cu o forță de muncă multilingvă și costuri competitive, țara atrage tot mai mult interesul investitorilor globali.

Agenția Invest Moldova a lansat campania „10 Reasons Why Moldova is the Next Strategic Investment Destination”, evidențiind avantajele-cheie ale țării pentru investitori. Printre ele se numără:

Statutul de candidat la UE din 2022 și obiectivul aderării până în 2030;

Poziționarea Moldovei ca hub logistic și economic pentru reconstrucția Ucrainei;

Planul de creștere al UE pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, care vizează investiții masive în educație, sănătate, energie, agricultură și sprijin pentru antreprenoriat.

Toate aceste teme vor fi discutate și prezentate în detaliu în cadrul evenimentului Moldova Business Week 2025, unde participanții vor putea descoperi potențialul real al economiei moldovenești.

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO