Cina cea de taină, transformată în siesta periodică? Un sol de Kremlin a venit la Chișinău. S-a interesat de enclavă

16 Feb. 2022, 09:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Feb. 2022, 09:58 // Actual //  bani.md

Ministrul de Externe, Nicu Popescu anunță că la Chișinău a venit viceministrul rus de externe Andrei Rudenko.

Am făcut un schimb de opinii pe marginea procesului de reglementare a conflictului transnistrean, fiind vocalizat interesul comun privind reluarea negocierilor în formatul „5+2”. De asemenea, a fost reiterată și poziția autorităților moldovenești cu privire la necesitatea reluării procesului de retragere a trupelor ruse și evacuarea / distrugerea munițiilor stocate la depozitul militar de la Cobasna. În acest sens am confirmat disponibilitatea țării noastre pentru interacțiune pe subiectele menționate”, a punctat Popescu.

Popescu spune că o temă aparte a discuțiilor a vizat evoluțiile din ultima perioadă referitoare la securitatea regională. Am subliniat importanța identificării unor soluții politice bazate pe dialog și evitarea oricăror scenarii și acțiuni militare, fiind evidențiată importanța respectării stricte a normelor și principiilor fundamentale ale dreptului internațional, în baza suveranității și integrității teritoriale a tuturor statelor din regiune.

În ultima vreme liderul nerecunoscutei enclave din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski a lansat nenumărate acuzații în adresa Chișinăului că ar fi instituit blocada regiunii și nu respectă acordurile pe care le-a semnat anterior cu participarea mediatorilor de la OSCE, Rusia, Ucraina și a observatori din SUA și UE.

Moldova a organizat un blocaj bancar pentru noi. Nu înregistrează conturile bancare ale subiecților noștri, interzice conversia valutară și alte operațiuni bancare”, a spus Krasnoselsk. Potrivit liderului separatist, Chișinăul a realizat și prin intermediul UE interzicerea importului de deșeuri feroase către una dintre cele mai mari întreprinderi din regiune – fabrica metalurgică de la Râbnița.

08 Sept. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:26 // Actual //  Ursu Victor

Rezultatele PISA 2025 arată decalaje în sistemul educațional din Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire, iar la științe situația este doar puțin mai bună. Cele mai mari diferențe apar între elevii din orașe și cei din sate, precum și între instituțiile mari și școlile cu puțini elevi.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la științe, elevii din mediul urban au acumulat în medie 447 de puncte, în timp ce elevii din mediul rural au obținut 391 de puncte.

Decalajele sunt și la celelalte discipline evaluate. Diferența dintre elevii din mediul urban și rural este de 51 de puncte la matematică și de 55 de puncte la citire.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a explicat că punctajele PISA sunt calculate pe o scară internațională și nu pot fi comparate direct cu sistemul de note de la 1 la 10. Aproximativ 20 de puncte PISA corespund unui an de studii.

Astfel, diferența dintre performanțele elevilor din orașe și cele ale elevilor din sate echivalează, estimativ, cu un decalaj de aproximativ 2,5–2,8 ani de școlarizare.

Diferențe și mai mari sunt înregistrate în funcție de dimensiunea instituției de învățământ. La toate cele trei domenii evaluate, elevii din școlile mari au obținut, în medie, cu 60–65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici.

La științe, 58,6% dintre elevii din școlile mici nu ating nivelul de bază, comparativ cu doar 28% dintre elevii din instituțiile mari.

La matematică, proporția celor care nu ating nivelul minim este de 68% în școlile mici, față de 37,4% în cele mari. La citire, diferența este de 65% față de 32,3%.

Rezultatele PISA arată și o influență a situației socio-economice asupra performanțelor școlare. La științe, diferența dintre elevii din familii avantajate și cei din medii socio-economice vulnerabile ajunge la 85 de puncte, echivalentul a peste patru ani de studii.

La matematică, decalajul este de 78 de puncte, iar la citire de 75 de puncte.