Statele Unite anunță „debutul” unei invazii în Ucraina, după ce Putin a ordonat trimiterea trupelor ruse în Donbas

22 Feb. 2022, 19:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Feb. 2022, 19:38 // Actual //  bani.md

SUA au ridicat tonul, marţi, ca răspuns la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin de a desfăşura trupe ruse în două zone separatiste din estul Ucrainei, calificând pentru prima dată manevra drept ”debutul invaziei” şi promiţând o amplificare a ripostei, transmite AFP, citată de Agerpres.

După o primă reacţie prudentă, la câteva ore după discursul de luni seară al lui Vladimir Putin, care a recunoscut independenţa regiunilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, marţi Washingtonul şi-a schimbat tonul.

”Credem că da, acesta este debutul unei invazii”, a declarat la CNN un înalt responsabil de la Casa Albă, Jonathan Finer. În ajun, reacţia preşedinţiei SUA fusese mai prudentă, evocând o ”încălcare flagrantă” a angajamentelor internaţionale ale Moscovei.
Această luare de poziţie va fi însoţită de noi măsuri, a promis executivul american.

Preşedintele Joe Biden a semnat luni seară un decret care interzice orice investiţie, schimb sau finanţare de către cetăţeni americani având ca destinaţie sau provenienţă regiunile proruse Doneţk şi Lugansk. Dar aceste regiuni au deja relaţii extrem de limitate cu Statele Unite.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a ţinut să sublinieze luni că sancţiunile anunţate sunt ”distincte” şi se adaugă măsurilor economice ”rapide şi severe” pregătite de Washington şi aliaţii săi în cazul unei invazii ruse în Ucraina.

Deseori acuzate că acţionează solitar în dosarele internaţionale, SUA au promis că vor lucra ”strâns” cu partenerii lor europeni. Washingtonul a ţinut să salute marţi sancţiunile luate pe celălalt mal al Atlanticului contra Moscovei şi în special suspendarea de Berlin a autorizării gazoductului controversat Nord Stream 2, pe care americanii l-au denunţat constant.

”Preşedintele a indicat clar că, dacă Rusia invadează Ucraina, noi vom acţiona cu Germania pentru a reuşi ca Nord Stream 2 să nu fie pus în funcţiune”, a indicat purtătoarea de cuvânt a lui Joe Biden pe Twitter, dând asigurări că Washingtonul lucrează în ”consultare strânsă” cu Berlinul.
Ea a precizat totuşi că SUA ar lua ”propriile măsuri” drept ripostă.

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.