Miercuri, 23 februarie 2022, noaptea m-am culcat într-o lume pentru ca a doua zi, joi, 24 februarie 2022, dimineaţa, să mă trezesc într-o altă lume. Prin această Altă Lume nu înţeleg Lumea în care Rusia a decis să atace Ucraina, ci Lumea deja inaugurată prin acest atac. Pe la 9 şi ceva, am înregistrat primul meu jurnal video, gen Breaking news, prin care i-am îndemnat astfel pe telespectatori: Obişnuiţi-vă cu gîndul. De azi dimineaţă a început viaţa altfel. Putem spune, Lumea altfel, notează analistul Ion Cristoiu într-o analiză pentru mediafax.ro.

Presa noastră, pentru a nu ieşi din cuvîntul lui Joe Biden, dar şi pentru a da mai mult senzaţional decît e în realitate, a insistat pînă la vomă pe cuvîntul Invazie, ca să definească tot ce s-a întîmplat joi dimineaţa în Ucraina. În realitate n-a fost vorba de o invazie. A fost un atac aerian premergător unei invazii, menit a distruge infrastructura militară a Ucrainei. În ce măsură Rusia a reuşit acest lucru nu putem şti. Presa română, cu excepţia Radio România Actualităţi, care îl are la Moscova pe celebrul Alexandru Beleavski, cel mai bun corespondent străin din Rusa, nu oferă cititorului român şi punctul de vedere al Moscovei, absolut necesar pentru cine vrea să ştie ce se întîmplă de adevăratelea în Ucraina, punînd alături cele două puncte de vedere. Susţin în continuare că şi dacă România ar fi în război cu Federaţia Rusă presa noastră, presupus democratică, trebuie să ofere informaţii exacte şi despre acţiunile inamicului. Din acest punct de vedere, mi se pare un delir cererea cadavrului politic Dacian Cioloş ca în România să fie interzise Sputnik şi Russia Today. Slavă Domnului că i-a dat Drulă un picior în fund că altfel ne trezeam cu această gravă încălcare a libertăţii de expresie!

Cine a urmărit secvenţele difuzate de televiziunile planetare în dimineaţa zilei de joi, 24 februarie 2022, va fi tresărit amintindu-şi c-a mai văzut cîndva exploziile, ca nişte artificii mortale, ale rachetelor lovind ţinte de la sol. Da, secvenţele din dimineaţa de joi, 24 februarie 2022, au mai putut fi văzute pe televiziunile lumii în mai multe momente din perioada postcomunistă. Sînt secvenţele de atac aerian întîlnite în intervenţiile americane în Irak, Serbia, Afganistan, Siria, Libia. Sînt secvenţele tipice unui război declanşat de o putere militară deţinătoare de arme sofisticate – rachete de croazieră, mai nou drone – împotriva unei ţări care nu posedă aşa ceva.

În sine, atacarea unei ţări independente de o Mare Putere nu e o noutate nici măcar în perioada postcomunistă. NATO a atacat, tot aerian, Serbia pînă cînd ţara s-a predat. America a atacat Irakul şi Afganistanul, Occidentul a atacat Libia. Toate ţări independente, membre ONU. Atacarea şi chiar invadarea (vezi Irakul) au fost motivate de SUA printr-un fake news planetar:
Saddam Hussein poseda arma chimică.

Serbia a fost atacată de NATO pe motiv că nu acceptă independenţa Kosovo, deşi Kosovo aparţinea unui stat membru al ONU. Ca şi în cazul celor două republici autoproclamate independente, Kosovo a fost o republică rebelă, recunoscută de SUA. Cînd sîrbii au vrut să pună la punct republica rebelă, NATO a intervenit cu atacuri aeriene.

Sînt publicişti care, la ora actuală, pentru a justifica intervenţia Federaţiei Ruse, amintesc de intervenţiile Americii împotriva unor ţări suverane, membre ale ONU. Nu de asta am trecut eu în revistă ceea ce s-ar putea numi precedente ale intervenţiei în Ucraina.

Am făcut asta pentru a arăta că prin intervenţia în Ucraina Federaţia Rusă imită pînă la virgulă intervenţiile Americii în diferite zone ale globului:
Debutul prin atacuri aeriene, intenţia de a răsturna prin forţă regimul politic din statul respectiv, ambiţia de a-l captura pe şeful statului şi a-l pedepsi, dispreţul faţă de dreptul internaţional.

Din nefericire pentru Vladimir Putin Rusia nu e America.
Din această cauză, ceea ce a mers Americii nu va merge Rusiei.

Să trecem în revistă marile deosebiri dintre cele două ţări în chestiunea intervenţiilor.
Prima şi cea mai importantă constă în faptul că America este o superputere planetară din toate punctele de vedere – inclusiv economic – în timp ce Rusia e doar o Putere militară.

Pentru că, în cazurile atacurilor anterioare, Marea Putere atacatoare n-a făcut-o din disperare. Cînd a atacat Serbia, Irakul, Afganistanul, Libia, Statele Unite ale Americii nu şi-au jucat locul şi rolul în lume. Altfel spus, America n-a atacat ţările respective pentru a recîştiga un loc pierdut la masa lumii. Indiferent că ataca sau nu America rămînea aceeaşi:
Unica superputere planetară, Noul Imperiu Roman.

Nu acesta e cazul Rusiei. De la începutul Crizei Ucraina nu ostenesc a avertiza că în cazul Rusiei n-avem de-a face cu o Mare Putere care vrea prin atacarea Ucrainei să-şi mai adauge un bătut cu pumnul în masă. În cazul Rusiei avem de-a face, ca şi în cazul Germaniei dinaintea celor două războaie mondiale, cu o Mare Putere decăzută la statul de Putere pur şi simplu care încearcă, prin intermediul Războiului, doar prin intermediul Războiului, să obţină sau să reobţină un loc la masa marilor Puteri. Ocupată cu urmărirea evenimentelor din teren, lumea n-a citit cu atenţie Discursul lui Vladimir Putin prin care justifica atacarea Ucrainei. Are peste 23.000 de cuvinte. Ar fi fost de aşteptat ca întregul discurs să se refere la Ucraina. Nu de alta, dar discursul avea menirea de a justifica atacarea unei ţări europene precum Ucraina în plin secol XX.

95% din acest Discurs este consacrat Americii. America, superputerea care – spune Vladimir Putin, învingătoare în Războiul Rece, şi-a impus dominaţia asupra Lumii. America pe care Putin o porecleşte Imperiul minciunii. Rechizitoriul la adresa Americii e făcut şi pentru că sună bine în urechile Chinei, ca şi în urechile unor Puteri Europene Rechizitoriului făcut Americii ca Imperiu al Răului pe planetă îi urmează un lung şir de acuzaţii, tot la adresa Americii, pentru ceea ce preşedintele rus numeşte încercarea de a sugruma şi distruge complet Rusia. În acest efort, Ucraina e considerată de Vladimir Putin un simplu instrument al Americii în efortul de a îngenunchea Rusia.

Punctul cheie al acestui discurs îl constituie referirea la situaţia din 1941. Vladimir Putin crede că Stalin a greşit încercînd să păstreze pacea în timp ce agresorul, Germania, se pregătea să atace:

„Şi bineînţeles, în această situaţie, avem o întrebare: ce să facem în continuare, la ce să ne aşteptăm? Ştim bine din istorie cum în anii ’40 şi începutul anilor ’41 Uniunea Sovietică a încercat în toate modurile posibile să prevină sau cel puţin să întîrzie izbucnirea războiului. În acest scop, printre altele, a încercat literalmente pînă în ultimul moment să nu provoace un potenţial agresor, nu a efectuat sau a amînat acţiunile cele mai necesare, evidente, pentru a se pregăti pentru respingerea unui atac inevitabil. Iar acei paşi, care au fost totuşi făcuţi în cele din urmă, au întîrziat catastrofal.

Drept urmare, ţara s-a dovedit nepregătită să facă faţă pe deplin invaziei Germaniei naziste, care ne-a atacat patria, la 22 iunie 1941, fără să anunţe războiul. Inamicul a fost oprit şi apoi zdrobit, dar cu un preţ colosal. Încercarea de a linişti agresorul în ajunul Marelui Război Patriotic s-a dovedit a fi o greşeală care a costat scump poporul nostru. În primele luni de lupte, am pierdut teritorii uriaşe, importante din punct de vedere strategic, şi milioane de oameni. A doua oară nu vom permite repetarea greşelii, nu avem dreptul.”

Deşi n-o spune direct, Vladimir Putin lasă să se înţeleagă că Stalin ar fi trebuit să atace primul pentru ca Rusia să nu plătească preţul invaziei. Prin urmare, atacarea Ucrainei e motivată ca singurul mijloc de a proteja Rusia de un atac.
Nu din partea Ucrainei, ci a Americii.

Fără să vrea, Vladimir Putin dezvăluie izvorul din adîncuri al intervenţiei în Ucraina:
E un mijloc nu de a contracara un atac din partea Ucrainei (Ucraina nu-i Germania), ci de a obliga America şi Occidentul aliat Americii să îi dea Rusiei un loc la masa marilor puteri, după ce, prin prăbuşirea URSS, Rusia a fost alungată de la această masă.

Discursul ne atrage atenţia asupra uriaşului pericol pe care-l reprezintă Rusia din ultima vreme. Înarmată pînă-n dinţi, posesoare de arsenal nuclear, Rusia a atacat Ucraina pentru a obliga Occidentul să-i recunoască dreptul de a ocupa un loc la masă. Acest motiv deosebeşte intervenţia Rusiei de intervenţiile Americii de după 1990.

Mai există alte cîteva motive:

1) America a avut grijă de fiecare dată să realizeze o Coaliţie internaţională.
Rusia n-are nici o Coaliţie. Nici măcar China n-o ajută declanşînd un atac în Asia.

2) America n-a fost disperată să cîştige războaiele respective.
Rusia îşi joacă în Ucraina ultima carte.

Din cîte se vede, ea a pariat pe un război fulger. Nu putem şti dacă i-a reuşit. Nu putem şti dacă nu cumva Ucraina a mimat înfrîngerile din prima zi, urmînd, în zilele următoare, să contraatace. Dacă intervenţia depăşeşte 72 de ore, Rusia a pierdut.

3) Admiţînd că Rusiei îi reuşeşte invazia. Că intră în Kiev şi că îl răstoarnă pe Zelenski. Preşedintele Ucrainei n-are imaginea lui Saddam Hussein. Cum poate să creadă Rusia că Zelinski va avea soarta lui Saddam Hussein?

4) America şi-a pregătit mediatic fiecare intervenţie. Rusia e moartă la acest capitol. Intervenţia a fost atît de neaşteptată, fără o anume pregătire a opiniei publice mondiale, încît ea e condamnată de întreaga planetă. Pînă şi de aliaţii Rusiei evită să accepte public intervenţia.

5) În Irak, de exemplu, America a avut, în paralel cu soluţia militară, soluţia politică. Răsturnarea lui Saddam Hussein s-a făcut în numele democraţiei care trebuie să ia locul dictaturii în Irak. Invazia a fost prezentată ca un mijloc de a scăpa poporul irakian de dictatură. Discursul lui Putin se referă doar la pericolul întruchipat de Zelinski pentru Rusia şi nu pentru Ucraina. Rusia n-are decît soluţia militară. Admiţînd prin absurd că regimul Zelinski e răsturnat, Noul regim, instalat de Rusia, nu va fi recunoscut de nimeni pe planetă.

Am comparat intervenţia Rusiei în Ucraina cu intervenţiile Americii în Irak, în Libia, în Afganistan pentru a semnala gravitatea pericolului pentru pacea lumii.
Intervenţia Rusiei, avînd drept scop recîştigarea locului la masa marilor Puteri, e un eveniment care nu poate avea decît două rezolvări:

• a) Sau Marile Puteri, îngrijorate, acceptă redeschiderea dialogului.
• b) Sau Marile Puteri se confruntă militar direct cu Federaţia Rusă.

Prima soluţie e imposibilă. N-a fost ea o soluţie înainte de intervenţie, cum să fie acum după intervenţie?
A doua soluţie e evitată de America şi NATO.

Calculul Occidentului e simplu.
Intervenţia Rusiei va fi un eşec.
Fie prin contraatacul Ucrainei, fie prin împotmolirea într-un război la sol.
Se creează astfel condiţiile pentru înlăturarea lui Vladimir Putin chiar de ai lui. Nu de cei din Opoziţie, ci de cei din Sistemul Puterii.

Indiferent dacă Vladimir Putin rămîne sau nu la Kremlin, un lucru e sigur:
Rusia e condamnată să piardă nu numai Războiul în Ucraina, dar şi Statutul de Mare Putere militară.
Pentru că Rusia nu-i America.