Adolescentul care urmărea avionul lui Elon Musk este acum pe urmele lui Putin și ale oligarhilor ruși

03 Mart. 2022, 09:20
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
03 Mart. 2022, 09:20 // Au Bani //  MD Bani

Jack Sweeney, un adolescent din Florida care urmărește online avionul privat al lui Elon Musk are o nouă țintă: oligarhii și miliardarii ruși.

Tânărul de 19 ani, care a respins oferta de 5.000 de dolari a lui Musk de a-și șterge contul de Twitter, a lansat recent două noi ținte pe Twitter: @RUOligarchJets și @Putinjet, în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Cele două profiluri au strâns împreună aproape 300.000 de urmăritori și oferă actualizări aproape live ale mișcărilor avioanelor private, împreună cu imagini cu hărțile care le localizează.

Sweeney a declarat pentru Wall Street Journal că oamenii i-au spus de mult să înceapă astfel de conturi de Twitter, iar aceste solicitări au crescut după ce sancțiunile i-au vizat pe cei mai bogați din Rusia.

Oligarhii Rusiei se confruntă cu haosul economic acasă și sunt pedepsiți de Occident după ce președintele Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să intre în Ucraina.

Unele dintre avioanele urmărite de conturi sunt cele ale proprietarului clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici, omului de afaceri Alisher Usmanov și Leonid Mikhelson, președintelui miliardar al producătorului rus de gaze Novatek.

Într-un interviu acordat Bloomberg, Sweeney a spus că a fost uimit de dimensiunea avioanelor pe care oligarhii ruși le folosesc: ”avioanele pe care le au acești oligarhi sunt absolut nebunești”, a spus Sweeney. Cei mai bogați din țară călătoresc cu avioane de dimensiuni comerciale precum un Airbus A319 și Boeing 737.

„Avioanele lor sunt uriașe în comparație cu alte avioane”, a adăugat el. În total, conturile urmăresc peste 40 de avioane și elicoptere legate de oligarhii ruși. El i-a invitat pe alții să ajute la creșterea numărului de avioane care pot fi urmărite.

Contul de Twitter al lui Sweeney care îl urmărește pe Musk este încă activ. Tânărul a declarat că îl va șterge doar în schimbul unui nou Tesla Model 3.

Realitatea Live

18 Feb. 2026, 09:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Feb. 2026, 09:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Moldelectrica va fi reorganizată în societate pe acțiuni, procesul fiind deja inițiat de Ministerul Energiei. Un ordin privind aprobarea Planului de reorganizare a fost semnat pe 13 februarie de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Documentul stabilește toate etapele juridice și contabile necesare transformării întreprinderii de stat în societate pe acțiuni, inclusiv transmiterea activelor și transferul personalului. Autoritățile estimează că procesul va fi finalizat până în aprilie 2027.

”Moldelectrica are rolul de operator al sistemului de transport al energiei electrice și este responsabilă de gestionarea operativă centralizată a sistemului electroenergetic la nivel național. După desemnarea unui Consiliu de administrație profesionist, format în majoritate din membri independenți, reorganizarea urmărește modernizarea guvernanței corporative și creșterea eficienței operaționale”, precizează instituția.

Ministerul Energiei susține că schimbarea este un pas important pentru integrarea infrastructurii energetice naționale în piața europeană a energiei electrice, consolidarea securității aprovizionării și dezvoltarea cooperării transfrontaliere în domeniul transportului de energie.

În 2023, Moldelectrica a fost certificată de ANRE conform modelului „Operatorului de sistem independent”. Separarea operatorului de transport este o obligație prevăzută de Pachetul Energetic III al Uniunii Europene și face parte din angajamentele asumate de Republica Moldova prin aderarea la Tratatul Comunității Energetice.

Anterior, Consiliul Concurenței, care a examinat documentul, a atenționat că există lacune în ce privește structura acționariatului.

Datele financiare indică faptul că, la sfârșitul anului 2024, Moldelectrica administra active evaluate la aproximativ 3,11 miliarde de lei, veniturile au constituit circa 1,44 miliarde de lei, iar pierderile – 62,3 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!