SUPPORT MOLDOVA TO HELP MORE! Peste 132 000 de refugiați din Ucraina se află astăzi în Republica Moldova

11 Mart. 2022, 17:36
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Mart. 2022, 17:36 // Actual //  MD Bani

Atacul militar al Federației Ruse asupra Ucrainei a creat peste 2,5 milioane de refugiați ucraineni. În acest moment, din cei 2,5 milioane de ucraineni care au fugit din calea urgiei, peste 133 000 se află în Republica Moldova. Conform experților, numărul refugiaților ucraineni la 100 000 de locuitori în Moldova depășește cifra de 4124 persoane. Astfel, povara pe cap de locuitor în Republica Moldova este mult mai mare comparativ cu alte țări care au recepționat cetățeni ucraineni.

În țară sunt 93 de centre autorizate funcționale pentru refugiați, dintre care 39 în Chișinău. Totodată, o bună parte din refugiații ucraineni au fost găzduiți de către locuitori ai țării.

Autoritățile Republicii Moldova, dar și fiecare cetățean depune un efort considerabil pentru a acorda ajutor poporului ucrainean.

Prim-ministra a mai adăugat că este destul de greu de evaluat care sunt costurile în aceste momente, dar au deja un preț cu care operează. Potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, Moldova cheltuie zilnic 25-30 de dolari pe zi pentru un refugiat.

Precizăm că, de pe 24 februarie, când Rusia a invadat țara vecină, peste 278.000 de ucraineni au intrat în Republica Moldova, arată datele Poliției de Frontieră. O parte dintre ei se află în tranzit, iar în jur de 133 000 au rămas în Moldova.

Realitatea Live

10 Dec. 2025, 14:51
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
10 Dec. 2025, 14:51 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Republica Moldova ar putea avea o Bancă de Dezvoltare, după modelul României și Poloniei, care să contribuie la atragerea fondurilor prin piața de capital și la susținerea sectorului privat. Declarația a fost făcută de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, într-o emisiune la TVR Moldova.

„Ideea mea personală, pe care am discutat-o și cu alții, este crearea Băncii de Dezvoltare a Republicii Moldova, după exemplul României și al altor state europene, inclusiv Polonia, care are deja o astfel de bancă. Ne dorim să atragem fonduri în țară anume prin segmentul pieței de capital și să dezvoltăm instrumente financiare pentru susținerea sectorului privat, în special a întreprinderilor mici și mijlocii”, a subliniat ministrul Economiei.

Potrivit oficialului, piața de capital din Republica Moldova este încă insuficient dezvoltată, însă începe să capete tracțiune. „Avem prima rândunică – Bursa de Valori a Moldovei, creată împreună cu Bursa de Valori din București. Deja vedem un interes sporit din partea sectorului financiar-bancar și al asigurărilor pentru participarea pe piața de capital”, a declarat Osmochescu.

Eugen Osmochescu a precizat că atragerea investițiilor rămâne un obiectiv strategic, inclusiv prin aducerea unor „companii-ancoră” care să contribuie la dezvoltarea lanțurilor de valoare cu impact economic real. Totodată, oficialul a menționat că Republica Moldova poate deveni o platformă atractivă și în contextul reconstrucției Ucrainei, mai multe companii manifestând interes să se stabilească în țară pentru a participa la acest proces.

Anterior, Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, a declarat că Republica Moldova se situează pe ultimele locuri în regiune în privința investițiilor străine pe cap de locuitor, doar Ucraina având un nivel mai scăzut.

Potrivit datelor UNCTAD, Republica Moldova a atras în 2024 ISD de 344 milioane de dolari, în scădere față de 357 milioane de dolari în 2023 (-3,6%). Stocul de ISD în economia Moldovei s-a redus ușor la 5,39 mld. dolari în 2024 (de la 5,46 mld. dolari în 2023, -1,2%), în timp ce stocul de investiții ale rezidenților moldoveni în străinătate a avansat la 494 mil. dolari (de la 395 mil. dolari, +25%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII