Deputații au întors clepsidra: Înlătură pericolele creditelor „de consum”. Cămătarii își calculează „pierderile”

17 Mart. 2022, 14:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Mart. 2022, 14:59 // Actual //  bani.md

Inițiativa de modificare a Legii privind activitatea băncilor și Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancară, care are scopul de a crește gradul de protecție a consumatorilor de împrumuturi, a fost susținută în prima lectură de 82 de deputați.

Autorul proiectului, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, și-a argumentat inițiativa legislativă printr-o împovărare foarte mare a populației Republicii Moldova din partea instituțiilor de creditare. Aproximativ 450 de mii de cetățeni au împrumuturi contractate la  Organizațiile de creditare nebancară (OCN), dintre care aproape 200 de mii au întârzieri la plata creditelor, inclusiv 40 de mii – au întârzieri de peste un an.

”Când omul are o necesitate extraordinară, ușor poate cădea pradă înșelăciunilor, iar o datorie de 10 mii de lei  poate să se transforme în una de 100 de mii și asta pentru că uneori ratele dobânzii ajung la 1700 de procente anual”, a explicat deputatul.

Astfel, proiectul urmărește plafonarea costului împrumutului și reglementarea principiilor de evaluare a bonității beneficiarului de credit.

Se propune plafonarea ratei dobânzii de credit specificată în contractul de credit  – la maxim 50%. Totodată, celelalte cheltuieli (comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plată) care sunt incluse în costul total al creditului, cu excepția dobânzii, pe o zi de credit, nu vor fi mai mare de 0,04 procente din suma totală a creditului.

Prin urmare, costul total al creditului nu va fi mai mare decât valoarea totală a acestuia.

Documentul mai prevede obligația creditorilor de a evalua în mod corespunzător bonitatea consumatorilor, folosind toate informațiile disponibile. În caz contrar, debitorii ar putea fi scutiți de plata dobânzii, comisioanelor sau altor plăți către creditor, rambursând doar suma inițială a creditului.

”Scopul nostru nu este să distrugem  Organizațiile de creditare nebancară, dar să eliminăm abuzurile și să promovăm o responsabilitate reciprocă a clientului și creditorului”, a mai specificat Dumitru Alaiba.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

03 Oct. 2026, 11:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 11:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua, în perioada 4–6 octombrie, o vizită de lucru la Bruxelles, unde va participa la cea de-a 10-a reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

În cadrul reuniunii vor fi discutate evoluțiile în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, progresele în implementare a reformelor, precum și cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate. Pe agendă se află, de asemenea, cooperarea economică și sectorială dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Reuniunea Consiliului de Asociere va fi urmată de o conferință de presă.

Agenda Premierului include și întrevederi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene Kaja Kallas, Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, Comisarul european pentru Afaceri Interne și Migrație, Magnus Brunner și Comisara europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, Maria Luís Albuquerque.

Premierul Vasile Tofan se va întâlni, de asemenea, cu Directorul general al DG ENEST, Gert Jan Koopman, și cu Prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever. Totodată, Șeful Executivului va participa la un eveniment public, dedicat Parcursului european al Republicii Moldova și va discuta cu reprezentanți ai mediului de afaceri belgian despre oportunitățile de cooperare economică și investiții.