Sărutul de pace al lui Putin

„Când va interveni pacea și ce formă va îmbrăca?” este întrebarea justificat preocupantă a primei luni de conflict din Ucraina. Predilecția pentru declanșarea unor războaie este un instrument de măsură al eșecului unei societăți sau națiuni. Războiul injust din est nu este un semn al măririi sau puterii națiunii ruse, potrivit articolului de opinie al lui Zeno Sustac publicat pe ziare.com.

Indiferent de motivații, războiul presupune atrocități, crime, barbarii, drame, pierderi irecuperabile. Prin educaţie națiunile au privilegiul de a învăţa legitimarea, umanizarea și respectarea drepturilor omului, obiective principale ale educaţiei în spiritul păcii. Din confortul bunker-ului antiatomic, președintele Federației Ruse alege însă să dea înapoi – în mod abrupt – ceasul istoriei.

Singura pace pe care o recunoaște Rusia este cea de natură injustă care ia naștere ca urmare a supunerii în faţa puterii sale militare. „Pacea ca sclavie sau supunere” este tot ceea ce oferă Kremlinul la acest moment, așteptând capitularea statului suveran pe care în mod ilegitim l-a atacat. Acest tip de pace a fost denumit de Rousseau „pacea lui Ulise şi a camarazilor săi care, prinşi în peştera Ciclopilor, aşteptau să fie devoraţi”. Toate discuțiile ruso-ucrainene care au îmbrăcat forma unor negocieri s-au desfășurat (din perspectivă rusă) în această cheie. Analizând succint situația din teren, o astfel de variantă de încetare a ostilităților este exclusă la acest moment datorită lecției excepționale de patriotism predată de ucraineni lumii întregi.

Literatura de specialitate mai vorbește și despre așa-zisa liniște a ordinii, un alt model de pace aparent imposibil de aplicat conflictului din est. Nu putem vorbi despre o posibilă „pace creată prin satisfacţie” rezultată din lipsa ostilităților, cei doi beligeranți nefiind mulţumiți de status quo-ul lor actual. Cu siguranță suntem departe de un astfel de moment.

Cele două modele fiind excluse, ne putem eventual gândi la un al treilea model care vede pacea ca un „modus vivendi” în care combatanții se abţin de la atacuri ca urmare a temerilor reciproce. Aceasta este pacea înţelegerilor (sau pacea prin epuizare) la care pot ajunge părţile ca urmare a unei stări de epuizare a forţei de a lupta. Aici există spațiu de mișcare și acțiune, pe acest model se poate construi.

Doar medierea internațională a unei entități mutual agreate, neutre și imparțiale, poate duce la construirea unui posibil acord de pace cu șanse de implementare, respectare și monitorizare. Transformarea negocierii „realpolitik” care s-a desfășurat până acum între ruși și ucraineni, în negociere eficientă bazată pe dialog real și posibile soluții, se poate realiza doar într-un asemenea format. A fost mai mult decât evident faptul că negocierea care implică părţi ce se privesc reciproc ca adversari pe viaţă, cărora le lipseşte încrederea reciprocă şi care adoptă poziţii de confruntare, nu duce la nimic constructiv.

Războiul din est a intrat într-o nouă logică, una total imprevizibilă, o logică cu toate opțiunile pe masă. În acest context cu potențial infinit de escaladare, construirea păcii este o provocare reală pentru comunitatea internațională.

Tot mai multe întrebări legitime se află pe buzele tuturor europenilor. Cum va arăta Europa post conflict? Vom avea pace sau doar o pauză de război? Ce bază se mai poate pune pe promisiunile părții producătoare de petrol, gaz și conflicte? Ne vom baza în viitor strict pe informații de intelligence sau vom da semne de inteligență? Va fi capabilă comunitatea internațională să construiască sau să reinventeze o organizație supra-statală care să contribuie în mod eficient la menținerea păcii mondiale?

Din multe puncte de vedere Federația Rusă a adus Europa în logica confruntării specifice Evului Mediu. Este principalul motiv al coalizării comunității internaționale împotriva sa. Printre instrumentele internaționale de înfăptuire a păcii care au dominat secolul al XIII-lea și al XIV-lea se număra și sărutul ritualic, instrument legal (specific vremurilor) de formalizare a realizării unui acord, formă exclusivă de înfăptuire a păcii. În așteptarea sărutului putinian de pace, armele vorbesc răstit, iar diplomația tace. Deși parte majoră a problemei, indiferent de mersul viitor al lucrurilor, Moscova rămâne parte a soluției iar aceasta încă mai poate îmbrăca forme diplomatice! Nu ipoteticul concept kantian de “pace eternă” este cel căutat, lucrurile sunt ceva mai simple iar soluția non-violentă de rezolvare este posibilă și se regăsește în cadrul procedurii de mediere internațională.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

#PACE #razboi #Putin

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Creatorul de modă italian Giorgio Armani a murit la vârsta de 91 de ani, anunță france24.

Armani, în vârstă de 91 de ani, era sinonim cu stilul și eleganța italiană modernă. El combina flerul designerului cu perspicacitatea unui om de afaceri, conducând o companie care genera aproximativ 2,3 miliarde de euro (2,7 miliarde de dolari) pe an. Se simțea rău de ceva vreme și a fost forțat să renunțe la prezentările grupului său de la Săptămâna Modei Masculine de la Milano din iunie, fiind prima dată în cariera sa când a ratat unul dintre evenimentele sale de pe podium. Cunoscut sub numele de „Re Giorgio” – Regele Giorgio – designerul era cunoscut pentru supravegherea fiecărui detaliu al colecției sale și a fiecărui aspect al afacerii sale, de la publicitate la aranjarea părului modelelor în timp ce acestea ies pe podium. O cameră funerară va fi amenajată sâmbătă și duminică la Milano, a anunțat compania, urmată de o înmormântare privată la o dată nespecificată.

În octombrie 2017, designerul italian anunţa că intenţionează să transfere o parte din participaţia pe care o deţine la grupul său de produse de lux Giorgio Armani SpA către o fundaţie caritabilă care îi poartă numele, în ideea de a împiedica o eventuală preluare sau divizare a grupului, transmitea Reuters.

În iunie 2024, Giorgio Armani a prezentat o colecţie masculină pentru vara anului 2025 de o eleganţă discretă, fără excentricităţi, marcată de materiale fluide şi croieli suple, informa AFP. Pe fundalul unor frunze de palmier proiectate pe un ecran şi al cântecelor de păsări, manechinele au defilat în decorul intim al Teatrului Armani de pe Via Bergognone, în cadrul Săptămânii Modei masculine de la Milano.

Vestele au fost omniprezente, purtate peste o tunică, un pulover sau chiar direct pe piele. Fularul înnodat în jurul gâtului şi pălăria cu panglică, purtată neglijent într-o mână, au completat look-ul estival imaginat de Giorgio Armani. Jacheta reinventată, fără umeri şi fără căptuşeală, emblema acestui brand încă de la înfiinţarea sa din 1975, a fost disponibilă într-un număr infinit de variante, cu sau fără revere, cu un singur sau cu un dublu şir de nasturi, uneori cu dungi fine şi întotdeauna aproape de corp.Pantalonii cu pense, susţinuţi sau nu de bretele, largi şi din ţesături uşoare, cum ar fi bumbac, in, catifea, satin şi chiar mătase. Într-un alt stil, mai degrabă oriental, frunzele de palmier au decorat cămăşi, veste şi pantaloni din mătase.

Deşi noua colecţie a fost fidelă stilului obişnuit “şic casual” al mărcii italiene, costumul strict cu cravată, în nuanţe de gri sau negru, croit pe măsură pentru oameni de afaceri, şi-a avut şi el locul său. Giorgio Armani a folosit o paletă diversă de culori, care a variat de la gri la grej, camel şi negru, trecând prin albastru închis, cu câteva tuşe de roz.