Linkedin a fost ținta unui hacker. Datele personale se vând pe internet și cu 10 000 de dolari

09 Apr. 2021, 14:03
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Apr. 2021, 14:03 // Actual //  MD Bani

După ce platforma Linkedin a suferit un atac din partea unui hacker, datele personale ale 500 de milioane de persoane au fost scoase la vânzare pe internet.

Datele propuse spre vânzare includ: numele de utilizator, numele, adresele de email, numerele de telefon, titlurile profesionale și linkuri către celelalte conturi de social media ale persoanei respective. Informații au fost vândute în „pachete”, sub formă de arhive, iar prețul lor variază între 1.000 și 10.000 de dolari, scrie CNN.

„Aceasta nu este o o breșă de securitate la LinkedIn și nu au fost incluse date despre conturile private, din ceea ce am reușit să examinăm”, a declarat compania Microsoft, care deține LinkedIn.

LinkedIn are peste 675 de milioane de utilizatori, ceea ce înseamnă că aproximativ trei sferturi din utilizatori au fost expuși.

Compania a declarat că are sisteme de securitate împotriva acestor abuzuri, dar acestea nu funcționează întotdeauna corespunzător. LinkedIn nu a răspuns încă la întrebarea dacă îi va atenționa pe utilizatorii care au fost expuși acestui atac.

Experții în securitate recomandă utilizarea periodică a site-ului Have I Been Pwned pentru a verifica dacă adresa personală de email a fost compromisă într-o breșă. De asemenea, acesta oferă și informații mai detaliate despre atacurile cibernetice, precum și recomandări de securitate.

08 Sept. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:26 // Actual //  Ursu Victor

Rezultatele PISA 2025 arată decalaje în sistemul educațional din Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire, iar la științe situația este doar puțin mai bună. Cele mai mari diferențe apar între elevii din orașe și cei din sate, precum și între instituțiile mari și școlile cu puțini elevi.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la științe, elevii din mediul urban au acumulat în medie 447 de puncte, în timp ce elevii din mediul rural au obținut 391 de puncte.

Decalajele sunt și la celelalte discipline evaluate. Diferența dintre elevii din mediul urban și rural este de 51 de puncte la matematică și de 55 de puncte la citire.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a explicat că punctajele PISA sunt calculate pe o scară internațională și nu pot fi comparate direct cu sistemul de note de la 1 la 10. Aproximativ 20 de puncte PISA corespund unui an de studii.

Astfel, diferența dintre performanțele elevilor din orașe și cele ale elevilor din sate echivalează, estimativ, cu un decalaj de aproximativ 2,5–2,8 ani de școlarizare.

Diferențe și mai mari sunt înregistrate în funcție de dimensiunea instituției de învățământ. La toate cele trei domenii evaluate, elevii din școlile mari au obținut, în medie, cu 60–65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici.

La științe, 58,6% dintre elevii din școlile mici nu ating nivelul de bază, comparativ cu doar 28% dintre elevii din instituțiile mari.

La matematică, proporția celor care nu ating nivelul minim este de 68% în școlile mici, față de 37,4% în cele mari. La citire, diferența este de 65% față de 32,3%.

Rezultatele PISA arată și o influență a situației socio-economice asupra performanțelor școlare. La științe, diferența dintre elevii din familii avantajate și cei din medii socio-economice vulnerabile ajunge la 85 de puncte, echivalentul a peste patru ani de studii.

La matematică, decalajul este de 78 de puncte, iar la citire de 75 de puncte.