Delegația Republicii Moldova a participat la ședințele anuale ale FMI și Grupului Băncii Mondiale la Washington

28 Apr. 2022, 09:25
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
28 Apr. 2022, 09:25 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Delegația de la Chișinău, condusă de ministrul finanțelor,Dumitru Budianschi, și guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, a avut întrevederi bilaterale cu oficiali ai Fondului Monetar Internațional(FMI), ai Grupului Băncii Mondiale (GBM), Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și membrii Constituenței FMI/GBM în cadrul  Ședințelor anuale de primăvară de la Washington ale FMI și Grupului Băncii Mondiale, care s-au desfășurat în perioada 19-24 aprilie 2022.

Discuțiile s-au referit în principal la implementarea programului cu Fondul Monetar Internațional (FMI), situația economică globală și cea din Republica Moldova, cooperarea bilaterală, efectele războiului din Ucraina, combaterea inflației ș.a. Astfel, reprezentanții Moldovei au avut întâlniri cu șeful misiunii FMI pentru Moldova, Ruben Atoyan; Alfred Kammer, Director al Departamentului European  al FMI și echipa sa, Kenji Okamura – vicedirector al FMI,  Paul Hilbers– director executiv pentru  Moldova al FMI, Koen Davidse – director executiv pentru  Moldova al Grupului Băncii Mondiale, Anna Bjerde viceppreșidinte  pentru Europa și Asia Centrală, Banca Rezervei Federale  din New York,  Odile Renaud-Basso, președintele  BERD.

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a purtat, de asemenea, discuții cu guvernatorii băncilor centrale din Lituania – Gediminas Šimkus, Belgia – Pierre Wunsch și Țările de Jos- Klaas Knot. Tematica abordată în acest format a vizat suplimentar impactul conflictului armat din Ucraina asupra situației macroeconomice din aceste țări, măsurile de diminuare a presiunilor inflaționiste,  susținerea refugiaților ucraineni în Moldova. În cadrul acestor întruniri,  oficialii au vorbit și despre agenda de reforme în sectorul bancar al Republicii Moldova, care și-a dovedit reziliența în timpul ultimelor crize, precum și despre derularea  proiectul Twinning, lansat recent pentru consolidarea sistemului financiar de la noi. Șefii băncilor centrale din Lituania, Belgia și Țările de Jos și-au manifestat deschiderea și susținerea pentru reformele desfășurate de Banca Națională a Moldovei.

Din delegația Republicii Moldova au mai făcut parte secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, și viceguvernatorii Băncii Naționale, Arcadie Albul și Constantin Șchendra.

Ședințele de primăvară ale Fondului Monetar International și ale Băncii Mondiale constituie o oportunitate majoră de realizare a unui schimb de experiență și opinii ale diverselor țări în domeniile dezvoltării economice și stabilității financiare în contextul evoluțiilor regionale și globale curente, precum și pe termen lung.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.