Traseul gazului: De ce Republica Moldova își îndreaptă privirile spre Grecia

06 Mai 2022, 22:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mai 2022, 22:01 // Actual //  bani.md

După Bulgaria, ce altă țară balcanică urmează la rând să suporte răzbunarea lui Putin, prin instrumentalizarea gazului natural? Țările din sud-estul, dar și cele din nordul Europei s-au văzut în această criză complet dependente de gazul rusesc, mai ales cele care fuseseră legate de Moscova întrucât făcuseră parte din așa-numitul ”bloc socialist”, scriu grecii de la Kathimerini.

În prezent, gazul rusesc continuă să ajungă în țările din sudul Balcanilor printr-o conductă din Ucraina și Moldova, dar și prin Turkish Stream. citează Rador.

Prin Bulgaria, care funcționa ca un hub de tranzit energetic, gazul mergea spre Macedonia de Nord, Serbia și Grecia. Acum însă Bulgaria nu mai primește gaz rusesc după expirarea contractului său cu Gazprom, întrucât a refuzat să plătească în ruble.

Este permis totuși tranzitul prin rețeaua sa către alte țări, cum ar fi Grecia, Serbia, Macedonia de Nord. Însă când vor expira, în perioada imediat următoare, contractele cu Rusia ale țărilor balcanice mai sus menționate și li se va cere să le reînnoiască, atunci vor trebui să negocieze.

Serbia, datorită legăturilor strânse cu Moscova și nefiind membră a UE, ca să fie obligată să respecte sancțiunile, ar putea accepta să plătească în ruble pentru a continua să primească gaz, atâta timp cât Bulgaria va continua să îi permită să-i folosească rețeaua pentru tranzit.

Soluția gazului natural lichefiat din Grecia pentru Moldova

Cu Grecia, care aparține organic de alianța vestică, dar și cu Macedonia de Nord, care este membră a NATO, lucrurile stau altfel. Dacă Moscova insistă cu pretențiile sale legate de modalitatea de plată și dacă nu va exista o soluție europeană pentru această problemă, vor trebui căutate alte surse de aprovizionare, începând cu gazul natural lichefiat.

Așa că toate aceste țări de dincolo de granițele nordice ale Greciei (împreună cu România și Moldova, poate Slovacia, chiar și Ucraina mai târziu) își îndreaptă privirile spre sud, spre terminalul GNL de la Revythousa și mai târziu spre cel de la Alexandroupoli.

„Grecia va fi furnizorul de încredere care le va menține în viață economiile. Grecia acoperă deja nevoile energetice ale Bulgariei după ce fluxul din Rusia a fost întrerupt, iar conform planurilor, conducta care transportă gaz rusesc către Bulgaria prin România și Moldova ar putea fi folosită în sens invers pentru a trimite ulterior gaz de la Alexandroupoli către aceste țări.”, scrie Kathimerini, citat de Rador.

Vladimir Putin a ales să se răzbune pe Bulgaria, fiind cea mai vulnerabilă verigă din NATO, UE şi, în general, cea mai slabă verigă a alianţei occidentale din sud-estul Europei.

Bulgaria este o țară scindată în mod tradițional în pro-occidentali și pro-ruși, iar prăpastia s-a mărit acum odată cu invazia rusă în Ucraina. Guvernul lui Kiril Petkov s-a plasat de partea Occidentului și intenționează să trimită echipament militar în Ucraina.

La polul opus, președintele pro-rus, Rumen Radev, urmează o linie pro-rusă evidentă, la fel ca și Partidul Socialist (fost comunist) care face parte din coaliția de guvernământ și care amenință cu retragerea, ceea ce ar însemna căderea guvernului.

Potrivit analiștilor politici, Moscova încearcă să amplifice această ruptură prin întreruperea gazului, pe de o parte, pentru a pedepsi guvernul de la Sofia și, pe de altă parte, pentru a da o lovitură flancului de sud-est al NATO.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.