Cheltuielile au depășit veniturile. Curtea de Conturi a auditat executarea BASS

25 Mai 2022, 09:46
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Mai 2022, 09:46 // Actual //  MD Bani

Ieri, 24 mai, Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a examinat Raportul auditului asupra rapoartelor financiare al Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) în anul 2021.

„Misiunea de audit a avut ca scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că Raportul Guvernului nu conține denaturări semnificative, cauzate de fraudă sau eroare, cu emiterea unei opinii.” se arată într-un comunicat de presă al CCRM.

Potrivit informațiilor, probele de audit au fost colectate în cadrul Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS). De asemenea, unele informații vor fi solicitate de la Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Inspecția Socială, Ministerul Sănătății, Agenția Servicii Publice, Instituțiile medico-sanitare publice.

Astfel, au fost auditate veniturile din contribuții și cele din transferuri de la bugetul de stat care au însumat mai mult de 27 miliarde lei. Totodată, în anul 2021 a avut loc comasarea la nivel de angajator a contribuțiilor de asigurări sociale datorate. Astfel, contribuțiile de asigurări sociale de stat care dețin cota  maximă din totalul veniturilor au însumat 16,2 miliarde lei ceea ce constituie 59,5%. De asemenea, acestea au fost în creștere cu 1,9 miliarde lei mai mult, comparativ cu anul precedent.

Auditul mai arată că ritmul de creștere a cheltuielilor (139,4%) în perioada anilor 2018-2021 a depășit ritmul creșterii veniturilor proprii (124,4 %) cu 15 puncte procentuale, ceea ce a determinat solicitarea mijloacelor financiare necesare acoperirii deficitului. Astfel, transferurile cu destinație generală, s-au majorat de 2,5 ori în ultimii patru ani. Acestea au fost cauzate de insuficiența veniturilor proprii și utilizate pentru acoperirea cheltuielilor.

De asemenea, în perioada lunilor noiembrie-decembrie 2021, CNAS a fost nevoită să contracteze 2  împrumuturi de la bugetul de stat, în sumă totală de 800 milioane de lei, care au fost restituite până la sfârșitul anului de gestiune.

Astfel, majoritatea surselor financiare au fost utilizate pentru acordarea prestațiilor sociale în sumă de 26,7 miliarde lei, care au avut o pondere de peste 98% din totalul cheltuielilor.

În ceea ce privește datoriile, începând cu anul 2021, au fost elaborate modificări ale normelor de evidență a datoriilor, astfel acestea au fost reflectate ca datorii pe termen lung, la conturile extra-bilanțiere.

Totodată, soldurile inițiale ale datoriilor pe termen scurt, nu au fost ajustate, estimate de audit la circa 60,3 mil. lei. Indemnizațiile de maternitate, la partea de datorii, au fost supraevaluate cu 2,9 milioane de lei, determinate de corectările efectuate de agenții economici și  nereflectate în evidență de către CNAS.

Cu referire la procesul de suspendare a plății pensiei unor angajați din aviația civilă, în cazul reangajării în funcții cu condiții speciale de muncă, se denotă că acesta este ambiguu, ceea ce a determinat cheltuieli nejustificate în unele cazuri în sumă de 50 mii lei.

Cu privire la evaluarea procesului sistemic de stabilire și acordare a indemnizațiilor pentru incapacitatea temporară de muncă, se relevă că sunt implicate mai multe entități. Insuficiența activităților de control intern la stabilirea indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă atât din cadrul CNAS cât și din cadrul instituțiilor medicale, a afectat indicatorii de executare BASS.

Cu referire la stabilirea și plata indemnizațiilor lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani se constată că aceasta s-a efectuat regulamentar. Totodată,  indemnizațiile pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și 2 luni, nu sunt raportate distinct.

O altă constatare de audit se referă la procesul de acordare, verificare și plată a ajutorului social și a ajutorului pentru perioada rece a anului. La acest aspect se denotă că, în anul 2021, au fost restituite 17 % din sumele achitate necuvenit în perioada anilor 2015-2021, fiind constatat un indice scăzut de restituire, determinând astfel cheltuieli nejustificate de peste 9,3 mil. lei.

Pe parcursul auditului, a fost evaluată o componentă semnificativă din punct de vedere calitativ și anume, remunerare muncii în cadrul CNAS.

Auditul arată că CNAS este afectată de lipsa cadrelor. De asemenea, fluxul de angajați este destul de ridicat din cauza necorespunderii remunerării cu responsabilitățile pe care le au angajații.

Anual activitatea CNAS se suplimentează cu noi procese, noi prestații și noi responsabilități. Astfel, volumul de lucru, responsabilitatea, intensitatea crescândă, contingentul specific de cetățeni deserviți, corelat cu remunerarea  eforturilor depuse, nu contribuie la menținerea și atragerea specialiștilor, iar la concursurile de angajare nu sunt candidați. La finele anului 2021, în cadrul CNAS se denotă un deficit de cadre de 20%, iar rata fluctuației personalului pe parcursul anului a fost de 9%.

În concluzie, Curtea de Conturi menționează că, Raportul Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă și fidelă, în conformitate cu cadrul financiar de raportare aplicabil.

Realitatea Live

28 Oct. 2025, 17:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2025, 17:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O investigație Reuters arată că familia președintelui american Donald Trump a obținut profituri de peste 800 de milioane de dolari din vânzarea de active cripto doar în primele șase luni ale anului 2025 — la care se adaugă câștiguri potențiale de ordinul miliardelor din active încă nevândute.

Potrivit sursei, cea mai mare parte a veniturilor a provenit din străinătate, în timp ce fiii președintelui au efectuat un turneu de investiții în Orientul Mijlociu, Asia și Europa.

La o întâlnire cu investitori din Dubai, Eric Trump ar fi promovat cumpărarea tokenurilor companiei sale, World Liberty Financial, prezentând proiectul drept „viitorul finanțelor Americii”.
Deși platforma nu este încă lansată oficial, fondul Aqua1 Foundation din Emiratele Arabe Unite ar fi achiziționat tokenuri în valoare de 100 de milioane de dolari.

Reuters notează că în tranzacție ar fi implicat și omul de afaceri chinez Guren „Bobby” Zhou, aflat sub anchetă în Marea Britanie într-un dosar de spălare de bani.

Veniturile conglomeratului Trump Organization au crescut spectaculos — de 17 ori, de la 51 milioane la 864 milioane de dolari, dintre care peste 90% provin din operațiuni cripto.

Analiștii citați de Reuters afirmă că investițiile străine în proiectele familiei Trump nu vizează doar profitul, ci și accesul la influență politică și „libertatea față de restricții” pe care ar putea-o garanta președintele american.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII