Explozie pe piața imobiliară! Apartamentele noi s-au scumpit cu 5 600 euro

07 Iun. 2022, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Iun. 2022, 10:05 // Actual //  bani.md

Prețul apartamentelor noi crește lună de lună. În luna mai față de aprilie prețul unui apartament cu o suprafață de 50 metri pătrați s-a scumpit cu 3000 euro, la 40 250 euro, arată datele Bursei Imobiliare Lara.

Astfel, prețul mediu al metrului pătrat a ajuns în luna mai la 805 euro. Cele mai scumpe locuințe s-au vândut în centrul Chișinăului unde metrul pătrat a costat 1080 euro. 936 euro a valorat metrul pătrat în sectorul Râșcani, câte 819 euro au costat locuințele Botanica și pe Albișoara. Cel mai ieftine au fost apartamentele la Otovasca – 538 euro.

De la începutul anului prețul metrului pătrat a crescut cu 113 euro de la 692 euro, respectiv cu 5600 euro.

În ceea ce privește apartamentele de pe piața secundară majorările au fost de 1 700 euro pentru același apartament cu suprafața de 50 metri pătrați.

Prețul unui metru pătrat în apartamentele cu o cameră la Botanica a variat între 763 și 880 de euro, în Buiucani – 810-826 de euro, în Centru – 836-928 de euro, Ciocana – 698-841 de euro, Râșcani – 824-860 de euro. În apartamentele cu două camere, în luna mai, un metru pătrat a avut un preț de 674-810 euro la Botanica, la Buiucani – 729-766 euro, în Centru – 754-835 euro, Ciocana – 638-764 euro, Râșcani – 720-799 euro. În cazul apartamentelor cu trei camere, în luna mai, prețul pentru 1 mp în Botanica a fost de 544-603 euro, Buiucani – 553-564 euro, în Centru – 564-638 euro, Ciocana – 478-567 euro, Râșcani – 548-608 euro. În cazul apartamentelor cu patru camere, în luna mai, prețul unui metru pătrat la Botanica a fost de 510 până la 556 de euro, Buiucani – 500 până la 516 euro, în Centru – 512 până la 585 de euro, Ciocana – 452 până la 539 de euro, Râșcani – 552 până la 584 de euro. De remarcat că în ianuarie-mai 2022 prețurile medii ale imobilelor pe piața secundară din Moldova au crescut cu 17,5% – de la 570 la 670 de euro pe metru pătrat. Spre comparație, în 5 luni din 2021, prețurile au crescut de la 511 la 526 de euro pe 1 mp (+3%). În aceeași perioadă din 2020, în schimb, prețurile au scăzut cu 2,7% – de la 520 de euro la 506 euro pe mp.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

28 Sept. 2026, 16:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
28 Sept. 2026, 16:17 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bursa Internațională a Moldovei (BIMx) a fost lansată oficial luni, 28 septembrie, la Chișinău, în cadrul Moldova Business Week. Noua platformă a pieței de capital este dezvoltată în parteneriat cu Bursa de Valori București (BVB), iar primele tranzacții sunt planificate în următoarele luni.

BIMx a început deja procesul de admitere a agenților de bursă și a emitenților. Potrivit conducerii bursei, prima listare este planificată până la sfârșitul anului 2026.

În această etapă, agenții de bursă urmează să fie conectați la sistemul de tranzacționare și să parcurgă procedurile necesare pentru a putea opera pe platformă. În paralel, companiile și municipalitățile care vor să atragă finanțare prin bursă vor putea pregăti admiterea la tranzacționare a unor instrumente precum acțiunile și obligațiunile.

BIMx va opera atât pe Piața Reglementată, cât și în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare (MTF).  Potrivit directorului general al BIMx, Veronica Arpintin, capitalul social al bursei este în prezent de 1,5 milioane de euro, însă ar putea fi majorat până la circa 3 milioane de euro până la sfârșitul anului. Pentru o parte din această majorare există deja scrisori de intenție în valoare de 1,1 milioane de euro.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a declarat că existența unei infrastructuri bursiere oferă companiilor din Republica Moldova mai multe posibilități de finanțare și poate contribui la atragerea investițiilor.

„O economie competitivă are nevoie de capital, iar companiile din Republica Moldova trebuie să aibă mai multe opțiuni pentru a se finanța și a crește. BIMx creează o infrastructură prin care capitalul poate ajunge mai ușor la companiile care investesc și se dezvoltă”, a spus Năsui.

Acționariatul BIMx reunește zece entități instituționale din Republica Moldova și România.