În Turcia inflația a ajuns la 80%. Analiștii prognozează un dezastru al creșterii prețurilor

05 Iul. 2022, 14:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Iul. 2022, 14:09 // Actual //  MD Bani

Inflaţia din Turcia a ajuns la aproape 80%. În acest context, analiştii au avertizat că ţara riscă să se confrunte cu o creştere a preţurilor şi salariilor.

Preţurile de consum au crescut cu 78,6% luna iunie, în condiţiile în care politica monetară neconvenţională a preşedintelui Erdoğan şi perturbarea importurilor de alimente şi energie din cauza războiului din Ucraina au avut un impact puternic. Aceasta este cea mai mare creştere anuală din 1998 încoace, deşi rata a fost uşor sub prognoza de consens a analiştilor, de 80 la sută, scrie ZF.

Erdoğan, care respinge opinia larg acceptată în rândul economiştilor potrivit căreia creşterea ratelor dobânzilor reduce inflaţia, a ordonat băncii centrale să menţină rata de referinţă a împrumuturilor mult sub nivelul inflaţiei.

Ca urmare, lira a pierdut 48% din valoarea sa faţă de dolar în ultimele 12 luni. Prăbuşirea monedei a fost un factor major al creşterii preţurilor într-o ţară care se bazează pe importuri, în special de energie. Efectele au fost agravate de o creştere bruscă a preţului energiei şi al altor mărfuri în urma invaziei preşedintelui rus Vladimir Putin în Ucraina.

Cele mai recente date privind inflaţia de luni, în creştere de la 73,5% în mai, vin după ce autorităţile turce au anunţat săptămâna trecută o creştere cu 30% a salariului minim – la doar şase luni după ce au majorat cu 50% rata de bază a salariului.

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.