Noi oportunități pentru lansarea și dezvoltarea afacerilor. ODIMM a lansat un nou Program START pentru TINERI

05 Iul. 2022, 15:57
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
05 Iul. 2022, 15:57 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat un nou Program START pentru TINERI, care oferă facilități extinse în vederea valorificării potențialului antreprenorial al tinerei generații. În cadrul programului tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani, care vor să inițieze sau să dezvolte o afacere, pot beneficia atât de suport consultativ/educațional, cât și de finanțare nerambursabilă sau credit cu porțiune de grant. Evenimentul de lansare a avut loc astăzi, 5 iulie 2022.

Astfel, beneficiarii programul vor putea accesa granturi de până la 200 de mii lei. Finanțarea din partea statului va constitui până la 70% din valoarea proiectului investițional, iar tinerii vor veni cu o contribuție de circa 30%.

Programul este susținut de Guvern pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitate de a fi prelungit, iar pentru implementarea acestuia au fost alocate în anul 2022 resurse financiare în valoare de 20 milioane lei pentru a susține circa 100 de afaceri autohtone.

La conferința de lansare a Programului Start pentru Tineri au participat prim-ministra, Natalia Gavrilița, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, reprezentanți ai Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (OGPAE), reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, Incubatoarelor de afaceri, centre de tineret și organizații non-guvernamentale.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că, și în continuare, Guvernul va încuraja tinerii să-și deschidă afaceri noi, pentru a consolida sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, astfel ca acesta să devină un motor tot mai puternic al economiei naționale. În acest sens, Executivul în comun cu partenerii de dezvoltare, au lansat programe de susținere, printre care și Programul Start pentru Tineri care presupune granturi până la 200 de mii de lei și o linie de creditare cu o parte nerambursabilă de 15%.

„Această asistență este foarte importantă pentru supraviețuirea și dezvoltarea afacerilor. Avem componenta de grant, dar și de credit, pentru că o afacere trebuie susținută inițial, dar și să devină una sustenabilă, să aducă venituri, să poată crește și crea locuri de muncă”, a spus prim-ministra.

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu a dat asigurări că Guvernul va căuta și alte posibilități pentru a susține și consolida spiritul antreprenorial în rândul tinerilor.

„Prin programul de astăzi, ne dorim să ajutăm tinerii antreprenori, de la start până la export.  Acest program este și unul inovator, întrucât testăm un produs nou și anume, creditarea cu dobândă fixă, de 6%, foarte favorabilă în condițiile actuale. Vrem să dezvoltăm în continuare un fond de dezvoltare, care să asigure astfel de instrumente financiare pentru toți agenții economici și astfel să îi protejăm de eventuale riscuri, pe cei care investesc în viitorul țării”, a menționat ministrul.

La rândul său, directorul interimar al ODIMM, Dumitru Pîntea, a menționat că noul program „START pentru TINERI” va avea o importanță deosebită pentru mediul de afaceri din Republica Moldova.

„Programul va contribui la dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor și încurajarea lansării afacerilor în zonele rurale prin facilitarea accesului la resurse financiare nerambursabile și resurse creditare, precum și instruire, consultanță și mentorat pe parcursul implementării proiectului investițional. Impactul noului instrument de susținere antreprenorială urmează a fi cuantificat prin atingerea următoarelor obiective: menținerea tinerilor în țară, inclusiv în zonele rurale; îmbunătățirea/dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale tinerilor; sporirea numărului de afaceri cu elemente inovatoare și cu viziune strategică racordată la cadrul de dezvoltare durabilă”, a declarat Dumitru Pîntea, director interimar ODIMM.

De asemenea, tinerii vor putea accesa credite cu porțiune de grant, combinând finanțarea nerambursabilă cu resurse creditare avantajoase oferite prin intermediul instituțiilor financiare partenere de către Oficiul de Gestionare a Proiectelor de Asistență Externă (OGPAE). Valoarea pachetului financiar va ajunge până la 1,7 milioane lei și va include porțiunea de împrumut rambursabil de 85% și porțiunea de grant de 15%.

Prezentarea beneficiilor mecanismelor de suport antreprenorial, oferite de Programul START pentru Tineri, a fost realizată și prin prisma unor exemple de tineri beneficiari ODIMM, care au reușit să pășească în lumea afacerilor, accesând finanțare nerambursabilă din partea statului.

Statistica internă a ODIMM denotă faptul că 45 la sută din numărul total al beneficiarilor programelor de suport antreprenorial sunt tineri. În perioada 2009 (februarie) – 2022 (mai), ODIMM a implementat Programul „Start pentru Tineri- o afacere durabilă la tine acasă” prin intermediul căruia peste 400 de tineri au accesat finanțare nerambursabilă de până la 180 mii lei, iar peste 1700 de tineri au fost instruiți în domeniul antreprenorial și ghidați în procesul de elaborare a proiectelor investiționale.

28 Mai 2026, 16:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Mai 2026, 16:43 // Actual //  Grîu Tatiana

Autoritatea Aeronautică Civilă urmează să-și extindă structura și să angajeze încă trei specialiști pentru a face față noilor reguli europene privind securitatea informațiilor în aviație. Guvernul propune majorarea numărului de angajați de la 93 la 96 și crearea unui nou „Serviciu securitate informațională”, care va monitoriza riscurile cibernetice și incidentele ce pot afecta siguranța zborurilor.

Noua subdiviziune va avea trei angajați: un șef de serviciu și doi inspectori principali. Aceștia vor verifica modul în care companiile și operatorii aeronautici gestionează riscurile informatice, vor efectua audituri și vor monitoriza incidentele de securitate cibernetică din domeniul aviației civile. Totodată, serviciul va coopera cu instituțiile europene și autoritățile internaționale de profil.

Implementarea modificărilor va costa aproape 987 de mii de lei anual. Fondul anual de salarizare pentru cele trei funcții noi este estimat la 959 028 le. Salariul lunar total pentru șeful Serviciului securitate informațională va ajunge la 29 543 de lei, iar cei doi inspectori principali vor avea câte 25 188 de lei lunar.

Documentul mai prevede și crearea unui Serviciu informare și comunicare cu mass-media, care va fi subordonat direct directorului AAC și se va ocupa de relația cu presa, conferințe și comunicarea publică a instituției.

Pe lângă noile servicii, mai multe subdiviziuni își schimbă statutul. Secția licențiere personal aeronautic va deveni direcție, la fel ca și Secția administrativă și management al documentelor. Direcția supraveghere economică și management financiar va primi încă o unitate de personal, ajungând la opt angajați.

Proiectul de hotărâre a Guvernului a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în contextul obligațiilor asumate de Republica Moldova prin Acordul privind spațiul aerian comun cu Uniunea Europeană. Noile prevederi europene în domeniul securității informațiilor din aviație vor intra în vigoare pe 12 noiembrie 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!