Lupușor desființează retorica populistă a fostului deputat PPDA, Liviu Vovc: Sa avem minim discernământ economic

17 Iul. 2022, 16:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iul. 2022, 16:24 // Actual //  bani.md

Susținerea producătorului autohton poate fi făcuta prin două mari intervenții. Pe partea de ofertă: facilitarea accesului la resurse financiare, tehnologice și suport informațional/consultativ pentru a spori competitivitatea. Iar pe pe partea de cerere: campanie de promovare a culturii consumului produselor autohtone, pentru a cultiva interesul și deprinderea consumatorilor pentru produsele autohtone. În rest, totul e populism și chiar riscă sa producă efecte adverse, a comentat directorul centrului analitic Expert Grup, Adrian Lupușor recenta declarație a fostului deputat PPDA, Liviu Vovc care susținea că: anularea de cotei 50% a produselor autohtone la raft lovește în fermierii moldoveni.

”Legea asta era în contradicție cu prevederile OMC, putea provoca reacții de răspuns similare din partea partenerilor noștri comerciali (lovind în exportatorii noștri) și chiar putea duce la o creștere și mai mare a prețurilor deoarece limita accesul produselor de import care deseori sunt mai ieftine față de cele locale (cu părere de rău)”, explică economistul.

Potrivit lui, dacă vrem mai multe produse autohtone pe raft, trebuie să le sporim competitivitatea, și să renunțăm la masuri administrative care ne afectează direct mediul concurențial, mediul de afaceri și, în general, atractivitatea țării pentru investiții străine. E ca si cum, pentru a majora salariile, ai emite o lege prin care ai obliga companiile să le majoreze. Haideți sa avem minim discernământ economic și să nu cădem prada retoricii populiste (sau de lobare a unor producători).

Fostul deputat PPDA a declara: „cât de repede se schimbă viziunile. În decembrie 2020, împreună cu colegii din PAS, am votat o lege elaborată de deputatul Platformei DA Alexandru Slusari pentru a susține producătorii autohtoni și anume ca 50% din producția de pe raft să fie de proveniență națională. Despre acest lucru s-a vorbit și în campania electorală, drept o lege care vine să susțină producătorii și agricultorii din Moldova. Un an jumate proiectul de lege nu a fost implementat. Nici guvernul anterior nici cel actual nu au elaborat regulamentele. Iar azi ne trezim că majoritatea parlamentară a votat în primă lectură anularea acestei prevederi ascunzându-se după un termen frumos -„concurență neloială”.

În ședința Parlamentului din 14 iulie, deputații au votat în prima lectură abrogarea cotei de 50% a produselor autohtone pe rafturile magazinelor.

Vadim Gumene, secretar de stat la Ministerul Economiei, a declarat în plen că legea propusă va proteja micii producători de clauze abuzive și va facilita accesul acestora la plasarea producției în rețele de comercializare din toată țara. Se propune asigurarea unui echilibru în puterea de negociere și eliminarea practicilor comerciale neloiale.

„Scopul proiectului constă în atingerea mai multor finalități. În primul rând vorbim despre alinierea legislației naționale la prevederile Directivei 633 din 2019, inclusiv abrogarea cotei de raft”, spunea Gumene.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

02 Oct. 2026, 14:11
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 14:11 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Guvernul pregătește terenul pentru o investiție în industria avicolă, propusă de grupul ucrainean MHP, controlat de omul de afaceri miliardarul ucrainenan Yuriy Kosyuk, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din sectorul agroalimentar al Ucrainei.

Potrivit unui document al Agenției de Investiții, autoritățile de la Chișinău examinează un proiect care prevede, în prima etapă, investiții de cel puțin 20 de milioane de euro în capacități de procesare a cărnii de pasăre. În varianta extinsă, proiectul ar putea ajunge la o capacitate de circa 50.000 de tone anual și ar include dezvoltarea unei rețele de ferme contractuale independente. Producția ar urma să fie orientată în principal spre export.

Investitorul solicită autorităților moldovenești eliminarea mai multor bariere comerciale dintre Ucraina și Republica Moldova. Printre acestea se numără autorizarea importului de furaje produse în Ucraina, deschiderea pieței pentru pui de o zi, precum și autorizarea unor importuri de carne și subproduse alimentare.

În același timp, compania cere clarificări cu privire la posibilitatea ca produsele fabricate în Republica Mo

MHP este unul dintre cei mai mari jucători agroalimentari din Ucraina și un important producător european de carne de pasăre. Compania are unități de producție în Ucraina, Spania și Europa de Sud-Est și operează mai multe branduri alimentare.

Potrivit raportului anual al companiei pentru 2025, Kosyuk controlează MHP prin intermediul WTI Trading Limited, companie înregistrată în Cipru. WTI deținea la sfârșitul anului trecut 59,7% din capitalul MHP SE. Grupul este, la rândul său, înregistrat în Cipru, iar certificatele sale globale de depozit sunt tranzacționate la Bursa de la Londra.

MHP susține că este unul dintre cei mai mari producători de carne de pasăre din Europa și că exportă în zeci de piețe internaționale. Grupul administrează, de asemenea active agricole și capacități de producere a furajelor și uleiurilor vegetale. mhp.com.ua

Documentul Agenției de Investiții arată că autoritățile tratează proiectul drept unul prioritar. Instituția invocă „dimensiunea proiectului” și „etapa avansată a discuțiilor cu investitorul” și cere desemnarea unor responsabili din partea instituțiilor implicate pentru organizarea unei ședințe de lucru interinstituționale la Guvern.

Astfel, dacă proiectul va fi realizat, unul dintre cele mai mari grupuri agroalimentare din Ucraina ar putea folosi Republica Moldova atât ca bază de procesare a cărnii de pasăre, cât și ca platformă pentru exportul producției pe piața Uniunii Europene.

Yuriy Kosyuk, fondatorul și directorul general al MHP, este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Ucraina, averea sa fiind legată în principal de participația majoritară deținută în grupul agroalimentar prin WTI Trading Limited. De-a lungul anilor, Kosyuk a fost inclus de Forbes în clasamentele celor mai bogați ucraineni, însă valoarea averii sale a fluctuat puternic în funcție de evoluția MHP și de impactul războiului asupra activelor din Ucraina. La sfârșitul anului 2025, vehiculul său de investiții controla 59,7% din capitalul MHP SE, companie listată la Bursa de la Londra și unul dintre cei mai mari producători de carne de pasăre din regiune.