Recensământul din 2014 dă peste cap bugetul statului. De ce Ministerul Sănătății folosește cifre învechite

21 Iul. 2022, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Iul. 2022, 05:00 // Actual //  bani.md

Ministerul Sănătății operează cu un număr al populației de 3,4 milioane de locuitori cu 800 de mii mai mult față de numărul real al populației, în cazul indicatorilor de sănătate și a vaccinării, potrivit unui răspuns o ferit de minister pentru grupul de presă Realitatea.

Ministerul susține că disponibilitatea datelor populației cu reședința obișnuită în Republica Moldova este lipsă. Or, potrivit ultimelor date statistice, numărul populației este de 2,6 milioane de locuitori. În consecință, ministerul operează cu 3,4 milioane. Aceste date sunt luate drept referință inclusiv la calculul numărului de vaccinuri, compensații, medicamente, etc.

Problema e că nici moldoveni nu știu numărul real al populației. Într-un vox „Ora de live cu Traian”, aceștia spun că numărul populației e între 1 – 5 milioane. Potrivit spuselor moldovenilor, nici toți cei 2,6 milioane nu pun accent pe sănătatea proprie și, din motive întemeiate sau mai puțin, ezită să se prezinte la medic la un control de rutină.

Oamenii spun că calcă în cabinetele medicilor de două ori pe an sau cel mai des, doar atunci când îi deranjează ceva.

În ceea ce privește vaccinarea anti-Covid 19, datele Ministerul Sănătății relevă că anul trecut Republica Moldova a recepționat prin intermediul platformei COVAX – 1,3 mil. de doze și se planifica a fi achiziționate la preț preferențial – 2,079 mil. de vaccinuri. Pentru atingerea plafonului de 70% de populație vaccinată (doza I și II) erau preconizate să fie achiziționate 4,8 mil. de  doze.

Pentru achiziția vaccinurilor pe platforma COVAX, Republica Moldova a beneficiat de un grant de 16,3 mil. USD și a cheltuit din buget 27,7 mil. de lei. Însă o parte din vaccinurile achiziționate, pentru care au fost cheltuite sume importante de bani, le expiră termenul, iar statul riscă să piardă banii. Rata de vaccinare este mică pentru a fi suficientă de a epuiza într-un termen restrâns stocurile de vaccin.

Datele Ministerului Sănătății relevă că până în prezent 1,065 milioane de moldoveni s-au vaccinat cu schema completă. În ultimele șapte zile au fost administrate 1915 vaccinuri anti-COVID.

Plus, minus un milion, ce s-a întâmplat cu numărul populației în ultimii ani

Numărul moldovenilor scade continuu. Potrivit ultimelor date ale Biroului Național de Statistică,  numărul populației cu reședință obișnuită în Republica Moldova la 1 ianuarie 2022, care a constituit 2.604.000 persoane, în scădere cu 22,9 mii persoane (cu 0,9%) față de începutul anului precedent. Cu alte cuvinte, în 2021 populația statică a Republicii Moldova s-a redus cu 63 de oameni pe zi.

„După ce mai mulți ani emigrația a fost cauza nr.1 de reducere a populației Republicii Moldova, în 2021, ca și în 2020, sporul natural negativ a fost cauza principală. De exemplu, în ultimii 8 ani, oficial, în jur de 235.000 de moldoveni au emigrat din Republica Moldova. E ca și cum ar fi dispărut în totalitate orașele Bălți, Orhei, Ungheni, Soroca, Cahul și Comrat”, susține Dragoș Galbur într-un material pentru realitatea.md

Dacă în 2020, sporul natural a fost minus 9900 de oameni (adică au murit cu 9900 mai mulți decât s-au născut), atunci în 2021 cifra aceasta aproape s-a dublat, sporul natural fiind de minus 16200 de oameni. Trist! Dar există o explicație logică — pandemia. Și aceste cifre ar trebui să fie ca niște palme părintești pentru cei care au ignorat măsurile de precauție în pandemie sau care în general au refuzat să creadă că virusul chiar a ucis oameni sau cel puțin le-a accelerat moartea. Adevărul trebuie acceptat așa cum este — pandemia ne-a scuturat serios!

Potrivit lui Galbur, 2021 populația cu reședință obișnuită a Republicii Moldova s-a redus cu 63 de oameni pe zi. Or, în pofida acestui fapt, noi folosim cifra de 3,4 milioane.

Adevărul este că problema numărului populației afectează nu doar domeniul sănătății, dar și cel electoral, bugetar sau social.

 

 

Realitatea Live

01 Iul. 2025, 13:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Iul. 2025, 13:00 // Actual //  Ursu Victor

Rusia a redus semnificativ, începând de astăzi, volumele de gaze livrate regiunii transnistrene, a anunțat membrul Consiliului de supraveghere al Energocom, Alexandr Slusari. Potrivit acestuia, timp de 10 zile, regiunea va primi doar 0,8–0,9 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, comparativ cu 2,6 milioane mc cât primea în ultimele șase zile.

Motivul acestei reduceri drastice nu a fost comunicat oficial, însă efectele se resimt deja. Uzina Metalurgică de la Rîbnița (MMZ), unul dintre cei mai mari consumatori industriali de gaz din regiune, își va epuiza rezervele de materie primă în următoarele 4–5 zile, a mai precizat Slusari.

„Anterior, MMZ activa în trei schimburi. Acum însă, fără gaz, funcționarea întreprinderii este pusă în pericol”, a avertizat el.

Gazprom a mai sistat livărările de metan în stânga Nistrului, de la 1 ianuarie 2025, iat începând cu 14 februarie, livrările în Transnistria au fost reluate conform următoarei scheme. Compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG livrează gaz la granița cu Moldova. Offshore-ul din Dubai plătește pentru gaz, iar la graniță, gazul (3,2 milioane metri cubi) este preluat de Moldovagaz și trimis la Tiraspol pe baza unei plăți anticipate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO