Războiul din Ucraina a scos CFM din moarte clinică! Profit de 60 mil. de lei în jumătate de an

28 Iul. 2022, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Iul. 2022, 14:24 // Actual //  bani.md

Situația la Calea Ferată din Moldova s-a îmbunătățit. În șase luni ale anului 2022 a contabilizat un profit de 60 mil. de lei, iar în trimestrul doi a înregistrat un profit record – 90 mil. de lei, potrivit declarației directorului CFM, Oleg Tofilat.

Tofilat susține că profitul companiei s-a majorat datorită creșterii volumului transportului de cereale din Ucraina.

„Înainte de începerea războiului volumul mărfurilor transportate prin porturile de la Marea Neagră era de 135 mil. tone anual, în timp ce CFM transporta anual circa 3,3 mil. tone. Respectiv tot acest volumul de mărfuri din Ucraina a fost direcționat prin Republica Moldova în porturile Reni, Ismail, Galați și Constanța. Tarifele la transportul de mărfuri pe intern nu au fost majorate, pentru tranzit au crescut cu 15%, iar pentru internațional cu 10%”, a explicat directorul.

Tofilat afirmă că în 5-6 luni urmează să fie majorate capacitățile de transport ale CFM pentru a face față transportului de mărfuri din țara vecină.

„Vor fi reparate circa 77 km de cale ferată pentru ca viteza renurilor să nu fie mai mică de 40 km/h. va fi reabilitată infrastructura stațiilor pentru a crește viteza de procesare a mărfurilor”, a punctat Tofilat, care susține că în prezent transportul cerealelor ucrainene în Portul Constanța durează 35 de zile. Acest lucru se explică prin viteza mică de procesare. „La fel e și cazul portului de la Galați, care procesează 8-10 vagoane pe zi. Este nevoie de investit în infrastructura de acces”.

În anul 2023, CFM ar urma să achiziționeze 1000 de vagoane de marfă dintr-un credit polonez.

CFM este într-o situație dificilă. Astfel, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.

În ultimii 8 ani, întreprinderea de stat a generat pierderi care se apropie de un miliard de lei. Pierderile au crescut în ultimii ani din cauza scăderii numărului de pasageri, în special pentru transportul internațional, dar și a transportului de mărfuri.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

06 Oct. 2026, 12:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Oct. 2026, 12:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova și-a acoperit aproape 83% din necesarul de energie electrică prin importuri în luna septembrie 2026, în timp ce producția internă a asigurat doar puțin peste 17% din achizițiile realizate de Energocom. Prețul mediu ponderat al energiei procurate a ajuns la 157,42 euro/MWh, fără costurile de transport și alte cheltuieli logistice.

Potrivit datelor publicate de Energocom, compania a cumpărat în septembrie, în calitate de furnizor central de energie electrică și în cadrul obligației de serviciu public, un volum total de 266.565 MWh.

Din această cantitate, energia produsă în Republica Moldova a reprezentat 17,12%. Cea mai mare parte a producției locale, echivalentul a 15,42% din totalul achizițiilor Energocom, a provenit de la parcurile și centralele de energie regenerabilă. CET-Nord și Termoelectrica au asigurat împreună doar 1,70%.

Importurile au reprezentat 82,88% din energia cumpărată. Cea mai mare parte, 74,55% din volumul total, a fost procurată în baza contractelor bilaterale cu furnizori și producători din regiune. Alte 8,33% au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin intermediul platformelor OPCOM și Bursa Română de Mărfuri.

Energocom precizează că prețul mediu de 157,42 euro/MWh reprezintă doar costul energiei propriu-zise și nu include taxele și cheltuielile pentru transport, rezervarea capacității și alte costuri logistice. Prin urmare, costul efectiv al energiei livrate este mai mare.

Compania explică nivelul prețului și prin schimbarea modului de achiziție după intrarea în vigoare, de la 1 iulie 2026, a noilor reguli ale pieței energiei electrice. Furnizorii cu obligații de serviciu public cumpără acum energie prin mecanisme concurențiale, inclusiv de pe piața contractelor bilaterale, Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.