CNN: De ce toată lumea, mai puțin americanii, suferă atunci când dolarul este puternic

09 Aug. 2022, 09:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Aug. 2022, 09:33 // Actual //  MD Bani

Dolarul american a fost pe val anul acesta. Pentru turiștii americani care vizitează Europa, un dolar puternic este o veste bună, dar lucrurile nu sunt atât de roz pentru restul lumii, scrie CNN.

Valoarea dolarului american a crescut cu peste 10% în 2022 față de celelalte monede de top până aproape de cel mai mare nivel din ultimele două decenii. Îngrijorați de o eventuală recesiune globală, investitorii s-au grăbit să își schimbe banii în dolari, o monedă considerată sigură în vremuri tulburi.

Moneda americană este încă și mai atractivă datorită campaniei agresive a Rezervei Federale de a ridica ratele dobânzii pentru a combate inflația foarte mare. Investițiile americane sunt foarte profitabile acum pentru că oferă o rentabilitate mai mare.

Turiștii americani se bucură că o noapte la Roma care costa odată 100 de dolari, acum face în jur de 80 de dolari, dar situația este mult mai complicată pentru companiile multinaționale și guvernele străine.

Aproape jumătate din comerțul internațional se face în dolari, iar guvernele care trebuie să își plătească datoriile în moneda americană ar putea întâmpina probleme, în special dacă și-au epuizat rezervele.

„Zâmbetul dolarului”

Valoarea dolarului american tinde să crească atunci când economia americană este foarte puternică sau, oarecum surprinzător, atunci când este slabă și lumea se confruntă cu o recesiune.

Oricare ar fi situația, investitorii consideră moneda a fi o oportunitate de creștere economică sau un refugiu sigur din calea furtunii provocate de criză. Fenomenul este de multe ori numit „zâmbetul dolarului” pentru că are loc în ambele situații extreme.

Restul lumii rămâne, însă, fără prea multe motive să zâmbească. Manik Narain, analist la UBS, a identificat trei motive pentru care un dolar mai puternic ar putea face rău economiilor mai slabe din întreaga lume.

  • Mărește efortul fiscal;
  • Încurajează exodul de capital;
  • Cântărește greu asupra creșterii economice. 

23 Oct. 2026, 12:52
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 12:52 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Asociațiile de economii și împrumut au acordat împrumuturi în valoare de aproape 770 de milioane de lei, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei la 31 august 2026. Volumul finanțărilor acordate a crescut cu aproximativ 5% față de perioada precedentă de raportare, însă depunerile noi de economii au înregistrat o scădere de aproape 21%, ceea ce evidențiază o evoluție diferită a principalelor fluxuri financiare din sector.

Conform datelor BNM, plățile pentru acordarea împrumuturilor au ajuns la 769,8 milioane de lei, comparativ cu 733 de milioane de lei în perioada precedentă. În același timp, asociațiile au încasat 609 milioane de lei din rambursarea împrumuturilor acordate, în creștere de la 590,7 milioane de lei.

Diferența dintre împrumuturile acordate și rambursările încasate a ajuns astfel la aproximativ 160,8 milioane de lei, față de 142,3 milioane de lei în perioada precedentă. Această evoluție indică un volum mai mare al finanțărilor noi în raport cu recuperările de principal, fără a reprezenta însă, în sine, o măsură exactă a creșterii portofoliului de credite.

O evoluție se observă la economiile atrase de la membrii asociațiilor. Încasările din depuneri au scăzut de la 426,9 milioane la 338,1 milioane de lei, respectiv cu 20,8%.

Totuși, și retragerile au înregistrat o reducere de la 398,9 milioane la 278,1 milioane de lei, echivalentul unei diminuări de 30,3%. Drept rezultat, diferența pozitivă dintre depunerile atrase și cele rambursate a crescut de peste două ori, de la aproximativ 28 de milioane la aproape 60 de milioane de lei.

La capitolul venituri din dobânzi, asociațiile de economii și împrumut au încasat 173 de milioane de lei, în creștere cu 6,2% față de cele 162,9 milioane de lei raportate anterior. În paralel, dobânzile plătite au crescut de la 31,4 milioane la 37 de milioane de lei, ceea ce reprezintă un avans de aproximativ 17,8%.

Cheltuielile destinate angajaților și contribuțiilor sociale și medicale au însumat aproape 72 de milioane de lei, față de 69,5 milioane de lei în perioada precedentă, înregistrând o creștere de 3,6%.

În pofida majorării împrumuturilor acordate și a încasărilor din dobânzi, fluxul net de numerar din activitatea operațională a rămas negativ, la minus 26,7 milioane de lei. Totuși, rezultatul reprezintă o îmbunătățire comparativ cu perioada precedentă, când ieșirile nete depășeau intrările cu 32,1 milioane de lei.

Fluxul net total de numerar a fost de minus 26,2 milioane de lei, față de minus 30,2 milioane de lei anterior. În consecință, soldul de numerar de la sfârșitul perioadei a constituit 28,1 milioane de lei, comparativ cu 29,2 milioane de lei în perioada precedentă.