Frăția hoților face apel la puterea divină! Cine este Dumnezeul lui Șor cu care și pentru care a furat

10 Aug. 2022, 10:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Aug. 2022, 10:56 // Actual //  bani.md

Născut din interesele financiare ale lui Filat și  Plahotniuc și minciunile ce le debitează, Ilan Șor amenință cu mânia divină actuala putere pentru că ar promova lgbt-ul diavolesc. Până astăzi nici nu am știut că Ilan Șor ar crede în Dumnezeu. Tot timpul a lăsat impresia că Dumnezeul lui este Vlad Plahotniuc pentru care și cu care fura iar minunile divine erau, doar atunci când umplea valizele cu bani și le expedia în offshoruri la fel de îndepărtate ca și Israelul în care s-a refugiat, susține într-o postare pe Facebook fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru.

„Că s-a supărat ”bojica” Plahotniuc pe Maia Sandu o știm și fără să ne spună Ilan Mironivici. Ceea ce este surprinzător este credința lui Șor față de Plahotniuc și față de gașca acestuia deveniți in corpore inculpați și buni de pușcărie, ca și Șor de altfel”, a punctat fostul ministru.

Potrivit lui Șalaru asistăm la ultimele zbateri a unor hoți cu gulerele albe și, care cred că pot nu doar să-și rezolve problemele cu justiția, dar și să revină în fruntea Republicii Moldova. LGBT, grija față de cetățenii noștri, scumpirea gazelor sau inflația au devenit arme de propagandă și ale celor ce au devalizat Republica Moldova, fiind pe aceiași lungime de undă cu Moscova.

„Șor în Israel, Plahotniuc în Cipru sau ceilalți împrăștiați prin lume stau acolo pe banii furați la propriu de la cetățeni Republicii Moldovei. Frăția „hoților încă se vrea liberă în Republica Moldova și încep să facă apel la puterea dumnezeiască. Să nu uităm: diavolul nu face biserici”, spune Șalaru.

În anul 2014 Republica Moldova a fost zguduită de cel mai mare jaf din istorie. Banca de Economii, Unibank și Banca Socială au fost furate de 1 miliard USD, iar până în prezent nu s-a reușit recuperarea niciunui leu. Ilan Șor unul din figuranții raportului Kroll a fost condamnat în primă instanță, iar dosarul s-a împotmolit la Curtea de Apel. Vlad Plahotniuc care, la fel, figurează în raportul Kroll drept beneficiar al furtului miliardului a părăsit țara în luna iunie a anului 2019.

Ultimele date al Băncii Naționale a Moldovei relevă că până la 30 septembrie 2021 s-a reușit recuperarea a 2,6 miliarde de lei din comercializarea activelor celor trei bănci aflate în proces de lichidare, dar nu din furtul propriu-zis.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

29 Apr. 2026, 16:05
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Grîu Tatiana
29 Apr. 2026, 16:05 // Oameni şi Idei //  Grîu Tatiana

Extinderea pe piața din România nu este un pas de imagine, ci rezultatul unui proces construit în timp, cu decizii asumate și investiții consistente. Fondatorul INAMSTRO, Vitalie Verejan, vorbește într-un interviu pentru The List despre cum o companie din Republica Moldova ajunge să se poziționeze într-o piață mai mare și mai competitivă, unde nu contează prezența, ci capacitatea de a livra constant proiecte relevante.

Pe lângă Republica Moldova, compania INAMSTRO dezvoltă astăzi proiecte în mai multe orașe din România, după ce a intrat inițial pe piața din Iași și a continuat cu Brașov și București. Parcurs, care potrivit fondatorului Vitalie Verejan, nu a fost construit pe un plan rigid, ci pe decizii adaptate la context.

„Extinderea nu a pornit de la o strategie fixă, stabilită din start, ci mai degrabă dintr-o adaptare continuă la oportunitățile care au apărut pe parcurs. Am urmărit atent piața, am analizat fiecare context și am ales să intrăm acolo unde am simțit că putem aduce valoare reală”, afirmă Vitalie Verejan.

Investițiile companiei INAMSTRO în România au ajuns la aproximativ 20 de milioane de euro, un nivel care reflectă atât angajamentul pe termen lung, cât și încrederea în potențialul pieței. În același timp, antreprenorul recunoaște că intrarea pe această piață vine cu provocări reale, mai ales pentru un jucător care trebuie să își reconstruiască poziția de la zero.

„Un business nu se transferă pur și simplu, dar se construiește din nou. Nu ai în spate decât experiența, restul le iei de la zero”, explică acesta, descriind o piață matură, competitivă și cu așteptări ridicate din partea clienților.

Modelul de dezvoltare al companiei se bazează în mare parte pe capital propriu, în contextul în care accesul la finanțare bancară pentru proiecte imobiliare este limitat. Ritmul lucrărilor depinde și de vânzări, iar acest echilibru oferă stabilitate proiectelor.

„Capitalul propriu susține etapele inițiale și oferă stabilitate, iar vânzările asigură continuitatea și un ritm constant al lucrărilor”, punctează fondatorul INAMSTRO.

Diferența pe care compania încearcă să o aducă pe piață ține de modul în care sunt gândite proiectele, de la concept până la execuție. Accentul cade pe arhitectură, pe calitatea materialelor și pe experiența locuirii, nu doar pe viteza de vânzare.

„Nu pornim de la ideea de „ce se vinde mai repede”, ci de la „ce merită construit””, spune Vitalie Verejan, subliniind că această abordare se vede în proiectele dezvoltate în București, inclusiv în concepte care integrează arhitectura cu elemente artistice și funcționale.

Pe partea de cerere, fondatorul companiei spune că observă o schimbare importantă în comportamentul clienților din România, unde tot mai mulți cumpărători aleg locuințele pentru uz propriu, pe termen lung.

„Vedem însă tot mai clar o tendință: mulți cumpără pentru a locui, pentru ei și pentru generațiile următoare. Pentru noi, acesta este un semnal important, care ne arată că produsul răspunde unor nevoi reale, nu doar unui interes de moment”, afirmă antreprenorul.

Experiența pe această piață a inclus și situații complicate, inclusiv în relația cu administrația locală, însă acestea sunt privite de Vitalie Verejan drept etape necesare în procesul de dezvoltare.

„Nu ne oprim atunci când lucrurile nu merg conform planului, ci căutăm soluții și ne ajustăm direcția”, spune Verejan, accentuând importanța adaptării într-un mediu care funcționează după reguli diferite.

Pentru următorii ani, strategia companiei nu vizează o creștere accelerată, ci o consolidare atentă a poziției pe piața din România, prin proiecte care își păstrează valoarea în timp și prin parteneriate stabile.

„Nu urmărim o expansiune rapidă, ci una stabilă, în care fiecare proiect livrat devine un argument pentru următorul”, concluzionează fondatorul INAMSTRO, descriind un model de dezvoltare care mizează pe consistență și rezultate pe termen lung.

INAMSTRO este o companie de dezvoltare imobiliară din Republica Moldova, cu o activitate de peste 20 de ani, construită prin proiecte care au mizat pe calitate și poziționare pe termen lung. Extinderea în România a început în 2019, odată cu lansarea primelor proiecte în Iași, un pas făcut după consolidarea experienței pe piața din Chișinău.

Ulterior, compania și-a continuat dezvoltarea în Brașov și București, unde derulează proiecte rezidențiale și își consolidează treptat prezența într-o piață mai competitivă și mai matură.