Piloţii de la compania aeriană germană Lufthansa vor organiza o nouă grevă. Cer salarii mai mari

06 Sept. 2022, 11:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
06 Sept. 2022, 11:31 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Piloţii de la compania aeriană germană Lufthansa vor organiza o nouă grevă în cursul acestei săptămâni, escaladând o dispută salarială care va agrava şi mai mult haosul apărut în ultimele luni în călătoriile cu avionul, transmite Reuters.

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), care reprezintă peste 5.000 de piloţi, a anunţat luni seară că piloţii care asigură zborurile de pasageri ale Lufthansa vor intra în grevă începând din 7 septembrie şi până în data de 8 septembrie la miezul nopţii, în timp ce greva piloţilor de la Lufthansa Cargo va începe în data de 7 septembrie şi se va încheia în data de 9 septembrie la miezul nopţii.

Aceasta este a doua grevă de amploare a piloţilor de la Lufthansa după cea de săptămâna trecută, care a obligat cel mai mare transportator aerian european să anuleze sute de zboruri.

Vereinigung Cockpit solicită o majorare salarială de 5,5% în acest an şi o majorare automată în funcţie de evoluţia inflaţiei începând din 2023. În replică, conducerea Lufthansa a oferit o majorare cu 900 de euro a salariului de bază pentru piloţii de la Lufthansa şi Lufthansa Cargo.

Matthias Baier, purtător de cuvânt la Vereinigung Cockpit, a subliniat că sindicatul s-a oferit să organizeze marţi o nouă rundă de negocieri însă până la urmă întâlnirea nu va mai avea loc.

„Greva poate fi evitată numai dacă echipa de conducere vine cu o ofertă serioasă”, a spus Baier.

Activitatea în industria europeană a transportul aerian a fost afectată în ultimele luni în special de lipsa personalului la sol în domenii precum securitatea şi gestionarea bagajelor, pe măsură ce angajaţii au cerut salarii mai mari care să acopere creşterea costului vieţii. În paralel, cererea pentru călătorii cu avionul a revenit în forţă pe măsură ce oamenii au reluat călătoriile în interes de afaceri şi vacanţele, după ce timp de aproape doi ani au fost afectaţi de restricţii de călătorie.

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.