Grecia: Anul 2022 a fost extraordinar pentru turism. Se așteaptă la venituri record

12 Sept. 2022, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Sept. 2022, 11:00 // Actual //  MD Bani

Turismul în Grecia, un pilon vital al economiei ţării, este în grafic pentru a înregistra venituri record anul acesta, depăşind nivelul de dinaintea pandemiei, susţin oficialii locali, experţi din industrie şi analişti, transmite Xinhua.

„2022 a fost extraordinar pentru turism, sunt foarte încântat să spun că atât destinaţiile celebre, cât şi cele alternative, Grecia continentală sau insulele, au fost pline de călători şi de turişti anul acesta, urmând să depăşim în 2022 numărul de vizitatori străini înregistrat în 2019, care până acum a fost un an record în domeniul turismului”, a afirmat Vassilis Kikilias, ministrul elen al Turismului, într-un interviu acordat recent Xinhua.

În 2019, au sosit 32 milioane de turişti iar veniturile s-au situat la 18 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), scrie Agerpres.

Datele de până acum indică o revenire solidă. Veniturile din turism au urcat cu 224,5% în iunie şi cu 329,3% în perioada ianuarie-iunie 2022, faţă de perioadele similare din 2021. Faţă de 2019, veniturile din turism au urcat cu 2,3% în iunie 2022.

Creditorul elen Alpha Bank se aşteaptă ca veniturile Greciei din turism să ajungă la 20 miliarde de euro anul acesta, în urma reluării călătoriilor după pandemie.

După doi ani foarte dificili pentru turism, anul acesta avem o redresare robustă, care va sprijini semnificativ economia Greciei. În condiţiile în care în mod obişnuit turismul este responsabil pentru 25% din Produsul Intern Brut al Greciei, evoluţia foarte bună a turismului este importantă pentru economie”, a apreciat Alexandros Vassilikos, preşedintele Asociaţiei hotelierilor eleni (HCH).

Turismul a reprezentat motorul creşterii economiei Greciei cu 7,7% în trimestrul doi din 2022, faţă de perioada similară din 2021, conform datelor Oficiului elen de statistică (ELSTAT).

Performanţa impresionantă a turismului din Grecia – în pofida dificultăţilor legate de pandemie, războiul din Ucraina şi criza energiei – este rezultatul unei bune planificări, a muncii intense şi a colaborării în rândul tuturor celor implicaţi, a explicat Kikilias.

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.