Cât îi costă pe britanici funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Cele mai costisitoare înmormântări din istorie

19 Sept. 2022, 22:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Sept. 2022, 22:07 // Actual //  bani.md

Guvernul din Marea Britanie nu a dezvăluit ce sumă a fost cheltuită pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a, se spune că ar ajunge la aproximativ 10 milioane de lire sterline, potrivit publicației express.co.uk.

Nu se știe încă de unde vor veni acești bani, estimându-se că o parte vor fi suportați de contribuabilil, din taxele și impozite, iar o parte de familia regală.

Ultimele funeralii de stat din Marea Britanie au fost cele ale fostului premier Winston Churchill, în 1965. Totuși, există și alte înmormântări care oferă o perspectivă asupra costurilor finale. Spre exemplu, pentru funeraliile din 2002 ale Reginei Mamă au fost cheltuiți circa 6,1 milioane de euro, iar pentru cele ale Prințesei Diana costurile au fost estimate la 5,7 milioane de euro.

Publicația precizează că în cazul înmormântării Prințului Philip, costurile au fost mult mai mici deoarece ceremonia a fost una privată, cu doar 30 de invitați, pentru a fi respectate restricțiile impuse de pandemia COVID-19.

Familia Regală primește finanțare guvernamentală, sub forma unui grant suveran, pentru cheltuielile regale. În 2020-2021 monarhia a primit un grant suveran de 86 milioane lire sterline.

Totuși, costurile cu securitatea generală, costurile Poliției Metropolitane pentru evenimentele și costurile de logistică guvernamentală, precum închiderea unor drumuri, nu sunt acoperite de grant și sunt plătite de guvern.

Un fost ofițer care s-a ocupat de securitatea regală a estimat că 7,5 milioane de lire sterline ar costa doar serviciile de protecție.
”Aceasta este cea mai mare operațiune de poliție pe care poliția din Regatul Unit a întreprins-o vreodată. Când te uiți la celelalte evenimente, au fost mari – nunta Prințului și Prințesei de Wales din 2011 a fost cea mai mare – dar nu le poți compara cu acesta”, a spus Simon Morgan, care a petrecut ani de zile protejând familia regală britanică.
Costurile de securitate la nunta lui William și a lui Kate Middleton s-au ridicat la 6,3 milioane de lire sterline.

Înmormântarea va fi adăugată la costurile anuale pentru familia regală.

86,3 milioane de lire sterline au fost în 2020-2021 pentru Grantul suveran finanțat de contribuabili, 63,9 milioane de lire sterline pentru întreținerea proprietății și 4,5 milioane de lire sterline pentru călătoriile oficiale regale, printre altele.

Fanii regalității au declarat că Regina merită o înmormântare grandioasă, după ce a servit țara timp de 70 de ani, dar anti-regaliștii sunt îngroziți că britanicii vor suporta asemenea costuri, într-o perioadă grea pentru economia mondială, transmite news.com.au.

Cele mai scumpe înmormântări din istorie
De departe, cea mai scumpă înmormântare ar fi fost a lui Alexandru cel Mare, care a avut un sicriu din aur, transportat pe o trăsură din același metal prețios.

Revenind în timpuri mai moderne, funeraliile fostului președinte american, Ronald Reagan au costat undeva la 400 milioane de dolari în 2004.

În Europa, funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea din 2005, conclavul, alegerile și inaugurarea Papei Benedict au fost estimate la 8,9 milioane de euro.

22 Iun. 2026, 13:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Iun. 2026, 13:48 // Actual //  Ursu Victor

Creșterea prețurilor la apartamentele noi duce inevitabil la scumpirea locuințelor de pe piața secundară, chiar dacă acestea au fost construite în urmă cu zeci de ani. Explicația ține de modul în care funcționează piața imobiliară, susține economistul Veaceslav Ioniță într-o analiză dedicată evoluției prețurilor la locuințe.

Potrivit acestuia, mulți oameni înțeleg de ce se scumpesc apartamentele noi atunci când cresc costurile materialelor de construcție, ale energiei sau ale forței de muncă, însă se întreabă de ce cresc și prețurile apartamentelor vechi.

„Piața apartamentelor noi și cea a apartamentelor vechi funcționează ca două vase comunicante”, afirmă economistul.

Primul mecanism care explică această legătură este așa-numitul „coeficient de conversie”. În Republica Moldova, majoritatea cumpărătorilor de locuințe noi își vând mai întâi apartamentele vechi pentru a finanța achiziția unei locuințe moderne.

Potrivit datelor analizate de Ioniță, raportul dintre cele două piețe s-a stabilizat în ultimii ani la aproximativ 1,5 metri pătrați de locuință veche pentru un metru pătrat de locuință nouă. Astfel, atunci când apartamentele noi se scumpesc, proprietarii apartamentelor vechi sunt tentați să majoreze și ei prețurile pentru a putea face trecerea către o locuință nouă.

Un al doilea factor este efectul de substituție. În perioadele de creșteri accelerate ale prețurilor, o parte dintre cumpărătorii care intenționau să achiziționeze locuințe noi renunță la această opțiune și se orientează spre piața secundară.

Potrivit economistului, atunci când mii de cumpărători fac simultan această alegere, cererea pentru apartamentele vechi crește puternic, iar acestea se pot scumpi chiar mai rapid decât locuințele noi.

„Dacă apartamentele noi se scumpesc cu 10%, cele vechi se pot scumpi cu 12-14%”, explică Veaceslav Ioniță.

Fenomenul funcționează și în sens invers. Atunci când prețurile locuințelor noi se stabilizează sau încep să scadă, o parte dintre cumpărători revin pe piața primară, ceea ce reduce presiunea asupra pieței secundare și temperează creșterea prețurilor la apartamentele vechi.

Economistul atrage atenția și asupra unui aspect mai puțin discutat: o parte din creșterea prețurilor imobiliare este explicată de deprecierea valorii banilor.

În acest context, Ioniță oferă un exemplu sugestiv: un apartament obișnuit de aproximativ 70 de metri pătrați din Chișinău valorează astăzi aproximativ un kilogram de aur, iar această relație s-a menținut relativ constantă în ultimele decenii.

În concluzie, economistul susține că piața apartamentelor noi și cea a apartamentelor vechi sunt strâns legate prin mecanisme economice care fac ca orice modificare importantă de preț într-un segment să se transmită rapid și în celălalt.