Scrisoare DESCHISĂ către Klaus Iohannis, și Guvernul de la București: Salvați Republica Moldova de penurie energetică

30 Sept. 2022, 17:57
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Sept. 2022, 17:57 // Actual //  MD Bani

„Expert Forum”, o organizație neguvernamentală de la București, a transmis vineri, 30 septembrie, o scrisoare deschisă către președintele României, Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă Ciucă, mai mulți membrii ai Guvernului și către președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, în care le solicită „să semneze în mod urgent un contract de asistenţă energetică cu R. Moldova”, în condițiile în care pe data de 1 octombrie „încetează contractul” de livrare de gaz natural cu „Gazprom”, scrie Ziarul Național.

„Dacă „Gazprom” întrerupe livrările, R. Moldova va trebui să cumpere de pe piață cu 10,6 RON/mc, un tarif de trei ori mai mare decât în România – o sumă imposibil de plătit pentru marea majoritate a moldovenilor. Pentru a asigura un nivel de preţ acceptabil pentru moldoveni la gaze naturale, Guvernul ar trebui sa aloce peste 1 miliard de euro în aceasta iarnă”, se arată în scrisoarea deschisă.

Autorii scrisorii punctează că necesarul de gaze pentru R. Moldova nu depășește 5% din totalul consumului României, iar această povară e „suportabilă pentru statul român, membru UE, având în vedere resursele disponibile”.

Textul integral al scrisorii:

„Urgent: Salvați R. Moldova de la penurie energetică și destabilizare

Mâine, 1 octombrie, încetează contractul de livrare de gaz natural cu „Gazprom” pe care îl are Republica Moldova. Practic, în două zile există riscul ca „Gazprom” să deconecteze gazul pentru Republica Moldova. Tariful actual la gaze naturale pentru cetățenii moldoveni este de 7,6 RON/mc (fără compensații), comparativ cu 3,4 RON/mc în România.

Dacă „Gazprom” întrerupe livrările, R. Moldova va trebui să cumpere de pe piață cu 10,6 RON/mc, un tarif de trei ori mai mare decât în România – o sumă imposibil de plătit pentru marea majoritate a moldovenilor. Pentru a asigura un nivel de preţ acceptabil pentru moldoveni la gaze naturale, Guvernul ar trebui sa aloce peste 1 miliard de euro în aceasta iarnă.

În plus, un asemenea tarif ar genera tensiuni sociale enorme, proteste și ar pune în pericol reformele și parcursul european început de Maia Sandu și Guvernul său. Deja nivelul de presiune politică pe Guvern din partea unor grupuri instrumentate din afara republicii, care manipulează publicul, este enorm.

Singura șansă a moldovenilor ca să iasă pentru totdeauna de sub șantajul energetic al Rusiei este să semneze imediat un contract pe termen lung cu România la un preț rezonabil. Necesarul de gaze pentru R. Moldova nu depășește 5% din totalul consumului României; această povară e suportabilă pentru statul român, membru UE, având în vedere resursele disponibile.

În aceste condiții, cerem Guvernului României să semneze în mod urgent un contract de asistenţă energetică cu R. Moldova, măsură din care România va beneficia politic, strategic, dar și economic. Un contract de livrare de gaze pentru R. Moldova va avea o importanță istorică nu doar pentru statul vecin, dar și pentru securitatea întregii Europe, întrucât va genera o înfrângere strategică pentru Rusia într-o ţară recent devenită candidată la aderare, Republica Moldova, de care ne leagă mai mult decât un interese pur economice”.

Scrisoare deschisă din partea „Expert Forum” către:

Klaus Johannis, preşedintele României
Nicolae Ciucă, primul ministru al României
Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor
Bogdan Aurescu, ministru de Externe
Virgil Popescu, ministrul Energiei

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.