Cel mai bogat om din Ucraina, miliardarul Rinat Ahmetov, începe să facă afaceri în România

09 Nov. 2022, 10:31
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
09 Nov. 2022, 10:31 // Bani și Afaceri //  MD Bani

DTEK Renewables International, companie deţinută de cel mai bogat om din Ucraina – Rinat Ahmetov, a devenit partenerul Finas Group, companie clujeană care operează şi pe piaţa de energie verde. Cele două entităţi intenționează să dezvolte pe termen mediu proiecte regenerabile de 150 de miloane de euro, au anunţat cele două părţi, scrie ZF.

Potrivit informaţiilor, din toate business-urile pe care le administrează, Finas Group a obţinut anul trecut venituri de peste 11 milioane de euro şi un profit operaţional de 3,7 milioane de euro. Compania este activă în zona de agricultură şi HoReCa prin Crama La Salina şi  restaurantul-pensiune Sarea-n bucate, imobiliare şi energie.

De partea cealaltă, DTEK Renewables International administrează un portofoliu de energie verde de 950 MW în Ucraina, solar şi eolian, compania lansând în 2019 o emisiune de obligaţiuni de 325 de milioane de euro, cu termen de 5 ani.

În prezent, averea lui Rinat Ahmetov este de aproximativ 4,3 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

02 Oct. 2026, 12:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 12:37 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul public de pensii ar putea avea nevoie, în perspectivă, de o revizuire a formulei de calcul, pe fondul dezechilibrului dintre numărul salariaților și cel al pensionarilor, a declarat ministrul Muncii, Natalia Plugaru, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Întrebată cine va putea susține financiar pensiile peste aproximativ 20 de ani, în condițiile în care tot mai puțini salariați ar putea reveni la un număr tot mai mare de pensionari, Plugaru a admis că, la un moment dat, statul ar putea fi nevoit să intervină asupra formulei actuale.

„Asta ar însemna, într-adevăr, la un moment dat, să intervenim și la formula de calcul. Cât contribuim la bugetul asigurărilor sociale, ar putea fi, la un moment dat, nevoie să revedem acest lucru, să revedem formula de calcul a pensiei”, a declarat ministrul.

Potrivit Nataliei Plugaru, o altă direcție discutată este dezvoltarea pilonilor II și III de pensii, care ar permite cetățenilor să contribuie suplimentar la fonduri private și să beneficieze, la pensionare, de venituri în plus față de pensia de stat.

Plugaru a menționat că despre această reformă se discută de mai mulți ani, însă implementarea întârzie. Potrivit ei, partea ce ține de pensiile private intră în responsabilitatea Comisiei Naționale a Pieței Financiare, în timp ce Ministerul Muncii gestionează în principal sistemul public de pensii.

Ministrul consideră că dezvoltarea pensiilor private ar putea fi una dintre soluțiile pentru viitor, oferindu-le oamenilor posibilitatea de a-și diversifica sursele de venit după atingerea vârstei de pensionare.