Mai multe localități din Republioca Moldovaau rămas fără energie electrică. E vorba de Nisporeni, Ungheni, Călărași etc.
Moldova în beznă. Mai multe localități au rămas fără lumină


Elveția își reafirmă angajamentul de susținere a Republicii Moldova prin lansarea oficială a Programului de cooperare 2025–2028, cu un buget total de 104 milioane de franci elvețieni (echivalentul a circa 2,1 miliarde lei moldovenești). Noul program are o durată de patru ani și va menține un nivel al finanțării mai mult decât dublu față de perioada premergătoare războiului din Ucraina.
Evenimentul de lansare a avut loc pe 10 aprilie la Chișinău, reunind peste 200 de participanți – oficiali guvernamentali, reprezentanți ai autorităților locale, organizații ale societății civile și parteneri de dezvoltare.
„Elveția va continua să coopereze cu Moldova pentru a promova dezvoltarea durabilă, prosperitatea și stabilitatea, într-un context regional complicat”, a declarat Didier Chassot, Director general adjunct al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
Programul este structurat în jurul a trei domenii prioritare:
Guvernare și coeziune socială (30 milioane CHF): Sprijin pentru democrație, stat de drept, implicare civică și autorități locale eficiente.
Dezvoltare și reziliență economică (35,5 milioane CHF): Suport pentru IMM-uri, agricultori, integrarea refugiaților, formare profesională și emanciparea economică a femeilor.
Sănătate și servicii publice locale (36,5 milioane CHF): Acces îmbunătățit la sănătate, apă, servicii de salubrizare și reziliență a sistemului medical.
De asemenea, Programul include un fond de granturi mici de 2 milioane CHF, destinat inițiativelor culturale și proiectelor societății civile.
Elveția va continua să sprijine reformele interne ale Republicii Moldova, răspunzând totodată efectelor indirecte ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Accentul va fi pus pe incluziunea socială, schimbările climatice și consolidarea capacităților de reacție în fața crizelor.
Programul actual vine în continuarea eforturilor anterioare: între 2018–2024, Elveția a oferit peste 133 milioane CHF în sprijin pentru sănătate, dezvoltare locală, ocuparea forței de muncă și ajutor umanitar în contexte de criză (COVID-19, criza energetică, refugiați).
-
1Imperiul unui milionar controlează coșul de cumpărături din Moldova
-
2Război economic în interior! Rusia preia controlul asupra fabricilor unui fost om de încredere Gazprom
-
3Crocodilul de la Bomba, mușcat de dragonul Temu! Milionarul cere ajutor de urgență
-
4Oligarhii ruși mai bogați decât întreaga populație! Moscova, paradisul miliardarilor
-
5De pe șine, direct la fier vechi! CFM își vinde locomotivele ruginite pentru a plăti salariile






