Criză petrol – Preţul este în scădere după ce protestele din China

28 Nov. 2022, 12:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Nov. 2022, 12:13 // Actual //  bani.md

Cotaţia petrolului a coborât luni la cel mai redus nivel din acest an, după ce protestele faţă de restricţiile impuse de autorităţile chineze pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19 au generat îngrijorări cu privire la evoluţia cererii de carburant în cel mai mare importator mondial de ţiţei, transmite Reuters.

În jurul orei 7:31 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent era în scădere cu 2,43 dolari sau 2,9%, 81,20 dolari, după ce anterior a coborât cu peste 3%, până la 80,61 dolari, cea mai redusă cotaţie înregistrată după data de 4 ianuarie.

În ceea ce priveşte barilul de ţiţei West Texas Intermediate (WTI), cotaţia a scăzut cu 2,16 dolari, sau 2,8%, până la 74,12 dolari, după ce anterior a coborât până la 73,60 dolari, cel mai redus nivel înregistrat după data de 22 decembrie 2021.

Ambele referinţe au înregistrat trei săptămâni consecutive de scăderi.

„Pe lângă îngrijorările cu privire la cererea slabă de combustibil în China, din cauza creşterii cazurilor de COVID-19, incertitudinea politică provocată de protestele faţă de restricţiile impuse în Shanghai, i-a determinat pe investitori să vândă”, a spus Hiroyuki Kikukawa, director de cercetare la Nissan Securities. Potrivit acestuia, intervalul la care se tranzacţionează ţiţeiul WTI ar urma să scadă până la 70-75 de dolari iar piaţa ar putea să rămână una volatilă, în funcţie de rezultatul următoarei reuniuni OPEC+ şi de nivelul la care va fi plafonat preţul petrolului rusesc de către G7.

„Sentimentul pesimist se răspândeşte pe piaţa petrolului pe fondul înmulţirii îngrijorărilor cu privire la cererea din China şi al lipsei unui semnal clar din partea producătorilor cu privire la o nouă reducere a producţiei”, a apreciat Tetsu Emori, director la Emori Fund Management Inc. Potrivit acestuia, dacă OPEC+ nu va cădea de acord asupra unei noi reduceri a cotelor de producţie sau dacă SUA nu vor începe să îşi reumple rezervele strategice, preţul petrolului va continua să scadă.

Următoarea reuniune a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi a aliaţilor, printre care se numără şi Rusia, un organism denumit OPEC+, va avea loc în data de 4 decembrie. La ultima reuniune din luna octombrie, OPEC+ a decis să îşi reducă ţinta de producţie cu două milioane de barili pe zi.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.