Rusia distruge economia Ucrainei sporind costurile pentru SUA și pentru aliați

17 Dec. 2022, 12:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Dec. 2022, 12:44 // Actual //  bani.md

Săptămâna trecută, cu ocazia unei întâlniri desfășurate cu ușile închise, desfășurată la sediul Băncii Naționale a Ucrainei, care acum are un post de control chiar la intrarea în sediu, înalți oficiali s-au izbit de noi previziuni, potrivit cărora economia țării lor, și așa devastată de război, s-ar putea deteriora și mai mult.

Cele două luni de atacuri neîncetate cu drone și cu rachete ale Rusiei au adus la ruină infrastructura Ucrainei de primă importanță, aruncând în aer previziunile economice anterioare, notează agenția rador.ro.

Înaintea acestor atacuri, Kievul credea că, anul viitor, ar avea nevoie de un ajutor străin de cel puțim $55 milioane ca să facă față cheltuielilor de bază – peste totalul cheltuielilor anuale ale țării anterioare războiului.

În prezent, cum sistemele energetice sunt grav afectate și fiind previzibile noi atacuri ale Rusiei, unii oficiali cred că Ucraina ar putea avea nevoie de încă $2 miliarde lunar, iar liderii politici au început să încerce să atragă o serie de susținători occidentali în eventualitatea unor asemenea scenarii în cel mai rău caz, scrie washingtonpost.com.

“Ce faci atunci când nu poți să-ți încălzești locuința, când nu poți gestiona magazine, fabrici sau centrale, iar economia ta nu mai funcționează?”, a întrebat retoric Oleg Ustenko, consilier pe probleme economice al președintelui Zelenski. “O să cerem mai mult ajutor financiar, iar Putin face toate astea ca să distrugă unitatea aliaților”.

La reuniunea de săptămâna trecută, oficiali ai băncii centrale s-au gândit la ce s-ar putea întâmpla dacă atacurile Rusiei se intensifică. Oamenii ar putea fugi în valuri din Ucraina, luând-și banii cu ei și putând astfel provoca prăbușirea monedei naționale, ei încercând să-și schimbe hrivnele ucrainene în euro sau în dolari.

Guvernul ucrainean ar putea rămâne fără rezerve de valută, neputând plăti niște importuri de primă importanță și neputându-și respecta obligațiile vizând achitarea datoriilor din strănătate  – un scenariu ca de sfârșitul lumii, cunoscut drept o criză a balanței de plăți.

Înaintea declanșării atacurilor la adresa infrastructurii, pe data de 10 octombrie, oficialii ucraineni se arătau optimiști, crezând că ajutorul finaciar occidental le va permite să acopere, chiar dacă nu total, enorma gaură din buget din 2023.

Uniunea Europeană și Statele Unite au promis laolaltă ca, anul viitor, să aloce Ucrainei peste $30 miliarde, deși, în realitate, nici Bruxelles-ul și nici Washingtonul nu au aprobat vreun ban.

Un sprijin prevăzut pentru anul acesta s-a materializat destul de lent, silind Kievul să tipărească bani și să-și devalorizeze moneda ca să se asigure că econoimia va rămâne competitivă, dar sporind inflația cu peste 20%.

Dar acest ajutor, chiar dacă va sosi, este menit doar să mențină țara pe linia de plutire la nivel zilnic. El nu începe să acopere daunele din urmă, de sute de miliarde, provocate de război.

Kievul și susținătorii săi, sub presiune

Ministrul ucrainean de finanțe, Sergii Marcenko, era deja pe cale să îi ceară lui Janet L. Yellen, secretara Trezoreriei SUA, un ajutor de miliarde de dolari atunci când el a pus-o la curent cu bombardamentele Rusiei asupra infrastrcturii.

La  vremea aceea, pe data de16 octombrie, se părea că SUA și Europa vor putea preîntâmpina dezastrul economic din Ucraina, Administrația Biden a ajutat la acoperirea unei părți din deficitul bugetar al Ucrainei. Deși cu întârziere, UE a oferit și ea spijin financiar.

Dominată de oligarhi și mereu în căutarea unei salvări, Ucraina se afla în degringoladă financiară cu mult timp înaintea invaziei Rusiei. Războiul zdrobitor i-a aruncat economia în haos.

Primăvara trecută, după ce Ucraina a blocat atacul Rusiei asupra Kievului, urgența imediată s-a potolit. Spre vară, oficialii onccidentali chiar au început să vorbească despre eventualitatea ca Rusia să fie silită să plătească pentru refacerea de după război, un demers care, potrivit estimăprilor Băncii Mondiale, ar costa $350 miliarde. Oficialii ucraineni vorbeau despre un fel de nou “Plan Marshall”, care ar duce și el la niște relații economice mai strânse cu Occidentul.

Când s-a întâlnit cu Yellen în octombrie, Marcenko a avertizat că atacurile asupra resurselor energetice ar putea depăși calculele anterioare, dar el nu știa cât de mult se va întăutăți situația. „Chiar la nivelul săptămânii respective, noi nu puteam estima cât de mult va ajunge Rusia să ne distrugă infrastrctura energetică”, și-a amintit Marcenko într-un interviu de luni, acordat la Ministerul Finanțelor, la puțin timp după ce el și echipa sa au reușit să se adăpostească într-o parcare subterană după ce sirena a sunat alarma, anunțând noi atacuri aeriene.

Administrațiile lui Zelenski și Biden erau deja alarmate de retorica republicanilor americani, care au obținut o infimă majoritate în Camera Reprezentanților, inclusiv de eventualul viitor președinte al Camerei, Kevin McCarthy (deputat din parteaa statului California), care a avertizat că Ucrainei nu i se va oferi un ‚cec îb alb’.

Cum cererea de ajutoare umanitare este în creștere, oficiali ucraineni din sectorul economiei au încercat să îi convingă pe omologii occidentali de necesitatea unui eventual program de sprijin vizând veniturile, care ar asigura un venit lunar de $50 de persoană, la un cost de $12 miliarde în șase luni, după cum a declarat cineva la curent cu subiectul.

Potrivit aceleiași persoane, totuși, ei s-au izbit de o reacție rece din partea oficialilor occidentali, aceștia temându-se deja că alocă un sprijin prea mare Ucrainei.

După atacurile din sectorul energetic, unii experți au susținut că s-ar putea ca Occidentul să facă prea puțin și nicidecum prea mult.

„Le oferim deja fonduri suficiente ca să evite o hiperinflație”, a declarat Jacob Kirkeggard, membru marcant al Fondului German Marshall din Statele Unite. „În mod clar, există riscul unei crize economice grave, iar singurul mijloc de a opri fenomenul va fi sporirea asistențe financiare”, a spus el. „Dar nu știu dacă un asemenea sprijin va exista”, a mai adăugat Kirkegaard.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Iun. 2025, 09:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Iun. 2025, 09:50 // Actual //  Ursu Victor

Bill Gates, cofondatorul Microsoft și al cincilea cel mai bogat om din lume, a anunțat un plan ambițios: în următoarele două decenii, va dona aproape întreaga sa avere – estimată la 168 de miliarde de dolari – pentru cauze umanitare. Fondatorul Microsoft a declarat că dorește ca donațiile caritabile totale prin Fundația Gates să depășească 200 de miliarde de dolari, urmând ca organizația să-și încheie activitatea până în 2045.

„Oamenii vor spune multe lucruri despre mine când voi muri, dar sunt hotărât ca ‘a murit bogat’ să nu fie unul dintre ele”, a scris Gates pe blogul său personal. El consideră că acumularea uriașă de avere de către miliardari este o problemă gravă și a fost inspirat de avertismentele istorice ale magnatului Andrew Carnegie privind responsabilitatea socială a celor bogați.

Fundația Bill & Melinda Gates, creată în 2000, a donat deja peste 100 de miliarde de dolari pentru sănătatea globală, educație și lupta împotriva sărăciei. Totuși, Gates a avertizat că filantropia nu poate înlocui finanțările guvernamentale, criticând tăierile masive ale ajutoarelor externe operate de state precum SUA, Regatul Unit și Franța.

Gates l-a atacat frontal pe Elon Musk, acuzându-l că a contribuit la colapsul ajutorului umanitar internațional. În februarie, departamentul pentru „eficiență guvernamentală” condus de Musk a închis practic USAID, principala agenție americană de dezvoltare, responsabilă cu distribuirea a 42,5 miliarde de dolari în 2023 pentru asistență medicală, alimente și apă potabilă în țările sărace.

„Imaginea celui mai bogat om din lume contribuind la moartea celor mai săraci copii este una greu de acceptat”, a declarat Gates pentru Financial Times. Estimările inițiale ale USAID arată consecințe devastatoare: peste un milion de copii ar putea rămâne fără apărare în fața malnutriției severe, iar 166.000 de oameni riscă să moară din lipsă de medicamente esențiale, precum cele împotriva malariei.

Gates a amintit că în 2010 a lansat împreună cu Melinda French Gates și Warren Buffett inițiativa Giving Pledge, prin care miliardarii se angajează să doneze cel puțin jumătate din averile lor. Deși Elon Musk a semnat acest angajament, rămâne neclar dacă va respecta promisiunea. Potrivit Forbes, până acum Musk a donat efectiv mai puțin de 1% din averea sa, cu donații estimate la circa 620 de milioane de dolari.

„Un aspect aparte al Giving Pledge este că îl poți îndeplini și după moarte. Cine știe? Poate că va deveni un mare filantrop post-mortem”, a ironizat Gates.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO