Inflație la galop! Prețurile au crescut cu 30,2% în luna decembrie

11 Ian. 2023, 10:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Ian. 2023, 10:42 // Actual //  bani.md

Inflația anuală a constituit în luna decembrie 30,2% față de 29,3% în noiembrie. Scumpirile din luna decembrie au fost influențate de produse alimentare care s-au scumpit cu 31,8%, mărfurile nealimentare cu 19,9% și serviciile prestate populaţiei cu 44,0%, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cel mai mult au crescut prețurile la fructe – 48,7%, legume – 56%, ouă – 59,1%, zahăr – 55,7%, carne 22%, lapte și produse lactate – 21,2%, și uleiul vegetal – 8,3%.

La mărfurile nealimentare cel mai mult au crescut prețurile la combustibil – 35,8% și materiale de construcții – 25,7%

La capitolul servicii prestate populației, gazul s-a scumpit cu 77,1%, energie electrică – 168,6%, serviciile comunal – locative – 94,3%, și transportul cu 63,4%.

La prezentare raportului asupra inflației, din 15 noiembrie, guvernatorul BNM, Octavian Armașu declara că: „am trecut de vârful inflației, care a fost în luna octombrie, intrăm într-o perioadă de scădere. Acest lucru creează condiții pentru o politică monetară stimulativă. Trebuie să fim precauți urmare a riscurilor externe”.

BNM a prognozat o inflație de 32,2% pentru anul 2022 și de 26,3% în trimestrul unu al anului 2023.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.