Dezvăluirea zilei! Bolea a explicat cum se înfruptau din comisioane grase cei care exportau fructe în Rusia

11 Ian. 2023, 11:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Ian. 2023, 11:30 // Actual //  bani.md

Republica Moldova nu are intenția de a renunța la piața Federației Ruse, potrivit declarației ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea. În prezent 53 de companii au dreptul să exporte fructe și legume pe piața rusească după embargoul din 15 august impus de autoritatea fitosanitară Rosselhoznadzor.

„Nu este miza de a renunța la piața din Federația Rusă, dar noi nu recunoaștem niciun fel de liste și cerem să se ajungă la aceiași abordare ca și în comerțul cu UE. Cerem ca Rosselhoznadzor să publice o listă clară de norme, reguli, pe care trebuie le îndeplinească cei care-și livrează produsele în Rusia”, a punctat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea în cadrul emisiunii Rezoomat de Rlive.

Ministrul a explicat de ce unii agenții economici enunță anumite impedimente din partea autorităilor în a-și livra produsele în Rusia. „Este un fals și explic de ce. Ei vor să treacă la regimul de business cum era până în anul 2021 pe liste de agenți economici, când toate exporturile de fructe și legume să făceau prin intermediul lor și evident încasau comisioane. Or, anumiți politicieni din Republica Moldova mai și lobau lai nivel înalt acest lucru”

„Nu recunoaștem astfel de liste, ANSA a început să funcționeze și garantează securitatea alimentară și are cea mai serioasă abordare cu diferiți parteneri internaționali. (…) Dacă o companie ar dreptul să exporte, ANSA merge și verifică cantitatea și calitatea produselor, de aceea unii agenți economici își manifestă nemulțumirea”, a conchis Vladimir Bolea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Iul. 2026, 18:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Iul. 2026, 18:24 // Actual //  Grîu Tatiana

Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au aplicat zeci de sancțiuni în urma controalelor desfășurate pe drumurile naționale pentru depistarea camioanelor care circulă cu încărcături peste limita admisă.

Au fost verificate 348 de vehicule de mare tonaj, iar în urma controalelor au fost întocmite 48 de procese-verbale contravenționale.

Cele mai multe sancțiuni au vizat șoferii care au depășit masa totală admisă cu până la 20%. În acest caz, 32 de persoane fizice au fost amendate cu 204 unități convenționale, echivalentul a 10 200 de lei, iar cinci persoane juridice au primit amenzi de 75 de unități convenționale, adică 3 750 de lei fiecare.

Pentru depășirea limitei de greutate cu cel puțin 20%, șase șoferi au fost sancționați cu 275 de unități convenționale, adică 13 750 de lei, iar două persoane juridice au fost amendate cu 100 de unități convenționale (5 000 de lei).

Alți trei șoferi au fost sancționați cu câte 50 de unități convenționale (2 500 de lei) pentru transportarea mărfurilor supradimensionate sau supratonaj fără autorizațiile speciale necesare.

În nouă cazuri, inspectorii au ridicat plăcuțele de înmatriculare și certificatele de înmatriculare ale vehiculelor, acestea urmând să fie restituite doar după achitarea amenzilor.

Pe lângă sancțiuni, ANTA a calculat taxe suplimentare pentru utilizarea drumurilor în 41 de cazuri, valoarea totală a acestora fiind de 48 599,11 lei.