SPIA și ofițerii anticorupție au efectuat percheziții în mai multe posturi vamale ale frontierei moldo-române

17 Ian. 2023, 09:21
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Ian. 2023, 09:21 // Actual //  MD Bani

Ofițerii Serviciului de Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) în comun ofițerii anticorupție, cu suportul Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal au efectuat percheziții în mai multe posturi vamale de pe ambele părți ale frontierei moldo-române.

„Acțiunile de urmărire penală sunt desfășurate în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră. Investigațiile comune au fost efectuate pe parcursul a mai mult de un an de zile, fiind documentați angajați ai Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”, se arată în nota informativă a SPIA.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 16:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 16:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom a depus astăzi la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali. Solicitarea vine pe fondul scumpirii puternice a gazelor pe piața europeană și al acumulării unor devieri tarifare negative. Tariful solicitat pentru consumatorii casnici este de 26,24 lei fără TVA, cu 29,3% mai mult față de 20,30 lei tariful actual.

Potrivit companiei, documentul depus reprezintă deocamdată o propunere tarifară, iar decizia privind aprobarea, modificarea sau respingerea acesteia aparține exclusiv ANRE, după examinarea calculelor și documentelor justificative.

Energocom explică necesitatea revizuirii prețurilor prin creșterea costurilor de achiziție a gazelor. De la precedenta solicitare de ajustare, depusă la 15 iulie 2026, prețurile de pe piața europeană a gazelor au crescut cu 42,15%.

Compania pune această evoluție pe seama intensificării tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, reducerii livrărilor de gaz natural lichefiat, nivelului scăzut al stocurilor europene, concurenței cu piețele asiatice pentru volumele disponibile și incertitudinilor privind aprovizionarea în sezonul rece.

La stabilirea prețurilor reglementate aflate în prezent în vigoare, pentru perioada august–decembrie 2026 a fost luat în calcul un preț mediu de achiziție de aproximativ 56,25 euro/MWh. Între timp, cotațiile europene de referință TTF au depășit pragul de 75 euro/MWh.

Diferența înseamnă că Energocom ajunge să cumpere gazele la prețuri mai mari decât cele luate în calcul la stabilirea actualului tarif. În consecință, furnizorul acumulează devieri tarifare negative și susține că este obligat de legislație să solicite ANRE revizuirea prețurilor reglementate.