Zeci de mii de moldoveni vor primi ajutor de aproape 5.000 de lei pentru sezonul rece. Cum să afli dacă ești beneficiar

06 Feb. 2023, 12:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Feb. 2023, 12:05 // Actual //  MD Bani

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că din data de 27 ianuarie a început plata ajutorului financiar de urgență, acordat în baza Memorandumului dintre Ministerul Muncii și Protecției Sociale și agențiile ONU, pe cardurile beneficiarilor.

Este vorba de 4 900 de lei, ajutor pentru aproape 56 de mii de familii vulnerabile din Moldova, scrie Realitatea.md.

Potrivit MMPS, partenerii europeni au decis extinderea programului de la 6 la 7 luni, precum și a numărului de beneficiari.

„Pe lângă cei 39.926 de beneficiari inițiali, vor fi incluse în program încă 16 mii de persoane vulnerabile, numărul total al acestora ajungând la aproape 56 mii. Beneficiarii din lista adițională vor fi evaluați de comisiile locale, conform criteriilor stabilite și își vor primi banii odată cu încheierea procesului de verificare și aprobare. Suportul financiar va fi acordat sub formă de plată unică, în valoare de 4 900 de lei, prin intermediul Poștei Moldovei și a altor prestatori de servicii de plată, care operează cu Western Union”, se arată în comunicatul ministerului.

Despre posibilitatea ridicării suportului financiar, oamenii sunt anunțați prin intermediul mesajelor telefonice scurte (SMS), în termen de 15 zile de la data primirii notificării, se mai specifică în comunicat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Beneficiarii sunt rugați să apeleze pentru mai multe detalii asistenții sociali din localități sau la linia telefonică fierbinte gratuită a Programului Alimentar Mondial – 0 8001 08 90.

Realitatea.md a apelat de mai multe ori la acest număr de telefon pentru a afla despre Comisia care a selectat listele beneficiarilor, dar și alte detalii, însă de fiecare dată am primit același răspuns.

„Toți operatorii, la moment, sunt ocupați. Reveniți mai târziu!”

18 Sept. 2026, 17:06
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
18 Sept. 2026, 17:06 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Averea Tatianei Kim, fondatoarea și proprietara Wildberries, cel mai mare marketplace din Rusia, s-a redus cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari de la începutul anului, pe fondul atacurilor cu drone asupra infrastructurii logistice a companiei, relatează Bloomberg. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, averea antreprenoarei este estimată în prezent la circa 6,4 miliarde de dolari.

Atacurile asupra rețelei logistice Wildberries au început la mijlocul lunii iulie. Peste 20 de obiective ale companiei ar fi fost lovite, iar aproximativ o treime din capacitatea de depozitare a marketplace-ului a fost distrusă sau scoasă din funcțiune, potrivit datelor citate de Bloomberg.

Compania de cercetare Data Insight estimează că, până la sfârșitul lunii august, în depozitele afectate au fost distruse mărfuri în valoare de cel puțin 550 de miliarde de ruble, echivalentul a circa 6,4 miliarde de dolari. Reconstrucția huburilor logistice avariate ar putea costa alte 200 de miliarde de ruble, sau aproximativ 2,3 miliarde de dolari.

Ucraina susține că unele dintre depozitele Wildberries făceau parte din lanțuri logistice prin care puteau fi furnizate inclusiv bunuri cu dublă utilizare și echipamente destinate armatei ruse. Wildberries și autoritățile ruse au respins anterior acuzațiile privind utilizarea companiei în scopuri militare. Reuters a relatat în iulie că mai multe depozite ale retailerului au fost lovite de drone ucrainene.

Pierderile au afectat și comercianții care își depozitau marfa în centrele Wildberries. Potrivit estimărilor asociațiilor de profil din Rusia citate de presa locală, prejudiciile vânzătorilor s-ar ridica la sute de miliarde de ruble, în timp ce mai mulți antreprenori s-au plâns de compensații insuficiente sau inexistente.

Pentru a reduce dependența de marile depozite, grupul RWB, din care face parte Wildberries, a început să dezvolte o rețea de centre de fulfillment partenere și puncte de recepție a mărfurilor, menite să disperseze fluxurile logistice.

În pofida pierderilor, Tatiana Kim își păstrează statutul de cea mai bogată femeie din Rusia. Estimările privind averea sa diferă însă în funcție de metodologie: Bloomberg o evaluează la 6,4 miliarde de dolari, în timp ce ediția rusă Forbes estima la sfârșitul lunii august o avere de aproximativ 5 miliarde de dolari.