Cât de pregătită este Moldova în fața amenințărilor. Popescu: Avem mijloace limitate, dar nu suntem singuri

23 Feb. 2023, 08:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Feb. 2023, 08:37 // Actual //  bani.md

Republica Moldova este pregătită pentru ”întreg spectrul de ameninţări”, a declarat miercuri, 22 februarie, ministrul de Externe Nicu Popescu, într-un interviu pentru Reuters, în contextul temerilor că Rusia şi-ar putea intensifica tentativele de a destabiliza mica ţară deja afectată de războiul din Ucraina vecină.

Tensiunile dintre Rusia şi Republica Moldova au crescut în ultimele luni după ce rachete ruseşti îndreptate spre Ucraina au intrat în spaţiul aerian moldovean, iar autorităţile de la Chişinău au acuzat Kremlinul că alimentează protestele antiguvernamentale, fapt pe care acesta îl neagă.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat săptămâna trecută Moscova că plănuieşte o lovitură de stat pentru a răsturna guvernul, în timp ce purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a spus luni că relaţiile dintre cele două ţări sunt ”foarte tensionate”.

Într-un interviu telefonic pentru Reuters, Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, a spus că Chişinăul este pregătit, mulţumită parţial sprijinului din partea partenerilor internaţionali.

”Instituţiile noastre au plănuit răspunsuri pentru întreg spectrul de ameninţări. Bineînţeles, avem mijloace limitate, dar nu suntem singuri”, a spus el.

Preşedintele american Joe Biden şi-a afirmat joi sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova, în cadrul unei întâlniri cu Maia Sandu la Varşovia.

Invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie a provocat temeri că Moscova ar putea încerca să ocupe regiunea separatistă transnistreană din Republica Moldova, unde menţine o mică prezenţă militară.

Nicu Popescu susţine însă că succesul Ucrainei în respingerea forţelor ruseşti a diminuat această posibilitate. ”Nu credem că Moldova este în poziţia de a fi ameninţată militar atâta vreme cât Ucraina rezistă şi menţine linia frontului departe de noi”, a spus el.

Rusia a negat anul trecut că vrea să intervină în Republica Moldova după ce autorităţile din Transnistria au afirmat că au fost vizate de o serie de atacuri.

Popescu a mai spus că guvernul său a fost ”în mod constant alert” la ameninţări de la invazia Rusiei în Ucraina, care a provocat fluxuri de refugiaţi ucraineni în Republica Moldova.

Printre aceste ameninţări s-au numărat ameninţări cu bombă şi atacuri cibernetice, a spus el. ”În ultimul an, riscurile şi ameninţările au fost dramatic mai mari decât înainte”, a precizat Popescu.

El a adăugat însă că are ”deplină încredere” în forţele de securitate ale ţării şi în aliaţii Chişinăului. ”Indiferent ce s-ar întâmpla, nu suntem singuri în această regiune periculoasă”, a subliniat Nicu Popescu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Oct. 2026, 15:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Oct. 2026, 15:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană deblochează încă 157 de milioane de euro pentru Republica Moldova, iar finanțarea pusă la dispoziția țării prin Planul de Creștere ajunge la 661 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut la Bruxelles de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, care a subliniat că menținerea ritmului reformelor este „imperativă”. Banii vor susține investiții în drumuri, energie, apă și canalizare, sănătate și educație.

Noua tranșă a fost anunțată după cea de-a zecea reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană. Finanțarea vine după îndeplinirea a 18 angajamente de reformă în primul semestru al anului. Potrivit autorităților, Moldova a realizat aproximativ 95% din măsurile prevăzute pentru această perioadă în Agenda de Reformă.

Reformele vizează dezvoltarea sectorului privat, reziliența și guvernanța economică, coeziunea socială și piața muncii, energia, tranziția verde și buna guvernanță.

Kaja Kallas a evidențiat apropierea Moldovei de piața unică europeană, inclusiv prin aderarea la sistemul european de plăți și extinderea beneficiilor de roaming. Aprecierea progreselor a fost însoțită de un mesaj privind continuarea reformelor.

„Moldova a făcut pași importanți înainte, iar reformele avansează într-un ritm alert, totuși, menținerea acestui ritm al reformelor este imperativă”, a declarat șefa diplomației europene.

Premierul Vasile Tofan a afirmat că finanțarea europeană trebuie să aducă schimbări pe care oamenii să le vadă în propriile localități și familii.

„Acești bani ne ajută să finanțăm investiții în transport, energie, apă și canalizare, sănătate și educație. Dar, în cele din urmă, cifrele contează dacă oamenii pot vedea rezultatele. Întrebarea importantă este ce înseamnă toate acestea pentru oameni: ce se schimbă în localitatea în care trăiesc, în afacerea pe care o conduc, în viața familiei lor”, a declarat șeful Guvernului.

Tofan a subliniat că sprijinul UE nu poate înlocui responsabilitatea instituțiilor moldovenești de a implementa proiectele și de a simplifica procedurile.

„Bruxelles-ul ne poate oferi acces la piață, finanțare, expertiză și sprijin politic. Dar Bruxelles-ul nu poate face instituțiile noastre să funcționeze mai bine. Nu poate executa proiectele în locul nostru. Nu poate simplifica procedurile noastre. Această parte a muncii trebuie făcută la Chișinău”, a afirmat premierul.

Autoritățile își mențin obiectivul de a finaliza lucrările tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și de a pregăti Moldova pentru aderare până în 2030. După deschiderea, în această vară, a clusterelor „Elemente fundamentale” și „Relații externe”, Guvernul lucrează pentru deschiderea celor rămase. Planul de Creștere pentru Moldova a fost anunțat de Comisia Europeană în octombrie 2024 și prevede un sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027.